Articol de Remus Dinu - Publicat duminica, 04 iulie 2021 08:12 / Actualizat duminica, 04 iulie 2021 10:26
Emma Răducanu (338 WTA), puștoaica britanică de 18 ani care s-a calificat în premieră în optimi la Wimbledon, a avut numai cuvinte de laudă la adresa Soranei Cîrstea (31 de ani, 45 WTA), jucătoare pe care a învins-o sâmbătă în două seturi, scor 6-3, 7-5.
- Emma Răducanu are tată român și mamă chinezoaică. Într-un dialog purtat marți cu Gazeta Sporturilor, ea a vorbit pe larg despre legăturile cu România.
- În faza optimilor de finală, Emma Răducanu va da peste australianca Ajla Tomljanovic (28 de ani, 75 WTA), cea care a trecut în trei seturi de Jelena Ostapenko, scor 6-4, 4-6, 6-2.
Cele două se cunoșteau încă de dinainte de meciul direct, fapt recunoscut de Emma și Sorana zilele trecute. „E o fată dulce”, spunea Cîrstea, în timp ce britanica remarca „lucrurile grozave făcute de Sorana până acum în carieră”. Amabilitățile au continuat și după duelul de ieri.
GSP.ro a asistat la conferința Emmei Răducanu, în care britanica a vorbit la superlativ despre Sorana Cîrstea. Românca a evoluat în meciul de ieri cu o ruptură musculară de 1,5 centimetri, însă, chiar și în aceste condiții, i-a dat o replică solidă tinerei sale adversare.
Emma Răducanu: „Am mult respect pentru Sorana Cîrstea”
„Știam că Sorana va fi un adversar extrem de dificil. Mi-am spus că voi ieși pe teren și voi încerca să mă distrez. Cred că mi-a ieșit, m-am distrat foarte mult pe durata meciului, au fost niște puncte incredibile, cum cred că nu am mai jucat.
Vreau să spun că Sorana a fost o adversară care a jucat incredibil, o respect foarte mult. Îmi aduc aminte că o urmăream foarte mult când eram mică.
Am avut o bătălie senzațională și vreau să o felicit pentru că a jucat la acest nivel. Una dintre noi trebuia să câștige, dar sunt sigură că ne vom mai întâlni din nou”, a spus Emma Răducanu, la conferința de presă de la finalul meciului cu Sorana Cîrstea.
La 3-0 și 40-0, când a revenit și a servit bine la punctele mari, lovind iar aproape de linie, a făcut lucrurile dificile pentru mine. Nu cred că am făcut multe lucruri greșit atunci, să fiu sinceră. Nu ajungi unde e ea în carieră fără să produci astfel de momente, fără să lupți și fără să te forțezi în momentele grele. Am mult respect pentru ea.
- Emma Răducanu
Emma Răducanu: „Încerc să-mi modelez jocul după Na Li și Simona Halep ”
Cu mamă chinezoaică și tată român, Emma Răducanu a declarat încă o dată că se inspiră de la Na Li și Simona Halep, două jucătoare care au scris istorie pentru țările lor.
„Da, cred că e o coincidență că ele sunt jucătoarele mele favorite. Încerc să-mi modelez jocul după ele. Se întâmplă să am o conexiune cu ambele țări și consider că asta m-a ajutat, vorbesc despre mentalitata pe care cele două o au.
Ambele vin din țări în care oamenii muncesc din greu pentru ceea ce au. Mama mea mereu mi-a insuflat disciplina și respectul pentru ceilalți”, a afirmat Emma Răducanu.
FOTO Imagini spectaculoase din meciul Emma Răducanu - Sorana Cîrstea 6-3, 7-5
VIDEO Rezumatul meciului Sorana Cîrstea - Emma Răducanu 3-6, 5-7
Citește și alte știri despre Wimbledon:
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!