Articol de Valentin Damian - Publicat duminica, 23 august 2015 00:00
Britanicul Lewis Hamilton a obținut, ieri, la Spa-Francorchamps, cel de-al 10-lea pole-position din acest sezon din 11 posibile.
Fără surprize în calificările pentru Marele Premiu al Belgiei, unde Mercedes a monopolizat prima linie a grilei de start. Bineînțeles, cel mai rapid a fost Lewis Hamilton, britanicul fiind cronometrat cu 1:47,197 secunde. Este pole-position-ul cu numărul 10 din acest sezon, ultimele 6 fiind consecutive pentru pilotul Mercedes.
Ca de obicei, în spatele lui, va fi chiar coechipierul său Nico Rosberg, germanul fiind mai lent cu o jumătate de secundă.
Locul trei al calificărilor avea un abonat pînă la Grand Prix-ul belgian în persoana lui Sebastian Vettel.
De această dată, germanul lui Ferrari n-a obținut decît un loc 9, însă va profita de penalizarea lui Romain Grosjean, pilotul lui Lotus fiind retrogradat cu cinci poziții pentru că și-a înlocuit cutia de viteze. Astfel, Vettel va pleca de pe poziția a 8-a, iar Grosjean imediat după el, deși acesta obținuse după cea de-a treia sesiune a calificărilor un excelent loc 4.
Linia a doua a grilei va fi formată de Valtteri Bottas (Williams) și Perez (Force India).
Probleme pentru Raikkonen, Button și Alonso
Kimi Raikkonen nu a făcut nici un tur cronometrat din cauza faptului că a avut probleme la motor, iar cei doi piloți McLaren, Jenson Button şi Fernando Alonso, au ocupat locurile 17 şi 18.
Nu se vor bucura nici de acestea din cauza lui Honda, constructorul japonez fiind nevoit să intervină în mai multe rînduri la cele două monoposturi (motoare schimbate plus alte componente înlocuite).
Au urmat, firesc, penalizări, în total au rezultat 105 poziții! Foștii campioni mondiali vor pleca de pe ultima linie a grilei de start.
Grilă
1 | Hamilton | Mercedes | 1m47.197s |
2 | Rosberg | Mercedes | +0.458s |
3 | Bottas | Williams | +1.340s |
4 | Grosjean | Lotus | +1.364s |
5 | Perez | Force India | +1.402s |
6 | Ricciardo | Red Bull | +1.442s |
7 | Massa | Williams | +1.488s |
8 | Maldonado | Lotus | +1.557s |
9 | Vettel | Ferrari | +1.628s |
10 | Sainz | Toro Rosso | +2.574s |
11 | Hulkenberg | Force India | +1m49.121s |
12 | Kvyat | Red Bull | +1m49.228s |
13 | Ericsson | Sauber | +1m49.586s |
14 | Raikkonen | Ferrari | fără timp |
15 | Nasr | Sauber | +1m49.952s |
16 | Stevens | Marussia | +1m52.948s |
17 | Merhi | Marussia | +1m53.099s |
18 | Verstappen | Toro Rosso | fără timp |
19 | Button | McLaren | +1m50.978s |
20 | Alonso | McLaren | +1m51.420s |
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”