Articol de Adrian Duţă - Publicat sambata, 20 ianuarie 2024 17:05 / Actualizat sambata, 20 ianuarie 2024 18:46
Carlos Alcaraz (20 de ani, 2 ATP) s-a calificat în premieră în turul 4 la Australian Open. Spaniolul a trecut de Shang Juncheng (18 ani, 140 ATP), chinezul abandonând în setul 3. De asemenea, pentru prima dată în carieră, ibericul a jucat împotriva unui adversar mai tânăr.
Chinezul a abandonat în setul 3, din cauza unei accidentări, la scorul de 1-0 pentru Alcaraz. Carlos câștigase fără emoții primele două seturi, 6-1, 6-1. Tânărul iberic a atins o nouă bornă în carieră, s-a calificat pentru prima dată în turul 4 la Grand Slam-ul australian.
Carlos Alcaraz: „Am jucat de nota 7 sau de 8”
„Mă simt foarte bine. Probabil am jucat de nota șapte sau opt [din 10]. Este o notă mare. Dar așa mă simt, foarte bine. Cred că mă îmbunătățesc în fiecare zi. Cu fiecare meci pe care îl joc, mă simt din ce în ce mai bine. Mă mișc mult, lovesc mingea și, bineînțeles, mă obișnuiesc și cu acest teren.
Nu am jucat atât de mult pe acest teren. Cred că totul merge bine. Iau lucruri bune de pe teren. Sper că va fi din ce în ce mai bine”, a declarat Carlos Alcaraz la finalul meciului, pe teren.
VIDEO. Carlos Alcaraz s-a calificat în premieră în turul 4 la Australian Open
Carlos Alcaraz, lăudat de legendele tenisului
Ceea ce aduce Carlos tenisului este incredibil! Dragul de a fi pe teren, concurând și inventând lovituri inimaginabile. Încă are numai 20 de ani și e important să câștige chiar și atunci când nu joacă la cel mai înalt nivel al său
- John McEnroe
Când comparăm selecția sa de lovituri cu cele ale lui Novak Djokovic sau Rafael Nadal, ale sale sunt mult mai puțin previzibile. Poate de aceea este un jucător iubit, pentru că nu știm exact ce urmează în timpul unui punct. Are lovituri incredibile și este foarte distractiv de urmărit
- Mats Wilander
Alcaraz posedă o variațiune mare a loviturilor sale de forehand, putând să accelereze în cross pe deasupra părții centrale a fileului. Când forehand-ul său funcționează este foarte periculos. Este atletic și poate crea pericol din orice poziție de pe teren
- Tim Henman
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”