INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  TURCIA

EXCLUSIV VIDEO Denis Alibec a recunoscut că a discutat cu giuleştenii: „Rapid sună bine, dar n-am cum să trec peste asta” + Ce-l împiedică să facă acest pas şi ce spune despre experienţa de la CFR Cluj

Denis Alibec, acasă, alături de colecția impresionantă de tricouri
FOTO Vlad Nedelea
Denis Alibec, acasă, alături de colecția impresionantă de tricouri FOTO Vlad Nedelea

Articol de , - Publicat sambata, 02 iulie 2022 07:00 / Actualizat sambata, 02 iulie 2022 10:18

Denis Alibec, 31 de ani, atacant, așteaptă răspunsul de la FIFA pentru a scăpa de „calvarul” din Turcia, unde nu și-a primit banii de mai bine de un an de zile. El e pe lista de achiziții a lui Mutu

- Salut, Denis! Sunt ultimele zile de vacanță?
- Așa sper, aștept cu nerăbdare să îmi găsesc un club. Mai ales că în ultimii ani nu prea a fost cum mi-am dorit. Sper ca anul ăsta să revin la forma în care eram în urmă cu ceva timp.

Agenția Anti-Doping l-a suspendat iar pe Alex Ioniță, după ce fotbalistul a încălcat interdicția inițială, de un an!
DEZVĂLUIRI
Agenția Anti-Doping l-a suspendat iar pe Alex Ioniță, după ce fotbalistul a încălcat interdicția inițială, de un an!

- Ai plecat accidentat de la națională, cum te simți?
- Acum sunt bine, am început antrenamentele. Sunt pregătit, sper să revin pe teren.

- Spui că vrei să-ți găsești un club, deci ai încheiat-o cu turcii de la Kayserispor?
- Da, sunt în litigiu cu ei. Aștept să vedem ce decide FIFA și încotro voi merge. Probabil că Turcia e țara cu cele mai multe litigii. Nu cred că m-aș mai duce acolo. Sau m-aș gândi de două ori.

- România te mai atrage?
- În primul rând, îmi doresc să joc. Să știu că sunt titular, să pot să-mi dezvolt jocul și după asta voi vedea ce aleg. Dar da, Liga 1 este o soluție.

- Ultima experiență n-a prea fost bună. Mă refer la CFR. Ce n-a mers?
- Cât a fost Șumudică am fost foarte bine. Pentru el am și mers la CFR. Apoi, nu știu, s-a năruit tot. Nu m-am acomodat nici cu orașul. Nu mi-a plăcut deloc. Au fost probleme și cu Dan Petrescu, cu conducerea, așa că ne-am înțeles să renunțăm la colaborare.

- Probleme cu banii au fost?
- Uite, despre asta nu pot vorbi, pentru că am un contract și nu e în regulă. Sper doar să se rezolve cât mai repede.

- Cam multe probleme din punctul ăsta de vedere pentru tine.
- În primul rând în Turcia. Acolo sunt cele mai mari probleme. Sunt nemulțumit total de ceea ce s-a întâmplat acolo. Mă așteptam să fie mult mai corecți. Să fie alături de jucătorii pe care i-au împrumutat prin alte părți. Au uitat de noi că existăm, pentru că suntem mai mulți. Nu ne-au plătit de un an și jumătate.

Denis Alibec, dorit de Farul și Rapid

- Un an și jumătate?!
- Da, pare incredibil, însă așa este! Un an și jumătate fără salariu. Sunt contracte semnate, e normal să le respecte.

Denis Alibec a recunoscut că a discutat cu giuleştenii: „Rapid sună bine, dar n-am cum să trec peste asta” + Ce-l împiedică să facă acest pas şi ce spune despre experienţa de la CFR Cluj
Alibec a jucat la FCSB un singur sezon, 2017-2018, dar nu și-a ascuns niciodată simpatiile roș-albastre FOTO Raed Krishan

- FCSB probabil că nu mai e o variantă, CFR nici atât. Unde ai putea merge în Liga 1?
- Am înțeles că la Craiova este un proiect pregătit de performanță. Nu știu, vom vedea ce oferte voi avea. Nu m-am gândit.

