SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  PARIS 2024

Pugiliștii caută biletele de Paris » Opt „tricolori” sunt prezenți la startul turneului de calificare din Italia

Claudia Nechita la Jocurile Olimpice
FOTO Raed Krishan
Claudia Nechita la Jocurile Olimpice FOTO Raed Krishan

Articol de - Publicat sambata, 02 martie 2024 20:56 / Actualizat sambata, 02 martie 2024 21:03

Primul turneu preolimpic pentru pugiliști debutează duminică, delegația României având ca obiectiv obținerea a două locuri la Paris.

Anul 2024 este unul încărcat de emoții pentru cei care nu au reușit să obțină deja calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris. Pugiliștii europeni au avut până acum doar o competiție la care au putut să-și procure biletele olimpice și anume Jocurile Europene din 2023. Duminică, debutează al doilea concurs în urma căruia se dau locuri pentru JO.

Acesta are loc la Busto Arsizio, în Italia. România va fi reprezentată de 8 sportivi: patru fete și patru băieți „Obiectivul este să mai calificăm o fată şi un băiat. La fete, e clar că în pole position e Claudia Nechita, iar la băieţi avem două variante, Cosmin Gîrleanu şi Andrei Arădoaie, cu pretenţii de calificare. Sperăm să reuşească amândoi”, a spus Vasile Cîtea, președintele FR Box, pentru Agerpres.

Sportivi cu trecut olimpic

Delegația României este compusă din Mihaela Bădescu (cat. 50 kg), Claudia Nechita (cat. 57 kg), Loredana Marin (cat. 60 kg) şi Andra Sebe (cat. 66 kg), Cosmin Gîrleanu (cat. 51 kg), Robert Jitaru (cat. 63,5 kg), Marcel Nistreanu (cat. 71 kg) şi Paul Andrei Arădoaie (cat. 80 kg). Dintre aceștia doar Claudia Nechita și Cosmin Gîrleanu au mai participat la o ediție de Jocuri Olimpice, ambii la Tokyo în 2021.

În prima zi a competiției, care va dura până pe 11 martie, vor avea loc meciuri la categoriile 50 kg, 57 kg și 60 kg la feminin și la 51 kg, 71 kg și 92+ kg la masculin.

România învinsă clar de Georgia în semifinalele Rugby Europe Championship
Rugby Europe Championship
România învinsă clar de Georgia în semifinalele Rugby Europe Championship

În competiția masculină se oferă câte patru bilete olimpice, în timp ce la fete sunt între două și patru, în funcție de categorie. Claudia Nechita trebuie să ajungă în finală pentru a se califica.

Mai sunt șanse în Thailanda

În delegația pentru Paris este deja o pugilistă, Lăcrămioara Perijoc (cat. 54 kg) primind biletul olimpic în urma Jocurilor Europene de anul trecut.

Ultimul turneu de la care pugiliștii se mai pot califica la JO va avea loc la Bangkok, în Thailanda, în perioada 23 mai-3 iunie.

Pugiliști români la ultimele trei ediții ale JO

  • Tokyo 2020 Cosmin Gîrleanu (52 kg, turul 1). Claudia Nechita (57 kg, sferturi de finală)
  • Rio de Janeiro 2016 Mihai Nistor (+91 kg, turul 2)
  • Londra 2012Bogdan Juratoni (75 kg, turul 2), Mihaela Lăcătuș (60 kg, turul 1)

Citește și:

Laura Ilie și Roxana Sidi au ratat prezența în finala de la pușcă 10 metri aer comprimat din cadrul Campionatelor Europene
TIR SPORTIV
Laura Ilie și Roxana Sidi au ratat prezența în finala de la pușcă 10 metri aer comprimat din cadrul Campionatelor Europene
Delegația României cu 150 de zile înainte de startul Jocurilor Olimpice » Ce sportivi tricolori se mai pot califica la Paris
PARIS 2024
Delegația României cu 150 de zile înainte de startul Jocurilor Olimpice » Ce sportivi tricolori se mai pot califica la Paris
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
neacaisa
neacaisa  •  05 Martie 2024, 05:03

eu cred ca ar fi f bine sa mai calificam si un sportiv, starea generala a boxului masculin ma face sa fiu f sceptic. e un lucru bun ca a revenit jitaru la competitii, dar s-ar putea sa fie cam tarziu pt ciclul asta olimpic. principala speranta eu cred ca este nechita, la restul nu prea am asteptari.

MaxiP
MaxiP  •  04 Martie 2024, 11:05

Primul meci s-a disputat, Emil Girleanu a castigat la puncte (4-1) impotriva irlandezului Sean Mari la 51 kg si s-a calificat in faza 1/16. Astazi debuteaza Paul Aradoaie la 80 kg impotriva unui boxer din Uganda.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează