Articol de GSP - Publicat luni, 13 noiembrie 2017 19:45
Simona Halep, noul lider mondial din WTA, începe să devină un nume din ce în ce mai important pe tot mapamondul. Caricaturiști din întreaga lume au contribuit cu lucrări care o înfățișau pe româncă, pentru o expoziție ținută la București.
Astăzi, la restaurantul "Cuptorul cu Lemne" din Capitală, a avut loc un vernisaj de pictură cu caricaturi ce o înfățișau pe jucătoarea română.
Potrivit site-ului zi-de-zi.ro, caricaturiști din numeroase state ale lumii, precum Brazilia, Spania, China, Peru, Italia, SUA, Slovacia, Turcia, Egipt, Columbia, Argentina sau Indonezia, și-au trimis lucrările în evenimentul organizat de caricaturistul român Radu Iatzco.
Vezi în galeria foto de mai sus câteva dintre caricaturile realizate.