INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  UCRAINA

VIDEO Mircea Lucescu și-a dat demisia de la Dinamo Kiev! Se retrage din fotbal

Mircea Lucescu (77 de ani), antrenorul lui Dinamo Kiev, a vorbit despre momentele grele prin care trece, din cauza războiului din Ucraina. +39   FOTO
Mircea Lucescu (77 de ani), antrenorul lui Dinamo Kiev, a vorbit despre momentele grele prin care trece, din cauza războiului din Ucraina.

Articol de , - Publicat vineri, 03 noiembrie 2023 19:59 / Actualizat sambata, 04 noiembrie 2023 12:44

Mircea Lucescu (78 de ani) și-a dat demisia de la Dinamo Kiev imediat după eșecul suferit astăzi în derby-ul cu Șahtior, scor 0-1, în runda cu numărul 13 a primei ligi din Ucraina. „Il Luce” a transmis că se retrage din fotbal, la 44 ani, 8 luni, 6 zile de la debutul ca antrenor.

Mircea Lucescu avea contract cu Dinamo Kiev până la finalul sezonului 2023/2024. Antrenorul în vârstă de 78 de ani a cedat din cauza seriei de rezultate negative. Formația din capitala Ucrainei a ajuns la 4 partide fără victorie în campionat. Eșecul de astăzi, 0-1 contra rivalei Șahtior, a cântărit decisiv.

Mircea Lucescu, reacție emoționantă după închiderea Gazetei: „Parcă se rupe ceva în mine!” » Și un discurs-manifest: „Cine poate avea dreptul de a închide un ziar?”
MESAJ
Mircea Lucescu, reacție emoționantă după închiderea Gazetei: „Parcă se rupe ceva în mine!” » Și un discurs-manifest: „Cine poate avea dreptul de a închide un ziar?”

Mircea Lucescu a demisionat de la Dinamo Kiev: „Totul se termină - o carieră fotbalistică, dragoste și viață”

Imediat după meci, Mircea Lucescu și-a anunțat demisia. Jurnaliștii de la Sport.ua informează că locul îi va fi luat, provizoriu, de Oleksandr Șovkovski (48 de ani). 

Iată ce a spus Mircea Lucescu în conferința în care și-a anunțat retragerea: 

Totul se termină. Am dat 15 ani fotbalului ucrainean și meciul cu Șahtior a fost ultimul în fruntea Dinamo. Astăzi nu aș vrea să vorbesc despre joc. Vreau să spun că am dat 15 ani fotbalului din Ucraina. Așa am decis să-mi pun capăt carierei. A fost ultimul joc. Mi-am luat rămas bun de la jucătorii mei, de la Șahtior. Va mulțumesc tuturor. Mi-ar fi plăcut să o închei altfel, dar totul se termină - o carieră fotbalistică, dragoste și viață. Totul are un început și un sfârșit. 

Echipa asta a lui Dinamo are un viitor frumos. La fel are și fotbalul ucrainean. Dar pentru mine este complicat să merg mai departe cu acest război, cu lipsa fanilor. Toate minutele astea de liniște, de reculegere, sunt dificile pentru mine. Am devenit mai sentimental peste ani. Fiecare meci a devenit tot mai complicat pentru mine. E dificil să mă gândesc constant la toți oamenii nevinovați care mor. Nu pot combina asta cu fotbalul. Vă mulțumesc tuturor, mulțumesc fotbalului din Ucraina pentru acești 15 ani minunați. 

Vă doresc pace, sănătate și un viitor fericit. Eu sunt aici de la începutul războiului, din 2014. Nu am părăsit atunci Donetskul. În ultimii doi ani, mulți fotbaliști cu experiență au părăsit echipa. Cei tineri nu îi pot înlocui imediat. Trebuie răbdare! Cel mai ușor e să critici și să blamezi. E necesar să susținem tineretul ucrainean.
- Mircea Lucescu

FOTO. Imagini de colecție din cariera lui Mircea Lucescu

Mircea Lucescu și Pep Guardiola. Foto: Imago
Mircea Lucescu și Henrikh Mkhitaryan. Foto: Instagram
Mircea Lucescu și Serhiy Sydorchuk, la Dinamo Kiev Foto: Imago
Mircea Lucescu și Mykola Shaparenko. Foto: Imago Images
Mircea Lucescu și Răzvan Raț
+34 FOTO

Dinamo Kiev confirmă plecarea lui Mircea Lucescu

Dinamo Kiev a confirmat vestea printr-un anunț pe conturile oficiale de Facebook și Instagram: „Mircea Lucescu a demisionat din postul de antrenor principal. Meciul împotriva lui Șahtior a devenit ultimul pentru expertul român în culorile alb-albastru”.

44 ani, 8 luni, 6 zile de la debutul lui Mircea Lucescu

Pe 28 februarie 1979, Mircea Lucescu își începea formidabila carieră de antrenor. Il Luce avea atunci numai 33 de ani, încă juca la Corvinul, iar în acea iarnă fusese instalat „principal” al hunedorenilor în locul lui Ilie Savu.

