Articol de Adrian Jitea - Publicat sambata, 09 septembrie 2023 19:29 / Actualizat sambata, 09 septembrie 2023 20:18
România a fost învinsă de Irlanda la debutul în grupa B a Cupei Mondiale de rugby, scor 8-82. Peter O'Mahony (33 de ani), desemnat cel mai bun jucător al partidei, a lăudat curajul „stejarilor”.
România a avut o repriză secundă de coșmar în fața câștigătoarei Turneului celor Șase Națiuni. Peter O'Mahony, autor a două eseuri, desemnat MVP al meciului, crede că „stejarii” n-ar trebui să fie dezamăgiți.
Peter O'Mahony: „România merită multe laude!”
„A fost un dificil, România merită multe laude. Ați văzut că jucătorii s-au ridicat la un nivel bun, în primele două-trei minute ne-au pus sub o presiune considerabilă, ne-au ținut la respect.
A fost un apel la trezire pentru noi, gen: «Bine ați venit la Cupa Mondială!». Toate echipele sunt aici pentru a-și etala cea mai bună versiune, cred că România a reușit astăzi.
Pentru noi a fost o plăcere să jucăm astăzi aici, fanii au creat o atmosferă frumoasă. E ceva special, consider că este o onoare să port acest tricou. Avem un grup special și mă bucur de fiecare moment”, a spus Peter O'Mahony.
"Credit to Romania, you see the way they rocked up. First two or three minutes they put us under the sticks. It was a right wake up call for us!"
— Virgin Media Sport (@VMSportIE) September 9, 2023
Player of the Match Peter O'Mahony speaking after his two tries helped Ireland win 82-8 in their opening game. #IREvROM | #RWC2023 pic.twitter.com/3rSUk8JEyf
FOTO. „Stejarii”, coplesiți de emoții în timpul intonării imnului la Cupa Mondială de rugby
Programul României la Cupa Mondială de rugby
- Irlanda - România 82-8
- Africa de Sud - România (17 septembrie, ora 16:00) Stade de Bordeaux (Bordeaux)
- Scoția - România (30 septembrie, ora 22:00) Stade "Pierre Mauroy" (Lille)
- Tonga - România (8 octombrie, ora 18:45) Stade "Pierre Mauroy" (Lille)
- Televizare: DigiSport, OrangeSport
Citește și alte știri din sportul românesc:
Lovitură pentru Ion Țiriac! A pierdut definitiv procesul cu statul român
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!