- La tine tot timpul există o variantă viabilă. Mă refer la Hagi, la Farul.
- Așa este! Farul e mereu o variantă. Aici mă retrag mereu, e acasă pentru mine. Poate vin mai devreme, înainte de retragere, vedem. Hagi este idolul meu, un om mare și un model pentru toată lumea, nu doar pentru mine. Mereu a fost alături de mine.

- Hagi și Șumudică. Și Șumi pare că are o cheiță pentru tine. 
- Poate își face el echipă și mergem cu el acolo. Întotdeauna am fost foarte bine cu Marius Șumudică, am arătat bine. Am fost ca o familie pe unde am lucrat. Astra rămâne cea mai bună perioadă din cariera mea. Sper să mai lucrăm în viitor, cine știe?

Alibec preferă Europa: „Mereu am căutat performanță”

- Zona arabă e o variantă?
- Am avut de multe ori oferte de acolo. Prefer Europa. Îmi place să fiu aproape de casă. Și cred că tot într-un interviu cu tine am spus-o. Mereu am căutat performanța. Nu m-am dus după bani. OK, poate că e normal să te gândești la o echipă care să-ți și ofere un salariu bun, să te realizezi cumva. Dar pentru mine contează performanța, deși uneori nu mi-a ieșit. Să văd ce oferte îmi vin și ce aleg. Sper să aleg bine.

- Îți reproșezi că n-ai ales și cu buzunarul, ci doar să rămâi în Europa și poate nu ți-a ieșit?
- Cu siguranță am făcut alegeri greșite, toată lumea cred că face asta. Sunt puține exemple fără greșeală. Nu-mi pare rău că n-am plecat după bani. Serios! Am avut oferte din China, din zona arabă, însă cred că am făcut alegerile corecte pentru sufletul meu. Am vrut să rămân aici, în Europa, asta m-a împlinit pe mine.

- Nici acum, la 31 de ani, nu te-ai duce după bani?
- Poate doar să fie o ofertă de nerefuzat. Având și multe accidentări în carieră, cred că m-aș putea gândi și la bani.

- Multe accidentări, cum spui și tu, te-ai gândit vreodată cum ar fi fost fără?
- Au venit numai în momente-cheie. Unele au fost și din vina mea. Cel mai bun exemplu, la FCSB, când eram pe val, mă voia toată lumea, iar apoi nu mai puteam da un gol. Foarte frustrant. A fost un șoc pentru mine. Din acest motiv am și răbufnit atunci pe bancă. Poate dacă nu forțam, mergeam să mă tratez, ar fi fost altfel. Am riscat și am pierdut. Și atunci chiar ne mergea bine la FCSB, pierduserăm un titlu pe mâna noastră, dar echipa funcționa.

- Cine te vrea acum, din România? Te întreb direct! 
- Am vorbit și cu cei de la Rapid!

- Rapid? Sună bine?
- Da, dar mă gândesc că am jucat la Steaua. Și nu știu dacă aș putea suporta ideea ca lumea să mă considere un trădător. Mă iubesc mulți suporteri ai Stelei, încă fac poze cu mine, îmi strigă numele, n-am cum să trec peste asta.

- În Giulești, după câteva goluri poate s-ar uita trecutul...
- Am vorbit cu mulți rapidiști și au zis că n-au o problemă cu asta. Dar așa simt eu. Cred că orice fotbalist din România și-ar dori să joace azi la Rapid. Are o atmosferă de vis.

Denis Alibec: „Mesajele suporterilor te afectează"

- Deci cumva trecutul te ține pe loc.

- Știi bine că am crescut cu Steaua, am jucat acolo, suporterii m-au iubit întotdeauna. Respect asta, la fel cum respect și Rapidul. Și mă bucur că și-au găsit echilibrul și iată că acest club construiește ceva frumos.

- Denis, vreau să vorbim și despre națională. Ce n-a mers? Atât putem?

- Sincer, nu cred asta. Chiar dacă asta arătăm. Părerea mea e că avem jucători buni, talentați. Poate am intrat într-o pasă proastă, cu lipsă de încredere, din cauza lipsei rezultatelor. Poate dacă am lega 2-3 victorii, altfel s-ar construi lucrurile. Oricum e, e rușinos să pierzi 0-5 la general cu Muntenegru. Să sperăm că vom reuși să ne trezim.

- Ești călit, n-ai avut parte de multe laude, însă pe cei mai tineri îi apasă criticile, nu le acceptă?

- Da, în special cei tineri sunt afectați. Dar nu din cauza presei, sau nu presa în general, cât suporterii, românii în general. Îți scriu pe Facebook, pe Instagram. Vrei, nu vrei, vezi acele mesaje și te apasă, nu ți-e totuna.

- Ai vorbit cu cei mai tineri?

- Am vorbit, nu toți oamenii sunt la fel însă. Uite, vorbeai de călit. Eu am reușit la un moment dat să depășesc asta, dar venind valuri de mesaje, începuseră să mă apese și pe mine. Te încarcă, e mult negativism în România. Și aici cred că presa ar putea ajuta cumva echipa, să-i ofere încredere. Pentru că voi formați opinii.

Alibec recunoaște: „Și eu m-am gândit să mă retrag"

- Alex Mitriță a spus pas, știai?

- Da, am auzit asta.

- Ție ți-a trecut prin cap acest lucru?
- Da, de ce să mint? Mi-a trecut prin cap, tocmai pentru a scăpa de o presiune în plus. Apoi am stat, m-am gândit mai mult, n-aș renunța la națională niciodată. Știi de ce? Sunt acolo de dinainte de 20 de ani. Nu pot șterge asta. Deși am regretul că am strâns doar 23 de meciuri cred, parcă aș fi meritat mai mult. Așa simt eu. Sunt cam puține selecții. Am fost mereu acolo, deși mai degrabă ca o rezervă.

Denis Alibec a recunoscut că a discutat cu giuleştenii: „Rapid sună bine, dar n-am cum să trec peste asta” + Ce-l împiedică să facă acest pas şi ce spune despre experienţa de la CFR Cluj
Atacantul constănțean n-a confirmat niciodată la națională, el având numai două goluri sub tricolor FOTO Raed Krishan

- Te gândeai, când erai copil și jucai la loturile de juniori, că n-o să prinzi în carieră o calificare la Mondiale?
- Nu, n-ai cum să te gândești la așa ceva. Am fost o forță a Europei cândva, s-a întâmplat ceva. Poate și mentalitatea e de vină, și curajul. Uite, am jucat cu Anglia, fundașii aveau 17 ani și se comportau de parcă aveau 30. Vezi, aici e chestiune de mentalitate.

- Azi noi nu mai găsim fundași centrali, nu mai găsim nici atacanți. Uite, profilul tău, mai rar.
- Cred că s-a și schimbat fotbalul. Se caută altceva. După Guardiola și Simeone, care au venit cu altceva. Toți încearcă să copieze, dar România trebuie să joace altceva. Noi n-ar trebui să copiem după alții. Să să rămânem cu stilul nostru.

- Ai făcut greșeli, apoi ai primit anumite etichete, crezi că au contat în vreun fel toate lucrurile ce-au apărut despre tine?
- Normal. Mai ales că lucrurile astea le-au spus niște oameni cu influență în fotbal. Probabil și ei s-au gândit că dacă le spune Mircea Sandu înseamnă că așa e. Tocmai, că n-a prea fost așa. Sigur, am avut și perioade în care n-am arătat bine. Din păcate, au fost și perioade în care eram criticat degeaba.