Primul meci a fost unul de Cupă, în „16-imi”, cu divizionara secundă Metalul București. Deși porneau favoriți, ardelenii au pierdut, 1-3, după 120 de minute.

Mircea Lucescu, legendă a fotbalului european

Mircea Lucescu fusese instalat la Dinamo Kiev în vara lui 2020. A cucerit cu formația din capitala Ucrainei trei trofee, un titlu, o Cupă și o Supercupă. Total distincțiilor cucerite în carieră este impresionant:

5 trofee de „Antrenorul anului”a cucerit Il Luce în tradiționala Anchetă a Gazetei Sporturilor: 2004, 2010, 2012, 2014, 2021

Cu cine a luat Lucescu cele 35 de trofee:

ECHIPATROFEE
Șahtior Donețk22
Dinamo București3
Rapid3
Dinamo Kiev3
Galatasaray2
Beșiktaș1
Zenit1

Radiografia trofeelor cucerite de Mircea Lucescu

  • 1986 - Cupa (Dinamo)
  • 1990 - Titlul, Cupa (Dinamo)
  • 1998 - Cupa (Rapid)
  • 1999 - Titlul, Supercupa (Rapid)
  • 2000 - Supercupa Europei (Galatasaray)
  • 2002 - Titlul (Galatasaray)
  • 2003 - Titlul (Beșiktaș)
  • 2004 - Cupa (Șahtior)
  • 2005 - Titlul, Supercupa (Șahtior)
  • 2006 - Titlul (Șahtior)
  • 2008 - Titlul, Cupa, Supercupa (Șahtior)
  • 2009 - Cupa UEFA (Șahtior)
  • 2010 - Titlul, Supercupa (Șahtior)
  • 2011 - Titlul, Cupa (Șahtior)
  • 2012 - Titlul, Cupa, Supercupa (Șahtior)
  • 2013 - Titlul, Cupa, Supercupa (Șahtior)
  • 2014 - Titlul, Supercupa (Șahtior)
  • 2015 - Supercupa (Șahtior)
  • 2016 - Cupa (Șahtior)
  • 2016 - Supercupa (Zenit)
  • 2020 - Supercupa (Dinamo Kiev)
  • 2021 - Titlul, Cupa (Dinamo Kiev)

FINAL. Dinamo Kiev - Șahtior 0-1

Dinamo Kiev: Bushchan - Tymchyk, Popov, Dyachuk, Dubinchak - Brazhko, Shepelev - Karavaev, Shaparenko, Voloshyn - Benito 
Antrenor: Mircea Lucescu 

Șahtior: Ryzyk - Konoplya, Bondar, Matviienko, Azarovi - Stepanenko - Zubkov, Sudakov, Kryskiv, Newerton - Sikan 
Antrenor: Marino Pusic

VIDEO. Ultimul meci al lui Mircea Lucescu pe banca lui Dinamo Kiev

Partida s-a jucat pe stadionul „Valeri Lobanovski”, din Kiev, fără spectatori.

Dinamo Kiev a ajuns la 4 partide consecutive fără victorie în prima ligă a Ucrainei. A strâns 17 puncte în primele 10 runde și ocupă doar locul 7. Nici Șahtior nu o duce mai bine, poziția a 3-a, cu 24 de puncte.

Primele două poziții în actuala ediție de campionat sunt ocupate de Kryvbas, Zhytomyr.

VIDEO. Şenol Guneş despre Mircea Lucescu: „Îl respectăm foarte mult, știm nivelul adversarului, dar și nivelul său”

Citește și alte știri din fotbalul internațional: 

Thomas Tuchel plătește polițe înaintea „șocului” cu Borussia Dortmund: „Nu văd nici la ei vreun progres”

Incidente înaintea finalei Copa Libertadores. Fanii lui Fluminense i-au atacat pe cei de la Boca Juniors

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (54)
zorrozabal
zorrozabal  •  05 Noiembrie 2023, 13:52

Deja a anunțat ca ...nu se retrage!Tipic!Mai are treaba!De ex.sa-i bage pe Dinamo(București) in...B!

TzurcanuDePitesti
TzurcanuDePitesti  •  05 Noiembrie 2023, 08:17

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Sarcastique
Sarcastique  •  04 Noiembrie 2023, 20:21
Postat de grigs1981 pe 04 Noiembrie 2023, 12:40

Mai,casti,daca si Mircea Lucescu e "umflat"...ai dovedit cat te pricepi...de"oftica"putem spune orice...Asa cum acum se neaga si lucrurile bune facute in comunism,la fel,anumiti suporteri neaga valoarea celor considerati adversari...chestie de educatie...si respect,adica lipsa lui...

deci pe unu care a furat ,. il apreciezi . ce sa mai zic ? ca esti inteligent asimptomatic ?

Vezi toate comentariile (54)
Comentează