INTERVIU Dialog rar cu marea Beatrice Câșlaru, multiplă medaliată olimpică și mondială la înot, despre cumpăna vieții ei: „Luptam să le arăt medicilor că nu voi rămâne o persoană handicapată”

Are numele scris de mai multe ori în istoria sportului românesc. Înotătoare completă, sportiva născută la Brăila are distincții la toate competițiile majore. Acum, la 47 de ani, Beatrice Câșlaru preferă rolul de mamă și de antrenoare din umbră.

Stabilită la Constanța alături de soțul și fostul său antrenor, Eduard Câșlaru, privește cu alți ochi ce s-a întâmplat în înotul românesc în ultimii ani. „Sunt mai mult acasă, cu cei doi copii. Însă susțin echipa României de juniori și de seniori. Cred că e un câștig mult mai mare pentru ei, să ne aibă pe noi în umbră, acolo să fim alături de ei. Sunt suficiente câteodată o vorbă sau un îndemn mic", spune Beatrice Câșlaru.

A pus costumul de competiție deoparte în 2004, după patru ediții de Jocuri Olimpice, ea urcând pe podium la Sydney în probele de 200 și 400 m mixt, pe locul 2, respectiv 3. Însă nu a putut sta departe de lumea înotului. „În permanență sunt în legătură cu ce se întâmplă. Câteodată mai merg la antrenamente în locul lui Edi. 

Când el are puțină treabă, ajung eu sau când se simte puțin frustrarea pentru că prezența antrenorului non-stop de multe ori sufocă. Atunci vine altcineva și îi ajută să evolueze și să depășească momentul critic", explică fosta înotătoare. 

„Visul nostru e să ducem ștafeta și cât mai mulți sportivi la Paris", completează prompt. Deocamdată, România are calificați doi înotători: pe David Popovici și pe Vlad Stancu.

Beatrice Câșlaru, o alegere diferită

Nu ar vrea să facă treaba soțului. A încercat, dar a simțit că nu e pentru ea. „Nu-mi place să fiu antrenor de performanță pentru că marele meu defect este că în orice sportiv mă văd pe mine. Cerințele sunt foarte mari la antrenament și ca atare îmi place mai mult inițierea. Îmi place să mă distrez cu copiii, să-i învăț să înoate, iar în momentul în care ating pragul către performanță, atunci îi redirecționez".

Nici de apă nu a putut sta departe, apartamentul în care locuiește este pe malul mării. „Răsăriturile sunt cele mai frumoase, sunt preferatele mele. Dimineața chiar e plăcut să vii să faci o alergare, chiar să și înoți. Câteodată am șansa să mai văd și delfini jucându-se în mare", spune ea zâmbind.

Primele Campionate Mondiale tocmai în Australia

Au trecut 32 de ani de când o copilă din Brăila zbura tocmai în Australia pentru a participa la prima ediție de Campionate Mondiale din viața sa, găzduită de Perth. Avea doar 15 ani și a trăit o adevărată aventură. 

A prins trecerea dintre ani în avion pentru că întrecerea a avut loc între 3 și 13 ianuarie, după ce trei zile toată delegația tricoloră a fost blocată în Singapore din cauza Războiului din Golf. 

„Au reușit niște oameni de afaceri din România să ne trimită un charter ca să ajungem și noi într-un final în Australia. Am stat în campusul celor care cereau azil politic", își aduce aminte ea.

În concurs a prins finala de la 400 m mixt și a cucerit prima medalie mondială. O medalie care nu apare în multe dintre statisticile oficiale, dar pe care Beatrice o păstrează cu grijă într-o cutie neagră. Este cucerită în proba de 4x50 de metri liber, una cu caracter demonstrativ. 

„S-a propus de către toate federațiile înființarea unor ștafete pe lângă cele clasice. Noi am fost primele care am zis da, de ce să nu înotăm? Mai ales că o aveam printre noi pe Tamara Costache, era recordmenă mondială, campioană mondială", și-a amintit Beatrice. „Emoțiile au fost mari, însă am avut curaj. Era nebunia vârstei, câștigasem medalii la Europenele de juniori și credeam că e la fel, nu știam ce mă așteaptă".

2 medaliiindividuale are Beatrice Câșlaru la Campionatele Mondiale, cucerite în 2001 și 2003

Ce a însemnat acea medalie? „A fost puțin cam mult pentru că nu am știut să gestionez momentele de după. Într-adevăr, am avut în vară Campionatele Europene la Atena, unde am câștigat patru medalii de argint cu niște rezultate. Dar au urmat Jocurile Olimpice de la Barcelona. Nu am fost deloc pregătită psihic, șocul a fost foarte mare. 

Stăteam la masă cu Dream Team-ul american, eram cu toată echipa de gimnastică a României, cu fetele de la canotaj, cu Leonard Doroftei. A fost tare impactul. Prima medalie mondială nu m-a pregătit pentru seniorat, ca să zic așa", povestește cea care la Barcelona avea doar 16 ani.

Camere mici, medalia care a deschis drumul la Fukuoka

Zece ani aveau să treacă până la următoarea medalie mondială pentru Beatrice Câșlaru. Însă înainte au fost Jocurile Olimpice de la Sydney, unde a cucerit două medalii. La Fukuoka, același oraș în care au loc și în acest an, în 2001, Biky, așa cum i se spune, a cucerit un bronz la 400 m mixt. 

„Cu hotelul n-am amintiri prea frumoase pentru că am avut o cameră-capsulă cu toaletă, totul era mic. Lângă pat, aveam într-o parte și în alta puse niște scăunele, că altfel ne rostogoleam pe jos, erau niște chestii ciudate", spune ea amuzată.

