SPORTURI  »  ALTELE  »  HIPISM

Gest scandalos la o cursă de cai din Africa de Sud! Un jocheu și-a lovit adversarul cu biciul de mai multe ori » Cum și-a explicat gestul

Un jocheu și-a lovit adversarul cu biciul, în timpul unei curse din Africa de Sud
Un jocheu și-a lovit adversarul cu biciul, în timpul unei curse din Africa de Sud

Articol de - Publicat marti, 28 ianuarie 2025 10:52 / Actualizat marti, 28 ianuarie 2025 10:59

Gavin Lerena, un jocheu din Africa de Sud, a fost surprins în timpul unei curse de cai, lovind cu biciul un adversar, Jason Gates. Între timp, Lerena a publicat o declarație în care își manifestă regretul pentru comportamentul său.

Gavin Lerena, un jocheu cu experiență, și-a pierdut cumpătul în timpul unei curse de pe hipodromul Turffontein din Johannesburg, Africa de Sud, și a recurs la un gest rar întâlnit în cursele de cai.

Gavin Lerena: „Reacția mea a urmat după acțiuni făcute de domnul Gates”

Călărețul calului „Gimme A Storm”, aflat ușor în spatele lui Jason Gates, călărețul calului „Blurred Vision”, a început să îl lovească pe adversarul său cu biciul. Lerena l-a lovit de 3 ori pe Gates, care și-a îndepărtat calul de cel al adversarului său.

Între timp, Gavin Lerena a declarat că regretă incidentul, însă a afirmat că a fost provocat de Jason Gates și că răspunsul său a fost instinctual. Iată o parte din comunicatul jocheului, publicat pe rețelele sociale:

„Ceea ce s-a întâmplat este în totalitate incompatibil cu caracterul meu și regret profund acest incident. Vreau să ofer sincere scuze proprietarilor și antrenorului, sponsorilor mei, fanilor și tuturor autorităților afectate.

Aș dori să clarific că reacția mea a urmat după acțiuni făcute de domnul Gates. În orice sport competitiv, răspunsul instinctual la o amenințare, provocare sau agresiune poate duce la o reacție pe care, în circumstanțe normale, nu am arăta-o sau nu am face-o.

Acest sport deține un loc special în inima mea; îi păstrez un mare respect și rămân dedicat pentru a contribui pozitiv la reputația lui. Țintesc să respect valorile care fac cursele cu adevărat excepționale.  

Regretabil, incidentul de astăzi m-a abătut de la acest angajament și regret profund orice dezamăgire cauzată jucătorilor, proprietarilor, antrenorilor, fanilor și oficialilor”, a transmis Lerena duminică, 26 ianuarie.

Autoritatea Națională de Hipism din Africa de Sud va deschide o anchetă pe numele lui Gavin Lerena.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

Becali a văzut CFR - Craiova și a refăcut toate calculele pentru titlu: „Extraordinar! Băi, dar nu știu ce s-a întâmplat!”

Mirel Rădoi face acuzații grave de complot: „Știți ce mi-au zis că voi păți cu FCSB? Chiar așa am ajuns?!”


Comentarii (2)
monika.  •  30 Ianuarie 2025, 12:20

Sigur, cravasa ( nu biciul) trebuie folosita doar pe saracii caluti chinuiti, pt ca unii sa se imbogateasca. Asta nu e sport, e tortura a animalelor, ar trebui desfiintat. Toate " sporturile hipice", de fapt, e documentat cum " campionii" isi biciuiesc caii la dresaj si ii lovesc cu bucati de lemn la sarituri ( " antrenamente"). Intolerabil ce se intampla. Rusine!

phnm  •  28 Ianuarie 2025, 11:33

Acum am inteles! De fapt este super normal sa dai de zeci de ori cu biciul in cal, dar cand dai intr-un om e stire mondiala.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează