Articol de Mitică Docan - Publicat vineri, 14 martie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 14 martie 2014 14:00
Missed the Kittel bike toss. Yeah, that’s not a broken collarbone. Not all that classy, either. http://t.co/Nl9xiJHmD5
Cînd Marcel Kittel s-a împiedicat de un refugiu şi s-a izbit de asfalt, cu 2.5 kilometri înainte de finalul etapei a 2-a din Tirreno-Adriatico, toţi fanii au eliberat un "aaaahhh" ce combina dezamăgirea că neamţul nu se va lupta pentru victorie şi sperietura că rutierul de la Giant-Shimano ar putea suferi din cauza vreunei accidentări.
Ce a urmat a fost un puseu de nervozitate şi stinghereală. Kittel a spumegat de supărare, a prins bicicleta în cleştele propriilor braţe, a ridicat-o deasupra capul, undeva la 3 metri înălţime totală, şi a zdrobit-o de şosea cu năduf şi rea-voinţă. În faţa televizoarelor, toţi fanii ciclismului au amuţit. În teribila lui supărare, sprinterul în vîrstă de 25 a retrogradat bicicleta la statutul de biet mijloc de transport, nesocotind prima regulă a sportului pe două roţi: niciodată, dar niciodată, bicicleta nu este vinovată de ceva!
— Neal Rogers (@nealrogers) March 13, 2014
Relaţia dintre un ciclist şi bicicleta sa depăşeşte înţelegerea dintre un tenisman şi propria rachetă sau dintre un jucător de snooker şi tacul subţire cu care înţeapă bilele. Se aseamănă mai mult cu pactul nescris dintre ocnaş şi tîrnăcop sau cu sinergia mută dintre Aladdin şi covorul fermecat.
Bicicleta este întotdeauna martorul apărării în războiul pe care ciclistul îl poartă permanent cu mediul ostil în care a ales să performeze. Cînd îi cedează roţile, natura e de vină, fiindcă a scuipat pietre ascuţite în faţa pneurilor, cînd ghidonul se rupe în Roubaix, viteza, plutonul şi pavatele poartă oribila misiune de a nu o fi scutit de un travaliu infernal, iar cînd refuză să urce cu uşurinţă pe Mont Ventoux, tu eşti singurul vinovat, fiindcă ai ales să dormi o oră în plus, sîmbătă dimineaţă, în ianuarie, în loc să înfrunţi zloata şi să te antrenezi.
Mecanism viu, prelungire a ciclistului, bicicleta reprezintă hotarul magic scos în faţă de Dumnezeu pentru a separa sportivii de bărbaţii adevăraţi. Marcel Kittel a greşit cînd a ales să dea cu bicicleta de pămînt. Niciun buchet de flori, nicio campanie de marketing şi nicio dovadă de dragoste nu vor repara lipsa de respect. Petalele trandafirilor trebuie înlocuite cu stropi de sudoare, fiindcă abia atunci Kittel va arăta că îşi merită locul lîngă ceilalţi rutieri de pe traseu, însoţit de singurul prieten adevărat de pe şosea, propria bicicletă.
She has forgiven? What do you think? @marcelkittel #Tirreno pic.twitter.com/zDRlMQII99
— Tirreno Adriatico (@TirrenAdriatico) March 14, 2014
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