Apoi trece la cele petrecute în bazin, unul aflat într-o zonă „demențială": „Medalia mea a fost prima a delegației. Eu am deschis drumul la Fukuoka în 2001 cu 400 mixt, apoi a urmat Diana Mocanu cu cele două medalii, aurul și argintul la 200 m și 100 m spate. Apoi Camelia Potec, la sfârșit, cu 200 m liber".

Ea a reflectat și asupra faptului că au fost zece ani între prima și cea de-a doua medalie mondială. „Trecuseră prea mulți ani, poate prea mulți. Ediția aceea a fost foarte grea pentru că venea după un 2000 încărcat de rezultate. După un an cu succes e foarte greu să pornești motorul din nou", explică Beatrice.

Beatrice Câșlaru a concurat pe semnătură

Ultima sa participare la o întrecere mondială a fost în 2003, la Barcelona. O altă poveste cu peripeții. „A venit după un 2002 crunt. Plecasem în Spania pe propria semnătură. Cu un an înainte suferisem probleme de coloană și pauza de șapte luni și-a spus cuvântul. Nimeni nu mi-a dat credit că pot lua medalie și în ultima zi a venit medalia neașteptată", detaliază ea. Un bronz la 400 m mixt.

Din 1998, se antrena în Franța, acolo unde a găsit vindecarea după ce doctorii din România îi recomandaseră să se opereze. 

„În 2003, motivația mea a fost să le dovedesc medicilor că nu voi deveni o persoană handicapată. Am refuzat operația și, ca atare, a venit o medalie. Am avizul aruncat într-o cutie de amintiri, ca să nu uit problemele pe care le-am avut", spune, fermă, Beatrice.

Continuă apoi: „Nu am avut acordul medicilor să fac performanță. În schimb, francezii au crezut în mine. Ei m-au reparat fără operație. În august 2002, eram singură în bazin, doar eu, cu sfaturile medicilor din Franța. Mi-au zis că voi o începe viață nouă. 

«N-ai voie să sari, n-ai voie să întorci, nu împingi în picioare, nu alergi, doar înveți să te miști, să-ți folosești din nou picioarele și coloana». Am crezut în ceea ce mi-au zis medicii și în capacitățile mele. În momentul în care nu reușeam să fac ceea ce mi se cerea și ceea ce îmi doream eu, atunci pereții bazinului erau locul de plâns și de dat cu pumnii".

Cariera lui Beatrice Câșlaru s-a încheiat după Jocurile Olimpice de la Atena, la 29 de ani. Nu îi e dor de vremea în care era sportivă activă. „Dacă ar fi să dau timpul înapoi, tot asta aș face. La fel de greu, la fel de dur. Am avut o perioadă în Franța când făceam trei antrenamente pe zi și le făceam singură, cu ceasul de pe perete și nu m-a clintit". Acum e timpul pentru altceva: copii, răsărituri, altă viață. 

15 medaliieuropene are Beatrice Câșlaru la Campionatele Europene: trei de aur, opt de argint și patru de bronz

Și-a pierdut talismanul

La ediția de la Barcelona din 2003 a Campionatelor Mondiale, Beatrice Câșlaru și-a pierdut talismanul. Toți din lumea înotului știau că poartă, încă de la juniori, în buzunar o pereche de șosete care îi fusese dăruită de mama sa. Reporterii americani au întrebat-o unde sunt și a constatat că le pierduse. „Erau tare haioase, cu maimuțoi pe ele, iar maimuțoiul ăla a rămas pentru mine talisman". 

Copii crescuți în spirit sportiv

Beatrice și Eduard Câșlaru au împreună doi băieți: Alexandru Louka Nicholas, 18 ani și Matei Eduard, 14 ani. „Nu sunt o mamă cocoloșitoare. Copiii mei sunt crescuți în spiritul nostru sportiv. Și cel mare iubește baschetul și îl practică. Cel mic e cu haltere, fiecare cu alegerile lui. Matei îl urmează foarte mult pe tatăl lui, care a fost campion balcanic la culturism", a spus fosta înotătoare. 

Totuși, niciunul nu face înot. „Au făcut, dar i-am dus prea devreme la concursuri. Puțin numele și palmaresul părinților s-au simțit în viața lor și atunci au renunțat. Au spus că sunt suficiente medalii și trofee în casă", a explicat Beatrice Câșlaru. 

Povestea lacrimilor

Fosta înotătoare a ținut să sublinieze cât de importanți au fost cei care au ajutat-o de pe marginea bazinului din postura de antrenori. „Toți au avut un aport extraordinar în cariera mea. La un moment dat, francezii îmi spuneau: «Păi, tu ești ca un Ferrari cu scuderia foarte redusă». Tu ai un antrenor, atât poți să funcționezi tu. La tine, mai mulți nu ajută". Multipla medaliată europeană a vorbit și despre relația cu antrenorul său. 

„Noi am învățat că în momentul în care deschideam ușa de la bazin nu mai eram soția lui, eram sportivă. De cele mai multe ori, ca să îmi vadă lacrimile purtam ochelari transparenți. Câteodată mai aveam și eu chef de oboseală și mai scăpam niște lacrimi. Atunci îl vedeam cum se întoarce cu spatele și spunea: «Avem asta de făcut. Vrei să faci?, bine! Dacă nu, la revedere!». Imediat se uscau lacrimile".

Medaliile României la CM 2001 de la Fukuoka

Citește și: 

NATAȚIE

Lovitura dată de David Popovici înaintea Mondialelor de natație » A semnat cu un gigant: „Momentul perfect este acum!”

Mondialele de natație

Fukuoka, amintiri și medalii » Remember înainte ca David Popovici să intre în acțiune la CM din Japonia + Cine a fost vedeta delegației României în 2001