Articol de GSP - Publicat miercuri, 14 august 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 14 august 2013 13:59
Steaua i-a impresionat pe adversarii de la Legia Varşovia înaintea play-off-ului Ligii Campionilor.
Antrenorul Jan Urban a oferit un interviu în presa poloneză în care a vorbit despre gruparea roş-albastră: "Campioana României este marea favorită a acestei duble. Şi nu spun asta doar pentru că au eliminat cu uşurinţă pe Vardar şi Dinamo Tbilisi, iar în primavară au ajuns în optimile Europa League.
Steaua este un club care a adunat cei mai buni jucători din Romania, au fotbalişti care joacă agresiv şi au în compoziţie jucători foarte bine antrenaţi cu un nivel tehnic ridicat. Sînt mici, dar cu o constituţie atletică şi picioare puternice. În plus, au vîrsta medie potrivită pentru performanţă.
Avem un vis şi nu cedăm, dar trebuie să fim realişti. În contrast cu polonezii, Steaua este fantastică! Nu îmi caut un alibi, vă spun adevărul. N-avem nici o bază pentru succes! Uitaţi-vă ce loc ocupă Steaua în clasamentul coeficienţilor UEFA", a spus Jan Urban, potrivit ziare.com.
Urban a avut cuvinte de laudă la adresa Stelei: "Şi eu mă gîndeam că Steaua nu este Barcelona sau Manchester United. Dar după ce i-am văzut... În opinia mea, Steaua este o echipă de clasă, care ar ocupa cam locul trei în grupele Ligii Campionilor. Nu este de top, dar nici mult nu mai are. E ca Barcelona sau ceva apropiat"