Articol de GSP - Publicat luni, 12 octombrie 2015 00:00
HC Minaur Baia Mare a încheiat la egalitate aseară, în deplasare, în faţa celor de la Elverum, 28-28, după un meci în care a condus însă aproape tot timpul.
Campionii României aveau 14-9 la capătul reprizei întîi, iar în cea de-a doua s-au aflat din nou la cinci goluri înaintea adversarilor. Ultimele minute au echilibrat disputa, gazdele revenind puternic.
Totuşi, Minaur a avut şansa victoriei, după ce Ramba a înscris al 28-lea gol. Imediat însă, cînd mai erau 3 secunde de joc, Överby a egalat de pe extremă, la colţul scurt.
Marcatorii de la HCM: Ramba 6, Sadoveac 5, Cristescu 5, Aflitulin 4, Bera 4, Busecan 2, Ghiţă 1, Ostruşko 1. Minaur are 4 puncte în grupa D, la fel ca HC Metalurg şi HC Motor Zaporoje.
Următorul meci, pe 18 octombrie, acasă, contra celor de la HC Metalurg Skopje.
CUPA EHF / CSM București-Bregenz (Aut) 28-24
Avantaj fragil
În primul meci european din istoria clubului, CSM București a obținut o victorie la patru goluri diferență în fața austriecilor de la Bregenz, în prima manșă din turul doi al Cupei EHF. Echipa pregătită de Zvonko Sundovski a avut mari probleme să se desprindă pe tabelă, austriecii aflîndu-se multă vreme chiar la conducere.
În ultimele 20 de minute, CSM a redresat situația, Javier Humet și Krsto Milosevici l-au învins mai des pe cel mai bun om de pe teren, portarul sîrb Goran Aleksici. Diferența maximă a fost de 5 goluri, 27-22, dar la final s-a terminat 28-24, un avantaj care nu le conferă, neapărat, bucureștenilor prima șansă înaintea meciului retur, din Austria, de pe 17 octombrie.
CUPA EHF / Dinamo București-Diomidis Argous (Gre) 26-21 și 35-20
În turul 3!
Dinamo București mai are doar un pas pînă la calificarea în grupele Cupei EHF după ce a trecut fără emoții de grecii de la Diomidis Argous. Bucureștenii au jucat ambele manșe pe teren propriu, ușurîndu-și misiunea.
După victoria la 5 goluri de sîmbătă, 26-21, ieri elevii lui Eliodor Voica s-au impus mult mai clar: 35-20. Greul însă abia de acum începe, în turul 3 Dinamo putînd să dea peste echipe cu nume în handbalul european, din Germania, Franța, Ungaria, Spania sau Danemarca.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro