SPORTURI  »  HANDBAL  »  NUMIRE

După 3 ani, Costică Buceschi revine oficial în handbalul românesc

Costică Buceschi este noul antrenor al SCM Craiova / foto: Facebook SCM Craiova
Costică Buceschi este noul antrenor al SCM Craiova / foto: Facebook SCM Craiova

Articol de - Publicat marti, 17 februarie 2026 15:53 / Actualizat marti, 17 februarie 2026 15:58

Costică Buceschi (55 de ani) este noul antrenor al lui SCM Craiova, echipă care traversează o criză în Liga Florilor, atât din punct de vedere al rezultatelor, cât și al poziției în clasament.

Buceschi a antrenat ultima dată selecționata Turciei, pe care a calificat-o în premieră la Campionatul European din 2024. La nivel de club, a antrenat-o pe Dunărea Brăila, în 2023. Acesta a semnat un contract valabil finalul sezonului, cu opțiunea de prelungire și îl înlocuiește pe Ovidiu Mihăilă, cel care se ocupase de echipa olteană în paralel cu naționala.

Costică Buceschi este noul antrenor al SCM Craiova

Conducerea lui SCM împreună cu selecționerul Ovidiu Mihăilă au luat decizia despărțirii de comun acord.

Buceschi nu va avea o misiune ușoară la Craiova. Echipa are o serie de 3 înfrângeri consecutive și se află pe locul 9 în clasamentul din Liga Florilor, cu 5 puncte peste zona retrogradării.

Anunțul a fost făcut printr-un comunicat postat pe rețelele de socializare. Clubul nu l-a uitat pe fostul antrenor, căruia i-a urat succes pe banca echipei naționale.

BUN VENIT, COSTICĂ BUCESCHI!

Un nou capitol începe în viața echipei de handbal feminin. Am ajuns la un acord cu antrenorul Costică Buceschi, unul dintre cei mai experimentați tehnicieni din România.

În vârstă de 55 ani, Costică Buceschi are o vastă experiența, atât pe plan intern, unde a antrenat echipe ca Minaur Baia Mare, HC Dunărea Brăila sau Corona Brașov, cât și pe plan internațional, conducând naționala Turciei spre participarea la primul Campionat European din istorie. În Țara Semilunei, acesta a reușit să câștige Supercupa cu formația Kastamonu.

Contractul este valabil până la finalul sezonului, cu opțiunea de prelungire.

Mult succes în Bănie! 

Totodată, clubul nostru îi mulțumește lui Ovidiu Mihăilă pentru colaborare și îi urează multă baftă în următoarele proiecte și rămânem susținătorii săi în jocurile pe care le va avea cu Naționala României.

- comunicatul postat de SCM Craiova

După 3 ani, Costică Buceschi revine oficial în handbalul românesc
Costică Buceschi este noul antrenor al SCM Craiova / foto: Facebook SCM Craiova

CV Costică Buceschi 

  • Liga Națională: Câștigător în 2014 cu HCM Baia Mare

  • Cupa României: Câștigător în 2013 și 2014 cu HCM Baia Mare

  • Supercupa României: Câștigător în 2013 și 2014 cu HCM Baia Mare

Citește și:
Au aruncat cu hârtie igienică în Rădoi: semnificația gestului!
Superliga
Au aruncat cu hârtie igienică în Rădoi: semnificația gestului!
Gigi Becali a avut 4 clienți după FC Botoșani - FCSB: „Poate a venit momentul să mă retrag”
Superliga
Gigi Becali a avut 4 clienți după FC Botoșani - FCSB: „Poate a venit momentul să mă retrag”
Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”
Stiri extrasport
Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”
Adrian Porumboiu a analizat fazele controversate din Botoșani - FCSB 3-2, apoi a izbucnit: „Nici dacă era blat!”
Superliga
Adrian Porumboiu a analizat fazele controversate din Botoșani - FCSB 3-2, apoi a izbucnit: „Nici dacă era blat!”
ULTIMA ORĂ Mașinile sub Euro 3, interzise la import. Limită a numărului de mașini introduse în țară de o persoană. Guvernul a redactat deja interdicția
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Mașinile sub Euro 3, interzise la import. Limită a numărului de mașini introduse în țară de o persoană. Guvernul a redactat deja interdicția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”


Comentarii (1)
wittman68
wittman68  •  18 Februarie 2026, 08:15

Normal că dacă nu sunt rezultate, nu e nici clasament bun. Sunt legate. Ce ar fi fost dacă Buceschi doar revenea in handbalul românesc? Fusese neoficial, dacă acum e oficial?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează