Articol de Luminița Paul - Publicat miercuri, 14 august 2024 17:34 / Actualizat miercuri, 14 august 2024 17:34
Jocurile Olimpice de la Paris, desfășurate între 26 iulie și 11 august, au propus o viziune diferită în ce privește repartizarea bazelor de concurs și a celorlalte construcții importante, precum Satul Olimpic sau Centrul Principal de Presă. Peste toate a guvernat însă o constantă: timpul petrecut în mijloacele de transport.
Drumul începe în stația La Défense, un nod destul de important, în care se încrucișează trei linii de RER, A, E și L, și de unde pornește traseul metroului 1. De fapt, începe la hotel, cale de 10-12 minute parcurse prin acest cartier modern și totuși vechi, imens, situat la 3 kilometri vest de limitele orașului și în care se construiește încontinuu.
Treci pe lângă un turn ale cărui limite țintesc spre nori și dinspre care răzbat zgomotele când asurzitoare, când discrete ale utilajelor care muncesc de la primele ore ale dimineții. Privești în sus, spre colțul cel mai înalt, și aproape amețești.
Degetul imens care veghează
Mai departe însă, în stânga, în Place Carpeux, este una dintre operele de dimensiuni impresionante, Degetul mare (Le Pouce), a sculptorului francez César (1921-1998), inaugurată pe 16 iunie 1994. Înaltă de 12 metri, realizată din fier, este reproducerea cu o tehnică 3-D pantografică a degetului artistului, incluzând detalii fine, precum amprenta sau textura pielii.
70de statui și piese de artă modernă fac din La Defense un muzeu în aer liber
În apropiere este doar La Défense Arena și nu e de mirare că David Popovici a preferat să stea în această zonă decât în Satul Olimpic din cartierul Saint-Denis, aflat la distanță mare pe diagonala vest-nord-est.
Jos, în stația RER, direcția căutată este Marne-la-Vallée Chessy, capătul unde se merge pentru Disneyland Paris. Stația interesantă însă pentru cei care vor să ajungă la întrecerile de canotaj – în prima săptămână a Jocurilor – sau de kaiac-canoe – în a doua – se numește Torcy.
Celor 10-12 minute de la hotel până la RER li se adaugă între 5 și 10 petrecute la coadă pentru un sandviș și o cafea la magazinele din incinta stației. Într-un drum de 45 de minute poți să iei liniștit micul dejun fără să fie nimeni scandalizat. Mai bine însă după ce rămân în urmă opririle din oraș, mai dese și cu un aflux mai mare de călători.
Până la prima haltă însă, Charles de Gaulle-Étoile, trece destul timp, ai crede că te-ai lansat într-un tunel fără sfârșit, prins între oameni cu priviri inexpresive, căști pe urechi și telefoane lipite de palme. Ocazional, câte o familie de turiști cu copii care îl caută pe Mickey Mouse în versiune gigant sparge liniștea monotonă cu exclamații și mirări. Ochii celorlalți rămân pe ecrane.
Ceasul, cureaua și briceagul - o întâmplare
Așa începe și una dintre primele mele amintiri olimpice de la Paris, care avea să se reproducă aproape identic preț de 7 zile, cât a durat concursul de canotaj. Și din această secvență inaugurală face parte o mică întâmplare.
Pe scaunul de vizavi stă un tip îmbrăcat într-o ținută combinată de montaignard și militar. Are degetul mare de la mâna dreaptă înfășurat într-un pansament solid, iar rana pare dureroasă, pentru că evită orice atingere ori apăsare. La un moment dat, scoate un ceas din rucsac, îl prinde de încheietura stângă doar pentru a observa că lipsește gaica.
Capătul liber al curelei se zbate ca o trambulină, însă el caută din nou în rucsac și dintr-un etui extrage un cerc subțire de cauciuc. Cu cele patru degete libere face din el gaica, însă trebuie să strecoare cureaua sub ea și nu e ușor.
Aproape că mă ofer să-l ajut, dar până să acționez o face el: ia din rucsac un briceag complex, scoate lama și, abil, precis, saltă gaica improvizată și cureaua alunecă sub ea. Ceasul e perfect acum și răsuflu ușurată că nu am intervenit: aș fi stricat o operațiune fascinantă în eficiența ei.
O oră și jumătate până la Vaires-sur-Marne
Începând cu stația Vincennes, RER-ul iese la suprafață, străbătând localități una după alta. La Noisiel intri în alertă, la Lognes te pregătești, la Torcy cobori și de acolo iei un autobuz pentru presă și persoane acreditate, care face cam 15 minute până la baza de la Vaires-sur-Marne. În total, o oră și jumătate dus. După 5-6 ore petrecute la locul de concurs, o oră și jumătate întors, în condițiile în care nu schimbi linia de RER sau metrou, cum li s-a întâmplat altor colegi.
Înapoi în Paris, până la o altă bază drumul ia minimum o oră. Ori cu combinații complicate de schimbat linii de metrou și RER, ori ajungând la Centrul Principal de Presă, de unde pleacă autobuze dedicate. Doar că CPC se află în Les Palais de Congrès, la Porte Maillot, un centru de convenții, concerte și comercial, a căruit arhitectură îi arată vârsta: exact 50 de ani. Și care nu e aproape de nicio bază.
Paris, diferit de Sydney, Atena, Beijing, Londra, Rio de Janeiro
Aici voiam, de fapt, să ajung. Spre deosebire de toate celelalte șase ediții de JO la care am fost, Parisul nu a avut un Parc Olimpic, care să concentreze stadioane și săli pentru mai multe sporturi, între care să te poți deplasa ușor, chiar pe jos, în câteva minute, ca jurnalist sau spectator.
Francezii, în schimb, au folosit construcțiile existente – și nu sunt puține, Parisul este un oraș cu apetit pentru sport și competiții. Răsfirate însă în zone aflate la distanțe mari una de alta, chiar uriașe pentru o metropolă aglomerată.
Asta a îngreunat semnificativ deplasarea de la un loc la altul. Ore întregi în tuneluri, pe coridoare, urmărind linia corectă – s-au petrecut și unele confuzii, erori și încurcături – pentru a acoperi cât mai multe competiții. Este, în cele din urmă, capitolul la care Jocurile Olimpice din 2024 au diferit în mod dezavantajos față de Sydney, Atena, Beijing, Londra sau Rio de Janeiro.
La suprafață, Parisul e golit de localnici și invadat de turiști. De aceea, în ultimele zile ale Jocurilor, pentru lupte și haltere, am ales autobuzele de presă. Pentru a nu uita că deasupra și dincolo de arene, culoare, timpi, scoruri, zone mixte, live-uri, trăiește un oraș superb.
Jocurile Olimpice de la Paris
- 12 baze în zona Paris centru (5 existente, 7 temporare)
- 7 baze în periferii (3 existente, 1 renovată, 1 temporară, 2 construite pentru JO)
- 3 baze în zona Versaille (3 existente, 1 temporară)
Câteva date despre La Défense
- La Défense, cartierul cu aer spațial al Parisului, își are originile la finele anilor 1950, mai exact în septembrie 1958, când au fost ridicate primele clădiri înalte – Esso Tower, de 11 etaje a fost întâiul construit, dar și primul demolat în 1993, locul lui fiind luat de Cœur Défense, o clădire de 161 de metri formată din două turnuri rotunjite și ușor decalate, dată în folosință în 2001.
- În anii ’70 a apărut a doua generație de construcții, provocată de cererea mare, însă criza economică din 1973 a stopat extinderea zonei. O a treia tură de clădiri s-a născut în anii 1980, atunci când s-a ridicat și Quatre Temps, în 1981, la momentul respectiv cel mai mare centru comercial din Europa, dar și Grande Arche, o construcție emblematică.
- Anii ’90 au adus o stagnare la mijlocul decadei, dar după ce linia 1 de metrou se lungise, stabilindu-și capătul în La Défense. Avântul planurilor puse în practică a reapărut în anii 2000, zgârie-norii înmulțindu-se și ajungând astăzi la 61, cu o medie a înălțimii de 76 m. Alți 7 au aprobare de construcție, cu finalizare între 2025 și 2027.
)
)
)
)
)
)
)
)
