)
Articol de Dragoș Suciu - Publicat sambata, 29 martie 2025 09:22 / Actualizat sambata, 29 martie 2025 09:22
Echipa Națională a început prost încă o campanie pentru calificarea la Campionatul Mondial. După 6 turnee finale de Mondial ratate pare că s-a dărâmat cărămidă cu cărămidă (sau accidentare cu accidentare) blocul de încredere și curaj construit la Euro 2024 și în calificările sale.
Valul de energie și de entuziasm ce s-a alimentat relativ repede din dorința suporterilor de a avea din nou o echipă în care să creadă a dat într-un final de primul dig. Pentru că entuziasmul te poate ține în viață cumva artificial, ca un aparat care ventilează și te face să poți și atunci când, în realitate, nu prea poți.
Naționala noastră a experimentat asta din plin de la acel egal al hazardului din Elveția și până la startul campaniei de calificare pentru Campionatul Mondial din 2026. N-a contat nici faptul că Belgia și Olanda ne-au trimis la lecții, nici faptul că o națională mediocră precum cea a statului Kosovo ne-a dominat de ai fi jurat că înfruntăm Spania sau Germania.
Lasă-ne un comentariu după ce citești acest articol.
Fii parte din comunitatea noastră ca să poți posta comentarii și să accesezi multe alte beneficii.
Intră în cont ca să poți comenta Continuă fără contCeva mai bine de un an și jumătate România a trăit dintr-o emulație care a făcut ca inima să ajungă cu adevărat acolo unde nu mai ajungeau picioarele.
Prea marile speranțe
Dușul rece din meciul cu Bosnia a fost cu atât mai înțepător cu cât nimeni nu-l vedea venind acum. Paradoxal, România a jucat în meciul cu Bosnia mult mai bine decât în alte partide din campania de calificare pentru Euro sau din grupa de Nations League. Iar adversarul, contrar a ceea ce ni s-a vândut zi de zi în mass-media, chiar nu e unul atât de slab.
Fără să mai aibă vreo legătură cu standardul de fotbal ce i-a dus la Mondialul din 2014, Bosnia este o echipă incomodă, arțăgoasă, și cu un fotbal care, în general, nu ne convine. În schimb cred cu tărie că România rămâne o echipă mai bună decât Bosnia iar returul ne-o poate demonstra.
Controversele și criticile au apărut imediat, exact cum era de așteptat. E prima contraperformanță a auto-intitulatei generații de suflet. Și nici măcar nu e una în sens larg, timp pentru a remedia lucrurile în această grupă de calificare e suficient.
Și chiar dacă nu vor fi remediate acum, playoff-ul de pe ruta Nations League rămâne o variantă fiabilă. Și dacă nici măcar acolo nu se vor lega lucrurile putem oricând să dăm vina pe FIFA că a repartizat absurd cele 16 locuri suplimentare pentru Mondialul din 2026. Pentru că așa a făcut.
Problemele lui 2025
Polemica principală în zilele noastre e legată de situația din jurul selecționerului pe care l-am așteptat înapoi timp de 40 de ani. Faptul că Mircea Lucescu a dorit să se întoarcă și, probabil, să își încheie cariera glorioasă sub tricolor e cea mai clară dovadă a faptului că și el a crezut în energia generată de acest big-bang al fotbalului românesc.
Tot ceea ce se petrece însă acum, de la nivel al selecției la cel declarativ, a îndoit din plin elanul tuturor. Mai e Mircea Lucescu pregătit pentru a fi selecționer la 40 de ani distanță de când a făcut asta ultima oară? Mai e suficient de familiarizat cu ce se întâmplă în fotbalul nostru după aproape 35 de ani în care a stat departe de el?
Da, sunt perfect de acord cu ideea că Mircea Lucescu e cel mai bun antrenor român din toate timpurile. Sunt însă în egală măsură de acord cu ideea că poate nu era cea mai potrivită alegere în 2024.
Noi în fața uitării
Doar că acest calendar extrem de aglomerat poate aduce schimbări masive de la o fereastră internațională la alta. Și asta mai aduce cu sine un avantaj, unul major. Avantajul faptului că prinși cu al patrulea și al cincilea FCSB - Dinamo din sezon și cu alte povești vitejești ale Superligii, microbistul român uită unde a rămas cu Naționala.
Uită că n-a fost deloc bine și începe s-o susțină din nou ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Pentru că ar fi minunat ca asta să rămână esența și să ne dăm singuri jos de pe piedestalul pe care ne-am urcat mai degrabă desculți. Comparația cu anii 90 începe să își atingă termenul de prescripție, iar trecutul apropiat e departe de a fi pe atât de glorios încât să facă prezentul să pălească în fața lui.
Mai sunt mai bine de 2 luni până la următorul meci oficial al Naționalei. Iar în aceste luni se vor întâmpla atât de multe încât vom începe să uităm unde am rămas. Cu încă 8 meciuri rămase din actuala campanie s-ar putea ca în tot acest interval cea mai bună soluție să fie uitarea. Apoi începerea unui nou paragraf. Mai ales când vedem câte mai sunt de scris.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