„Când aveam 5 kilograme în plus și dădeam goluri toată lumea uita de greutate"

- Și cum resimțeai toată chestia asta? Bănuiesc că intervine și o frustrare...
- Placa aia cu faptul că sunt gras se folosește doar când nu joc bine. Când dau goluri și totul e OK, se uită. De exemplu, la Astra aveam 5 kilograme mai mult decât în prezent. Totuși, nu îmi zicea nimeni că sunt gras. Dar așa e la noi, când joci prost, se caută tot felul de motive să-ți dea în cap. Sunt jucători care s-au pierdut din acest motiv. În România e o modă asta. Mi se pare exagerat că li se permite oamenilor de la TV să vorbească în ultimul hal despre un fotbalist. Dacă au văzut că merge... Toată lumea dădea în noi. Prin străinătate, jucătorii apar prin presă cu imagini dintr-un club doar din vacanțe, în rest sunt lăsați în pace. Înțeleg critica, însă nu pot să înțeleg jignirile.

- Uite, îți lansez o provocare! Te-ar tenta un post de analist după retragere?
- N-aș exclude. Dacă aș merge n-aș vorbi niciodată vreun fost coleg de breaslă de rău. OK, spun dacă greșește în meci, însă nu îi dau în cap în continuu. Nu înțeleg cum foști fotbaliști fac asta. Au fost acolo, în iarbă, știu ce înseamnă. Sunt foarte mulți care fac lucrul acesta.

- Denis, ce crezi că ar trebui să se schimbe pentru a avea un restart în fotbal? 
- Cred că la mentalitate e problema. Mă uitam și la Muntenegru, merg undeva și joacă. Și noi avem calitate, dar mentalitatea e o problemă. Nu mai jucăm nici afară, ni s-a pus o etichetă. Îi avem pe Chiricheș, pe Man, pe Cicâldău, Răzvan Marin. Mai sunt și alții. Însă e nevoie de continuitate. Și de mai multă încredere.

70de goluri a marcat Denis în Liga 1, cele mai multe în tricoul Astrei

23de meciuri a strâns Alibec în tricoul primei reprezentative

Aș vrea să joc până la 40 de ani. Dar depinde dacă mă țin picioarele, dacă nu mai am accidentări. Fizic, azi, mă simt bine. Și vreau să o mai duc mult pe teren pentru că nu mă văd făcând altceva" 

"Mă pasionează ideea de a deveni antrenor, am lucrat cu mulți antrenori buni, am învățat multe lucruri și cred că asta m-ar ajuta. Aș face față pe bancă" 

"Comparațiile cu trecutul sunt o greșeală. Fotbalul s-a schimbat, nu mai poți compara România de azi cu Generația de Aur sau FCSB cu echipa semifinalistă UEFA. Poate că erau mai talentați și mai încrezători, dar comparația nu face bine fotbalului de azi" 

"Vorbesc cu majoritatea colegilor de la Astra. Avem un grup. Budi cred că se duce la Petrolul, acolo e casa lui. Morais mă cheamă la Rapid, fiecare mă cheamă la echipa lui" 

"Mi-a plăcut mult Cosmin Matei, a fost cam cel mai bun din generația noastră. Uite, un jucător bun care nu a ajuns departe a fost Marius Albu, a fost și el tare. Iar dintre fundașii tari pe care i-am întâlnit o să îl aleg pe Ngadeu. Nu treceam în niciun fel de el"
- Denis Alibec

Citește și: 

Un jucător român devine cetățean maghiar și vrea să joace pentru naționala Ungariei!

Marcel Răducanu, enervat de Hagi: „Unde sunt jucătorii ăia valoroși?” + „Alibec e mai gras ca mine, a făcut întindere când și-a pus chiloții!”

Superliga cu casa în spate » Aproape jumătate dintre echipele din Liga 1 au problemele cu stadioanele

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (16)
007claudiu
007claudiu  •  04 Iulie 2022, 17:46

Alibec nu mai e ce a fost. Uitati de el cum era la Astra cand se remarca cu Sumudica. Credeti ca de bun nu l-au pastrat turcii sau CFR? De bine de rau a jucat si in Conference League si era Petrescu acolo. Dar ce a jucat? Merita oare?

tikitakabarceloona
tikitakabarceloona  •  02 Iulie 2022, 22:51

Ramai in mediocritatea ta si o sa ajungi ca banel

iuda
iuda  •  02 Iulie 2022, 20:15

*** du te la fc *** nu ai fata de Rapid

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (16)
Comentează