Articol de GSP - Publicat miercuri, 02 noiembrie 2022 14:15 / Actualizat miercuri, 02 noiembrie 2022 15:03
La finalul meciului de la ATP Paris dintre Holger Rune (19 ani, locul 18 ATP) și Stan Wawrinka (37 de ani, locul 153 ATP), scor 4-6, 7-5, 7-6, elvețianul a dorit să-și pună la punct adversarul.
La fileu, în timpul salutului obișnuit al jucătorilor de la finalul confruntării, Wawrinka a ținut să-i transmită un mesaj lui Rune, surprins integral de camerele TV: „Sfatul meu pentru tine este să încetezi să te comporți ca un copil pe teren, OK?”. Rune nu a reacționat în niciun fel și a mers să dea mâna cu arbitrul.
VIDEO. Momentul cu Holger Rune și Stan Wawrinka de la fileu
Wawrinka gives some serious advice to Rune 😬Stan Wawrinka had a 𝒔𝒑𝒊𝒄𝒚 message for Holger Rune after their Paris Masters clash 💬😳
Posted by Eurosport on Wednesday, November 2, 2022
Rune a salvat nu mai puțin de 3 mingi de meci în confruntarea cu Wawrinka și s-a impus la finalul unui tie-break spectaculos. În turul următor, danezul va da piept cu Hubert Hurkacz (25 de ani, locul 10 ATP).
Holger Rune este antrenat în acest final de an de Patrick Mouratoglou, francezul care se ocupă și de Simona Halep, suspendată provizoriu pentru un test de anti-doping picat la US Open 2022 (detalii, AICI).