Nadal toujours

Contemplarea retragerii lui Rafa se petrece de mulți, foarte mulți ani. Îmi amintesc de sezonul 2015, când tenisul era departe de nivelul de la începutul deceniului, iar înfrângerile curgeau.

A venit 2016, sezon la fel de slab și încheiat prematur. Nadal avea 30 de ani și păruse că depășise termenul de valabilitate al acelui tenis extrem de fizic și de inimos.

Până la urmă, așa s-a spus din primii ani ai carierei sale. Da, e foarte bun, aleargă foarte repede, dar nu o să reziste după 30 de ani. Părea cursul firesc, adeverirea prezicerilor.

Să ne înțelegem din start! Acel tenis pe care l-am numit slab avea plafonul extrem de sus pentru că nici măcar în acei doi ani, umbriți de măreția trecutului, Nadal nu a ieșit din Top 10 ATP. A rămas acolo și a dat senzația că, pe zgură, mai ales la Roland Garros, poate rămâne un candidat. Însă nu principalul. Totuși, câștigase titlul de 9 ori, ceva ce niciun alt jucător nu reușise undeva până atunci. 

Recâștigarea tronului

A urmat anul renașterii, al lui și al lui Federer, acel 2017 nostalgic și peren în care s-au regăsit reperele pierdute de timp și istorie. Și un nou Roland Garros, al 10-lea. Apoi al 11-lea, al 12-lea, al 13-lea și al 14-lea. E genul de realizare unde pur și simplu superlativele nu pot acoperi realitatea.

Nimeni, niciodată nu a reușit asta la o competiție, într-un sport individual. Când acel termen de valabilitate al carierei sale expirase cu mult, Nadal a revenit pe prima poziție a ierarhiei mondiale și, mai important decât atât, era din nou cel mai bun.

20 de victorii în primele 20 de meciuri din 2022, Australian Open și Roland Garros din nou în vitrină și o semifinală nedisputată de Wimbledon după un sfert câștigat aproape fără serviciu. 

Pentru foarte mulți specialiști, Nadal nu va rămâne cel mai bun jucător de tenis al tuturor timpurilor, umbrit cumva de grația lui Federer și de cifrele lui Djokovic. Pentru alții rămâne misterul acelui „Ce-ar fi fost dacă Nadal juca măcar jumătate din cele 16 Grand Slamuri ratate din cauza accidentărilor?”. Dacă ne transformăm în contabili ai titlurilor câștigate în general în carieră, Rafa nu e cel mai bun.

Dacă le numărăm doar pe cele de Grand Slam, nici așa nu e cel mai bun. Dar la Roland Garros va fi mulți, foarte mulți ani cel mai bun. Statuia din complex e onorul suprem oferit de francezi celui mai iubit non-francez din Porte d'Auteuil.

Ultimul vamos!

Sub acest spectru al iminentei retrageri, atunci când forehandul e 30% din ce a fost și deplasarea nici măcar 10%, într-o perioadă când nimeni, nici măcar el, nu știe când și dacă va spune adio, Jocurile Olimpice au venit ca o ultimă întâlnire cu zgura pariziană, una suplimentară după nedreptatea sorților la turneul din mai-iunie.

Tot o nedreptate a sorților, dar un omagiu adus tenisului, l-a adus față în față cu un Novak Djokovic mai proaspăt și mai sănătos (implicit și mai bun la momentul actual) în turul al doilea. O ultimă luptă, una tranșată net de sârb, dar un meci pe care îl vom aprecia peste ani, atunci când timpul va trece și sentimentele se vor mai așeza. Acum e greu.

Catalogarea fără de rost

Până la urmă, va fi greu să înțelegem ce a însemnat Rafael Nadal pentru tenis și pentru sport. Rege al zgurii? Da, dar e o titulatură incompletă pentru un jucător ce a mai câștigat alte 8 Grand Slamuri pe alte suprafețe.

Cel mai bun din istorie? Greu de spus, Djokovic a câștigat mai mult și Federer a fost mai iubit de masele totuși elitiste ale tenisului. Jucătorul cu cel mai strălucitor apogeu? Mai degrabă aș spune că Djokovic în variantă 2011 a fost vârful acestui sport.

Fie că retragerea va veni în acest sezon sau un an mai târziu, sentimentul instalat e acela că lui Rafa îi este la fel de greu să se despartă de sport așa cum tenisului îi va fi mult mai greu fără el. La nivel de marketing, de imagine, de aură și de spirit.

Fără Nadal, până și acea atât de frecventă așteptare a revenirii sale pe teren va dispărea pentru că vom ști că a fost ultima. Și poate că tot ceea ce s-a întâmplat în acest bizar și fluctuant 2024 al său nu a fost decât un cadou pentru cei care n-au crezut că uriașa valoare sportivă are termen de garanție. Pentru cei care n-au crezut că va fi gata nici în 2009, nici în 2015, nici în 2023.

Pentru cei care au trăit tenisul prin el, Roger și Novak. Și poate mai ales prin el. Pentru că pe Rafa nu-l poți încadra în nicio categorie specifică. Tocmai pentru că face parte din toate. Indiferent ce va urma, mă bucur că l-am trăit și povestit pe Rafael Nadal. Poate cel mai mare. Cred că cel mai mare!