ANALIZĂ Cât de greu e, de fapt, Turul Franței? Cățărări de 5x cât Everestul, calorii arse cât 200 de BigMacs, spectatori leșinați de la altitudine! Cursa începe sâmbătă

În documentarul „One day ahead”, opt cicliști amatori neozeelandezi pedalează întregul parcurs al Turului Franței din 2018, zi de zi, cu o zi înainte de fiecare etapă oficială a competiției, în încercarea de a strânge bani pentru tratamentul afecțiunilor psihice.

Cauza aleasă nu este întâmplătoare, în condițiile în care cei opt fac eforturi uriașe pentru a-și depăși capacitățile fizice - și mai ales mentale - cu singurul scop de a termina turul în formulă completă. 

Admirabil, cei opt chiar reușesc să facă asta, deși fiecare etapă are greutățile ei. Dar cicliștii nu forțează, fac pauze mari și își întind efortul pe durata întregii zile.

Cât de greu este însă pentru cicliștii profesioniști să concureze și, eventual, să câștige în cea mai mare competiție ciclistă din lume, ținând cont că cerințele cresc brusc? Cifrele reci spun că este foarte greu.

Câteva date: peste 3.400 de kilometri, timp de 21 de etape, cățărări care totalizează zeci de mii de metri altitudine, o viteză medie de peste 40 de kilometri la oră (da, cu tot cu cățărările) și necesitatea de a concura împotriva unor supraoameni precum Tadej Pogacar sau Jonas Vingegaard.    

Cățărări de 5x cât Everestul, viteze amețitoare în pantă

Ediția din 2021 a Turului Franței a totalizat 3.414 kilometri, în vreme ce ediția din 2022 a fost ceva mai scurtă, cu doar 3.328 kilometri, iar ediția de anul acesta va avea 3.404 kilometri, incluzând ascensiuni complicate precum cele de la Puy de Dome și Grand Colombier, din Pirinei.

Potrivit datelor publicate pe Strava de britanicul Tom Pidcock (Ineos Grenadiers), debutant în Tur anul trecut, în cele 17 etape care au precedat victoria sa impresionantă din etapa a 18-a pe vârful Alpe D'Huez de anul trecut, acesta urcase în total 43.110 metri, potrivit Cycling News.

Estimările spun că totalul turului de anul trecut a sărit de 48.500 de metri. Adică de cinci ori mai mult decât înălțimea Muntelui Everest.

Cu ce viteză urcă cicliștii? În unele cazuri, una incredibil de mare. Col du Granon, cățărarea pe care Vingegaard i-a luat tricoul galben lui Pogacar în ediția de anul trecut a Turului, are o lungime de 11,3 kilometri și o pantă medie inumană de 9,3%.

Potrivit site-ului Climbing Records, danezul a ucrat cu o viteză medie de 18.90 km/h.

Alpe d'Huez, o cățărare mitică a Turului, are 13,8 kilometri și o pantă medie de 8%. Recordul îi aparține lui Marco Pantani, care în 1995 a urcat-o cu o viteză medie de 22.58 km/h.   

În vreme ce greutatea cățărărilor este evidentă, abilitatea de care cicliștii au nevoie pentru a coborî pante abrupte este uneori mai puțin discutată.  

În documentarul amintit mai sus și în viața normală a cicliștilor amatori, coborârile pot fi făcute într-un ritm calm, dar sportivii din Turul Franței au o cursă de câștigat.  

Ca un exemplu, conform acelorași date de la Pidock, viteza maximă pe care a atins-o vritanicul în etapa 18 a Turului de anul trecut a fost de 100,91 km/h. 

Etapa 18 va rămâne mult timp în memorie în special pentru coborârea uluitoare a Col Du Galibier pe care Pidcock a executat-o în drumul spre o victorie solitară pe Alpe D'Huez. 

Viteza medie și timpul de control în Turul Franței 

Că nu câștigi o etapă e una, dar nu e suficient să termini etapa pentru a o începe pe următoarea. 

Un sportiv din Turul Franței trebuie să ajungă la finalul fiecărei etape într-un timp de control, calculat pe baza timpului la care a ajuns câștigătorul, plus un procent cuprins între 4% și 18 - în funcție de dificultatea etapei.

În timpul etapelor de munte, această regulă s-a dovedit de multe ori a fi incredibil de dificilă pentru sprinteri, care riscă pur și simplu descalificarea din competiție.  

În 2022, sprinterul Fabio Jakobsen a luptat din greu în fiecare etapă montană, în special în etapa a 17-a, în care și-a forțat limitele pentru a ajunge la final, cu doar 15 secunde înainte de timpul limită, ultimul, la aproape 37 de minute de câștigător. 

Ceea ce ne aduce la ritmul obișnuit. Un ciclist de duminică ieșit la o tură de câteva zeci de kilometri, poate o sută, va depăși ușor o medie de 20 de kilometri pe oră, în vreme ce un amator mai experimentat va ajunge probabil la 30 de kilometri pe oră.

Ediția din 2022 a Turului, una dintre cele mai spectaculoase din ultimii ani, care ne-a oferit duelul Pogacar-Vingegaard, a fost cea mai rapidă din istoria cursei. Viteza medie a danezului pentru cele 21 de etape a stabilit un nou record, de 42,03 km/h.

Combinând fiecare ediție a Turului din 2007 încoace, ritmul mediu al învingătorului a fost oricum de 40,07 km/h. 

Ce putere au cicliștii: Tadej Pogacar a arătat un FTP de 410 wați, adică 6,2w/kg

O evaluare folosită în mod obișnuit pentru măsurarea capacității unui ciclist este FTP, sau Functional Threshold Power (Puterea de prag funcțională) - puterea maximă pe care un ciclist o poate susține timp de o oră. 

Aceasta este adesea testată cu un efort susținut de 20 de minute, iar puterea medie din timpul acestui efort este înmulțită cu 0,95.

Măsurată în wați, aceasta poate fi indicată în valoare absolută sau în „wați pe kilogram”, unde valoarea absolută este împărțită la greutatea ciclistului. 

Cycling News a analizat datele americanului Ben O'Connor (AG2R Citroën) pe cățărarea Montée de Tignes, în timpul Turului din 2021, și a calculat că FTP-ul său absolut este de 395 de wați, sau 5,89w/kg.

În timpul Turului 2020, după ascensiunea sa record de pe Col de Peyresourde, Tadej Pogacar a arătat un FTP de 410 wați, adică 6,2w/kg. 

Cum se compară aceste date cu cele ale unui ciclist obișnuit? În cazul începătorilor, FTP-ul mediu se situează la 214 wați (2,81w/kg), în vreme ce cicliștii amatori mai experimentați au în medie 271 wați (3,75w/kg).

Desigur, dincolo de această simplă măsurătoare, există o mulțime de alți factori în joc. 

Nu în ultimul rând rezistența la oboseală, care este capacitatea de a produce aceleași cifre ridicate de putere la sfârșitul unei zile lungi sau la sfârșitul a trei săptămâni de etape consecutive. 

Pentru ascensiunea sa pe Montée de Tignes în 2021, O'Connor a avut nevoie de o medie de 345 de wați (5,1w/kg) pe durata a 1h12, într-o zi în care, în total, a avut o medie de 311 wați (4,6w/kg) timp de peste 4,5 ore.

Stresul la care este supus organismul poate afecta imunitatea

Pentru a menține tot acest efort, un ciclist trebuie să mănânce. Foarte mult. 

Revenind la Tom Pidcock și adunând consumul său caloric până la etapa 18 în timpul cursei de anul trecut, reiese că britanicul a ars un total de 59.609 calorii. 

Este echivalentul a aproximativ 232 de Big Mac-uri de la McDonald's.

Intensitatea și lungimea etapelor necesită prin urmare un consum mediu de 23-25MJ/zi (5.500-6.000 kcal), ceea ce reprezintă mai mult decât dublul aportului caloric zilnic mediu necesar pentru majoritatea oamenilor.

Obținerea unui aport caloric atât de ridicat este, evident, complicată de cerințele ridicate ale cursei și de timpul petrecut pe bicicletă. Însă pentru a evita epuizarea rezervelor de energie, cicliștii trebuie să consume carbohidrați într-un ritm de aproximativ 25-60 de grame pe oră în timpul cursei.

Dacă nu se consumă suficienți macronutrienți în timpul cursei - și în seara care urmează - se va ajunge la o scădere progresivă a capacității de efort și, în cele din urmă, la incapacitatea de a termina Turul.

Aceeași situașie este valabilă pentru hidratare. Cicliștii au un ritm de transpirație care poate duce la pierderi de lichide de 1,5 litri în fiecare oră.

Oricum, în ciuda faptului că vor consuma diete extrem de bogate în calorii, cicliștii din Turul cicliștii se vor confrunta în continuare cu o degradare semnificativă a lipidelor și proteinelor, pe parcursul celor trei săptămâni de cursă, explică Chris Abbiss, conferențiar la Edith Cowan University, într-o analiză pentru platforma The Conversation.

Este pur și simplu vorba despre efortul constant și despre greutățile la care este supus organismul.

Pe cățărările înalt, spre exemplu, presiunea barometrică redusă limitează capacitatea organismului de a furniza suficient oxigen țesuturilor active (mușchi), compromițând capacitatea de efort cu până la 10-15%.

Vârfurile cățărărilor din Alpi și Pirinei sunt de altfel suficient de înalte pentru ca mulți spectatori sedentari și neaclimatizați să înceapă să resimtă simptome de rău acut de altitudine, inclusiv amețeli și dificultăți de respirație, scrie Abbiss.

În cele din urmă, stresul fiziologic rezultat în urma a 21 de zile de curse începe să modifice funcția hormonală, ducând la o scădere a cortizolului și a testosteronului în repaus, o situație care se observă de obicei doar după luni de antrenament intens.

De asemenea, stresul continuu și repetitiv la care este supus organismul în timpul Turului crește numărul de leziuni și suprimă sistemul imunitar, sporind susceptibilitatea sportivului la boli, spune expertul.