)
Articol de Dragoș Suciu - Publicat vineri, 25 octombrie 2024 23:48 / Actualizat vineri, 25 octombrie 2024 23:56
FCSB trăiește un sezon al paradoxurilor și al dublei măsuri în cele două competiții în care este angrenată în acest moment și de care îi pasă cu adevărat, campionatul și Europa League. Doar că o vorbă veche din popor spune, pe bună dreptate, că atunci când alergi după doi iepuri nu vei prinde nici unul.
Paradoxul principal e următorul: echipele noastre aleargă un sezon întreg în Superligă pentru a se califica în grupele unei competiții europene, iar odată ajunse acolo încep să pregătească sezonul intern ca și cum Europa nu ar mai conta. Sau cel puțin nu atât de mult.
Dacă e Champions League este extraordinar și pe undeva de neconceput. Dacă e Europa League e o mare performanță, iar dacă se ajunge pe tabloul Conference League e tot o performanță, însă în limitele firescului. FCSB a ajuns în acest sezon cu un pas mai jos decât ar fi fost ideal, însă cu unul mai sus decât era așteptat și a bifat a doua căsuță în dreptul competițiilor europene, calificându-se în Europa League.
Entuziasmul timpuriu
Ba mai mult, a și început foarte bine, câștigând (normal pe undeva) partida cu RFS, 4-1, apoi producând o mare surpriza și trecând de PAOK, la Salonic, 1-0. Acel PAOK, pregătit de Răzvan Lucescu, echipa ce se erijase într-un exemplu și etalon de performanță pentru fotbalul est-european. Genul de situație în care tinzi să spui “uite, alții din arealul nostru pot”.
Calculând posibilele puncte obținute de FCSB după stabilirea programului părea destul de greu să mai găsești vreo oportunitate reală de victorie în afara celei cu RFS. Și totuși acea victorie a venit, și încă foarte repede, aducând campioana României în situația de a avea o șansă mare la clasarea între primele 24 după cele 8 partide din grupa principală.
Bine închegați și excelent organizați, roș-albaștrii au câștigat două partide de manieră complet diferită în startul campaniei europene care contează cu adevărat, cea care nu are un Q în față, iar așteptările tuturor au crescut. Primăvara părea la îndemână și se reinstalase acea senzație că te poți bate cu mai toată lumea și în afara hotarelor.
Oglinda internă
Același FCSB risipea puncte aproape etapă de etapă pe stadioane pe care te așteptai să defileze judecând după potențialul echipei și diferența de valoare dintre ea și adversare. Superliga se transformase în oglinda problemelor cauzate, pe de-o parte, de subțirimea lotului și, pe de alta, de lipsa obișnuinței sau a capacității jucătorilor de a evolua în două partide pe săptămână.
Așa ajungi să elimini Maccabi Tel Aviv sau LASK Linz, dar să nu învingi Petrolul, Slobozia sau Iași. Pentru că în realitate niciun club din România nu are două echipe la fel de competitive. Oricât s-ar încerca asta, oricât s-ar vehicula asta, diferența dintre primii 11 și următorii 11 există.
Și poate că așa este normal să se întâmple, uitându-ne și la marile cluburi ale lumii. Contează cât de buni sunt însă și ceilalți 11, în ce procent pot păstra nivelul echipei aproape de cel optim atunci când sunt folosiți.
Ajunsă sub amenințarea ratării play-off-ului, sau mai degrabă sub cea a anulării rapide a șanselor la titlu, FCSB a început să schimbe. Să schimbe o abordare care îi crescuse simțitor capitalul de simpatie în rândul neutrilor însă îi dăuna în bătălia orgoliilor interne.
9 ani fără titlu au generat o rană care nu s-a cicatrizat total, în ciuda campionatului câștigat autoritar în sezonul anterior. Aceeași rană a orgoliilor, a dorinței de a învinge vecinul și apoi (mai ales) de a-i râde în nas, acea trufie caracteristică celui mai bun elev din clasă.
A venit meciul cu Dinamo, unde FCSB a folosit ce avea mai bun la dispoziție și a câștigat la pas un meci pe care a dat senzația în permanență că nu avea cum sa îl piardă. Pentru că, oricât s-au diminuat diferențele dintre cei doi granzi, FCSB rămâne echipa net superioară și în final de 2024. Urma Rapidul, poate principala bătălie a mândriei, principalul rival actual al roș-albaștrilor și meciul cu cea mai mare sete de victorie pentru fani.
Ceea ce o “încurca” însă pe FCSB era tocmai meciul în care România își punea speranțele, deplasarea la șovăielnicul Rangers, echipa care luase 4 acasă de la Lyon și care se află la 6 puncte de Celtic și Aberdeen (!). Același Rangers care, din motive totuși greu de înțeles, l-a tras pe linie moartă pe Ianis Hagi, jucător cel puțin de nivelul echipei și în prezent.
Obligația față de ai tăi
Au trecut repede peste această încurcătură, în ideea foarte clar enunțată că “decât să pierdem două meciuri, mai bine pierdem unul”, o teorie care te face să înțelegi că abordarea nu va fi niciodată una macro și va rămâne mereu una micro. Nu-i garantează nimeni și nimic FCSB-ului că va evita a doua înfrângere, însă măcar acum a înțeles că nu se vine în pantaloni scurți la dineu. Mai ales după ce treci prin atâtea ca să ajungi la acea masă.
Nimic nu e pierdut, nici pe un plan și nici pe celălalt, în ciuda fatalismului aparent. FCSB are suficient timp pentru a merge către vârful campionatului și la fel de mult timp pentru a termina în top 24 al Europa League. Timpul există, gestionarea lui ar putea și probabil că ar trebui să fie însă alta. Măcar de dragul fanilor care vor să te bați cu cei mari. Doar că ei nu intră în contabilitate, nu în cea pecuniară.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
