SPORTURI  »  ALTELE  »  HOCHEI

Moment uluitor în timpul unui meci de hochei! Peste 100.000 de jucării de pluș au fost aruncate pe gheață » Care e explicația

Jucătorii lui Hershey Bears, printre plușuri/Foto: X (Hershey Bears)
Jucătorii lui Hershey Bears, printre plușuri/Foto: X (Hershey Bears)

Articol de - Publicat luni, 06 ianuarie 2025 17:44 / Actualizat luni, 06 ianuarie 2025 17:46

Duminică, 5 ianuarie, o echipă de hochei din AHL a realizat un record mondial, după primul gol marcat. Pentru a respecta o tradiție de zeci de ani, peste 100.000 de animale de pluș au fost aruncate pe patinoar, fiind nevoie de 45 de minute pentru a fi adunate.

Hershey Bears, lidera Diviziei Atlantice din AHL, liga de dezvoltare a NHL, a obținut duminică a 21-a victorie stagională. Formația din Hersey, Pennsylvania, s-a impus cu 5-1 în fața lui Providence Bruins, grație golurilor marcate de Mike Sgarbossa, Matt Strome, Grant Cruikshank și Spencer Smallman (2).

Cum va arăta sportul în 2050? » Guardian scrie despre roboți fotbaliști, cipuri implantate în creier și jucători trecuți de 50 de ani
TEHNOLOGIE
Cum va arăta sportul în 2050? » Guardian scrie despre roboți fotbaliști, cipuri implantate în creier și jucători trecuți de 50 de ani

Cele 102.343 de plușuri s-au adunat în 45 de minute: „ E din ce în ce mai special”

Însă, cel mai frumos moment al serii nu a fost la finalul meciului, când „urșii” au ieșit învingători, ci în minutul 15, după golul marcat de Sgarbossa. Cei 10.514 spectatori prezenți în Giant Center au început să arunce mii de animale de pluș pe patinoar.

După numărătoarea oficială, Hershey Bears a realizat un record mondial: 102.343 de jucării de pluș au fost adunate. Conform L’Equipe, procesul în urma căruia s-au strâns toate plușurile de pe patinoar a durat 45 de minute.

„Aruncatul ursuleților de pluș” este o tradiție populară în rândul echipelor din diferite sporturi, care adună aceste jucării pentru a le dona spitalelor sau organizațiilor caritabile, astfel încât copiii bolnavi sau săraci să se bucure de ele.

În hochei, tradiția este că fanii aruncă plușurile pe patinoar după primul gol marcat de formația gazdă. Acesta este motivul pentru care momentul spectaculos din Giant Center a avut loc de-abia în minutul 15.

În alte sporturi, suporterii sunt rugați să arunce jucăriile pe teren chiar înainte de fluierul de start. Un exemplu impresionant este cel al echipei de baschet Partizan Belgrad, care a dat curs acestei tradiții vineri, 3 ianuarie, înaintea partidei cu Maccabi Tel Aviv din Euroligă.

„E din ce în ce mai special în fiecare an. E entuziasmant. E prima oară când am marcat în cei 7 ani. A fost distractiv. E un timp minunat petrecut alături de copii. Cred că am fost lovit de vreo două ori în cap, în timp ce încercam să sărbătoresc alături de colegii mei. E o experiență excelentă”, a declarat Sgarbossa, marcatorul primului gol, în timp ce își ținea fiul în brațe.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Răsturnare de situație! Andrei Vlad PLEACĂ de la Petrolul » Echipa îi cumpără acum bilet de întoarcere din Antalya
Superliga
Răsturnare de situație! Andrei Vlad PLEACĂ de la Petrolul » Echipa îi cumpără acum bilet de întoarcere din Antalya
„Îi spun direct domnului Becali” » Patronul din Superliga își scoate la vânzare fotbalistul: „E excepțional!”
Superliga
„Îi spun direct domnului Becali” » Patronul din Superliga își scoate la vânzare fotbalistul: „E excepțional!”
„L-au dus de mână cu un violator, apoi l-au declarat nevinovat” » Una dintre cele mai șocante arestări din fotbalul românesc s-a încheiat tragic: mama lui a suferit un AVC, soția-răpusă de cancer
Superliga
„L-au dus de mână cu un violator, apoi l-au declarat nevinovat” » Una dintre cele mai șocante arestări din fotbalul românesc s-a încheiat tragic: mama lui a suferit un AVC, soția-răpusă de cancer

Iată cu câți bani l-a convins Șucu să o refuze pe Dinamo și să vină la Rapid! Sume impresionante pentru Liga 1

„L-au dus de mână cu un violator, apoi l-au declarat nevinovat” » Una dintre cele mai șocante arestări din fotbalul românesc s-a încheiat tragic: mama lui a suferit un AVC, soția răpusă de cancer


Comentarii (2)
vercingetorix1
vercingetorix1  •  06 Ianuarie 2025, 23:38

Exagerat numărul de jucarii!La voi chiar nu exista corectură,publicați așa fără un ochi critic?Poate 10000 de jucării au fost aruncate,au fost 10000 de spectatori ,mă îndoiesc că fiecare a aruncat 10 jucării de pluș!

Cristy
Cristy  •  06 Ianuarie 2025, 18:25

S-a întâmplat , si in Romania,la un meci de baschet,la Pitesti,ca suporterii să arunce plusuri.Trebuia să veniți sa le numărați.Dar,cand se intampla ceva frumos in Romania,nu scrieti nimic.De bon ton sunt americanismele.***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează