Articol de GSP - Publicat duminica, 06 martie 2022 13:23 / Actualizat duminica, 06 martie 2022 13:23
Fundașul Mihai Leca (29 de ani) a plecat din Ucraina în a doua zi a invaziei rusești, iar acum a dat mai multa detalii despre modul în care a reușit să iasă din țară.
Jucătorul lui FK Lviv a povestit cum a plecat din orașul Lvov în Polonia și ce emoții a avut la graniță.
Cum a reușit Mihai Leca să plece din Ucraina după invazia Rusiei
„ Când am plecat de acolo ne-a luat un reprezentant al clubului şi am mers cu maşina spre vamă. La un moment dat au fost doua accidente şi am luat-o pe jos, cu bagaje, și am mers 8-10 kilometri, pentru că nu mai puteam aştepta.
M-am simţit ca într-un film despre sfârşitul lumii, Mă gândeam că se poate sfârși cu ceva rău. Când am plecat spre vamă m-am gândit că voi sta acolo 4-5 ore. Dar acolo am văzut că sunt vreo 4.000 de persoane, cu rânduri separate cu femei şi copii de-o parte, cu bărbaţi de cealaltă. Lăsau mai mult femeile şi copiii să treacă şi ne mai dădeau şi nouă drumul.
Când am ajuns acolo am văzut adevărul, iadul. După 14 ore am putut ieşi din vamă. Am avut două ore în care am înaintat un pas. Ajunsesem să aplaude lumea că mai înaintăm doi paşi. Când deschideau poarta şi treceau 5-6 persoane oamenii îşi împingeau copiii să treacă în faţă. Să fie sigur că scapă. Le căzuse şi sistemul informatic la un moment dat şi a durat vreo două ore să-l repare. Chiar mă gândeam că o să vin în altă zi, dar m-am hotărât să stau şi am aşteptat. Erau irakieni, americani, polonezi, mai multe naţii.
Am discutat cu preşedintele clubului şi mi-a spus că va fi greu, foarte greu să ne mai plătească şi că dacă vrem să plecăm în altă parte ne dă actele. Vreau să-mi găsesc o altă echipă şi să joc”, a spus Leca, potrivit digisport.ro.
Citește și:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!