Frica de Hagi și plânsul lui Borza

Crescut într-un mediu tot mai dinamic și mai presant, ghidat din tribună de părinți, presat să câștige meciuri și trofee încă de la 8-9 ani pentru că antrenorul lui și școala de fotbal la care e legitimat au nevoie de reputație pentru a atrage alți copii cotizanți, tânărul jucător român capotează atunci când trebuie să câștige meciurile și trofeele care contează. Cele din perioada senioratului. 

Copiii își pierd plăcerea pentru că erau foarte multe țipete, foarte multă presiune venită din partea antrenorilor. Eu am simțit-o. Tot timpul ne spuneau antrenorii: «Aaaa, nu juca cu frică!». Dar asta, cumva, îmi accentua starea. Eu cred că un copil trebuie să se bucure de fotbal, în primul rând. Am prins frică, mi-am pierdut plăcerea de a juca. Nu-mi mai plăcea fotbalul. Vomitam zilnic, ajunsesem să mă gândesc cum ar fi să nu mai trăiesc.

-  Robert Candrea, fotbalist de Liga 1 retras la 25 de ani

Teoria călirii prin presiune agresivă pusă încă din copilărie nu funcționează decât în cazuri excepționale, dar acele rarități sunt întoarse mereu ca arme pentru a apăra niște metode primitive de selecție naturală care în țările civilizate nu mai funcționează de multe decenii. În România încă auzi “X așa a ajuns mare. Și el a trecut prin asta, dar uite că nu i-a prins rău”. 

Problema e că nimeni din România nu mai ajunge mare, iar cei care au ajuns mari acum 30-40 de ani continuă să încerce să-i facă pe copiii de azi să ajungă mari așa cum au ajuns și ei. Și aici ajungem la un subiect delicat care, odată abordat, va pune probabil în pericol un interviu important promis pentru luna viitoare de patronul și antrenorul Farului Constanța, Gheorghe Hagi. 

Contextul pare să contrazică total rândurile care urmează. Farul e lider, Hagi promovează tinere talente pe bandă rulantă, iar acești adolescenți sunt apreciați de publicul și de specialiștii din România. Ce-ți poți dori mai mult de la un club privat în care un fost jucător legendar investește de 14 ani milioane de euro în dezvoltarea de fotbaliști, un lucru teoretic benefic pentru întreg fotbalul românesc?

Hagi către Borza: „Ce morți ai, mă?!”

La 17 ani, Andrei Sebastian Borza e practic un copil, dar știința îl numește adolescent.

Face fotbal la Academia Hagi din 2011, iar 11 ani mai târziu, în mai 2022, a devenit al 55-lea tânăr fotbalist crescut de club și promovat la Liga 1. În acest sezon, a început să joace regulat pentru liderul Farul, iar experții văd în el viitorul fundașul stânga al echipei naționale. 

Luni seară, pe Național Arena, în fața a 27.000 de oameni și a sute de mii de telespectatori, copilul din Năvodari a fost surprins plângând după ce mentorul, antrenorul, patronul și, probabil, idolul său Gheorghe Hagi a ținut să-i arate fața lui aspră.

Era minutul 58, Borza nu avusese un meci bun și acuza dureri la genunchi. Cu echipa condusă pe tabelă, Hagi făcuse deja patru schimbări, așa că starea lui Borza îi producea o criză tactică gravă, riscând să-l lase fără schimbări pentru ultimele 35 de minute dintr-o partidă crucială în lupta pentru titlu. 

Presat de evenimente, antrenorul a decis să-l scoată pe tânărul de 17 ani, nu înainte de a-i pune în cârcă o parte din presiunea momentului. “Ce morți ai, mă?! Ce ai?!”, îi urlă Hagi, în timp ce Borza este surprins cu capul plecat între umeri. În drumul spre locul său de pe bancă, copilul căruia antrenorului nu i-a întins mâna la schimbare plânge. 

“Psihologii sunt pentru femei”

Publicul a simțit milă, dar oare ce a simțit Borza? Și, mai important, ce a învățat el din acest eveniment, cu ce rămâne un fotbalist de 17 ani din experiența nefericită de luni seară?

Hagi va spune cu siguranță că țipetele îl vor căli și-l vor face un fotbalist mai puternic psihic. Un psiholog - un profesionist care lucrează cu mintea oamenilor - va susține, însă, că tânărul Borza a simțit frică, rușine și că, în viitor, ar putea avea tendința să evite responsabilități, va avea o teamă să ia decizii. Frica e un sentiment care-și scoate regulat capul în clubul patronat de Hagi, unde crizele de nervi spre oamenii de pe bancă și ședințele furtunoase de după meciuri sunt la ordinea zilei. 

În iulie 2019, presa de sport scria că experimentatul Steliano Filip - jucătorul de 25 de ani adus la Viitorul pentru a fi revigorat de Hagi - a ajuns la urgență în Constanța, din cauza unui atac de panică. Câteva luni mai târziu, părăsea clubul. 

Fundașul stânga le-a povestit apropiaților că a avut o discuție cu Gică Hagi în care i-a explicat că simte nevoia să meargă la un psiholog. Reacția patronului și antrenorului său a fost: “Psihologii sunt pentru femei, nu pentru bărbați! Tu ești bărbat!”. 

Lideri în România, incompatibili cu fotbalul modern

Chiar și așa, cu copiii și adulții puși sub aceeași presiune constantă într-o puternică atmosferă de masculinitate, Hagi produce, iată!, rezultate interne. Academia câștigă titlu după titlu la juniori, Farul e lider la seniori și ar putea câștiga un nou titlu după cel luat de Viitorul în 2017. E o performanță remarcabilă pentru un club înființat în 2009, o chestiune de prestigiu greu de cuantificat la nivel național.

E, însă, suficient?

Rezultatele europene ale Viitorului au fost până acum modeste. Apoi, dacă luăm lista celor 60 de jucători produși de club și aruncați în focurile Ligii 1, singura constantă este că niciunul nu a ajuns să performeze la un club de top din primele patru campionate ale Europei. Crescuți de mici într-o presiune constantă, fotbaliștii formați de Hagi nu sunt încă suficient de buni pentru fotbalul modern. 

Nu am fost pregătit din punct de vedere mental. Contactul meu cu fotbalul francez a fost dur. Am căzut psihic și nu mai aveam același randament. Tot timpul mă gândeam că nu joc, mintea mea nu mai era la antrenamente. Nu o să înțeleg de ce au dat banii pe mine și nu mi s-a dat încredere.

-  Aurelian Chițu, primul fotbalist format de Hagi și debutat la Liga 1, după transferul ratat la Valenciennes

Undeva, cumva, ceva nu funcționează la standardele actuale. 

Poate că o explicație ar putea fi găsită într-o declarație dată recent de antrenorul olandez Foppe de Haan în emisiunea GSP Live:

“Pe jucătorii tineri trebuie să-i înveți să lucreze pentru ei înșiși. Ei sunt stăpânii propriilor lor vieți și atunci trebuie mereu să învețe lucruri. Cred că e cel mai important lucru. Calitățile tehnice se lucrează, sunt tot felul de exerciții, e OK, dar trebuie să există și personalitate. Și dacă procedăm cu ei așa cum mi-ați povestit că se întâmplă în România atunci nu va exista deloc personalitate. Mereu se vor uita la tribună: „Ce ai spus? OK, trebuie să mă duc mai la stânga, OK, OK”. Trebuie să învețe să ia propriile decizii”. 

De Haan are 79 de ani, n-a dat goluri senzaționale la Campionate Mondiale și nu are academia lui de fotbal. E, însă, un antrenor cu mult tact care a câștigat două titluri europene cu naționala de tineret a Olandei și care l-a dat fotbalului mare pe legendarul atacant Ruud Van Nistelrooy, după discuții interminabile care l-au convins pe încăpățânatul fotbalist de la micuțul club Heerenveen că postul său adevărat nu este cel de mijlocaș. 

În 1997, De Haan l-a transferat la Heerenveen pe Dorin Mitriță. Nevorbitor de limbi străine, deprimat de singurătatea într-o țară străină, fundașul venit de la Craiova nu performa, iar antrenorul său a simțit că problema nu are legătură cu pasele, centrările sau deposedările. Povestea lui De Haan și rezolvarea aleasă de antrenor ar trebui să pună pe gânduri tot fotbalul românesc: 

“Dorin stătea pe vremea aia într-un sat micuț, lângă Heerenveen. I-am spus soției că vreau să mă duc să-l văd, se vedea că nu e cu adevărat fericit. Am mers la el acasă și lucrurile nu erau cum trebuie să fie. Era ca într-un film italienesc vechi. O lampă care atârna din tavan, era frig, el era singur și se uita la televizor pe o saltea. Nici măcar pe o canapea. Am zis că așa ceva nu e posibil. M-am întors acasă și i-am zis soției să meargă cu mine la Dorin, să vedem dacă îl putem ajuta cu ceva. L-am luat și am mers împreună la un magazin de unde am cumpărat niște lămpi, un pat bun, câteva flori. Soția mea le-a aranjat în camera lui, ne-am întors acasă și apoi am putut vedea pe fața lui că e mai bine. A doua zi, m-am întâlnit cu Gușatu și mi-a zis: „Dorin e fericit!”. Acum putea să joace fotbal foarte bine”.  

Cu Mitriță schimbat în bine și cu De Haan pe bancă, Heerenveen - un club mic, formator de jucători - s-a calificat în 2000 în grupele Champions League. Românul nu a prins însă meciurile cu Valencia, Lyon și Olympiakos. Momit de salariul mare oferit de Steaua, a ales să revină în țară. 

Trei ani mai târziu, se retrăgea la doar 32 de ani.

P.S. - Acest text nu este o manevră ascunsă de a sabota Farul în drumul spre titlu. Celelalte două echipe implicate în bătălia pentru campionat au și ele probleme similare. CFR nu dă prea multe șanse tinerilor români, iar când le dă aceștia sunt înjurați pe teren de Dan Petrescu, în timp ce FCSB a adunat multe talente care cresc după toanele lui George Becali, un patron care consideră psihologii niște eretici nedemni să fie consultați de fotbaliștii săi.