Articol de Luminiţa Paul - Publicat vineri, 02 august 2013 00:00 / Actualizat joi, 01 august 2013 21:49
În ziua a cincea a Campionatelor Mondiale găzduite de Barcelona, Ryan Lochte a redevenit el însuşi.
De fapt, reuşise asta chiar de miercuri şi nu ezitase să anunţe public. "M-am trezit de dimineaţă şi am simţit că sînt eu din nou. În primele zile am fost îngrijorat dacă o să cîştig, ce timpi o să reuşesc. Nu eram în pielea mea, nu eram Ryan Lochte", a mărturisit americanul. "Apoi, mi-am dat seama că nu-mi mai pasă. Am decis să intru în bazin şi să savurez". Şi astfel, mult mai liniştit, a cucerit ieri aurul lumii la 200 metri mixt, înotînd în 1:54,98, cu aproape o secundă mai lent decît propriul record mondial stabilit la CM de la Shanghai 2011.
După ce a cîştigat la JO de la Londra două medalii de aur, două de argint şi una de bronz, a participat la propriul reality-show, intitulat "Ce ar face Ryan Lochte". Asta l-a îndepărtat de antrenamente, el apucîndu-se de pregătire cu puţin timp înainte de trialul american pentru Mondiale. "Cred că asta a contat. Pînă anul acesta am fost serios, acum m-am împrăştiat în tot felul de activităţi. E însă ceva ce nu voi pierde niciodată: ştiu cum să concurez", a spus Lochte, care l-a egalat ieri pe amicul său Michael Phelps, singurul care mai cucerise trei titluri la rînd la 200 m mixt.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro