Articol de David Istrate - Publicat marti, 14 ianuarie 2025 11:35 / Actualizat marti, 14 ianuarie 2025 11:39
Naomi Osaka (27 de ani, 51 WTA) a debutat cu succes la actuala ediție a Australian Open și apoi a vorbit despre incendiile din Los Angeles. Japoneza a dezvăluit că a trimis pe cineva la ea acasă pentru a lua certificatul de naștere al fiicei ei, Shai.
Luni, 13 ianuarie, Naomi Osaka s-a impus în trei seturi (6-3, 3-6, 6-3) în fața Carolinei Garcia (31 de ani, 67 WTA) și și-a luat revanșa pentru înfrângerea din 2024, de la același turneu. Sportiva în vârstă de 27 de ani va juca în turul al doilea împotriva Karolinei Muchova (28 de ani, 20 WTA).
Naomi Osaka: „Datorită amintirilor cu fiica mea, casa mea e mai mult decât o casă”
La finalul partidei din Rod Laver Arena, asemenea lui Coco Gauff, Donna Vekic sau Iga Swiatek, Osaka a transmis un mesaj persoanelor afectate de incendiile din Los Angeles.
„Transmit toată dragostea mea orașului LA. Am auzit despre incendii, însă nu știam cât de devastatoare pot fi. Sper că toată lumea e în regulă”, a spus fosta lideră mondială, conform ESPN.
De asemenea, Osaka a dezvăluit că, temându-se că flăcările s-ar putea extinde și în zona casei ei, a rugat pe cineva să meargă și să ia certificatul de naștere al fiicei ei, Shai, în vârstă de un an și jumătate.
„Sincer, nu cred că m-am descurcat excelent să rămân concentrată dar, evident, am câștigat, așa că e acceptabil. E destul de dificil pentru mine... pentru că am descoperit acum că, datorită amintirilor cu fiica mea, casa mea e mai mult decât o casă. Sunt atât de multe lucruri – suveniruri și obiecte de genul”, a explicat Osaka.
„Nu sunt acolo așa că nu știu cât de rău este sau cât de rău se va ajunge. Dar cred că cel mai important lucru pentru care sunt recunoscătoare e că toți din familia mea sunt în siguranță. Nu cred că este destul de sigur să mă întorc. E sub semnul întrebării, dar asta mă motivează să rămân aici cât de mult pot”, a adăugat sportiva în vârstă de 27 de ani.
Naomi Osaka s-a separat recent de Cordae, partenerul ei
În urmă cu o săptămână, Naomi Osaka a anunțat că s-a despărțit de partenerul ei, artistul american Cordae, cu care avea o relație din 2019.
„Salutări tuturor! Vreau să vă anunț că eu și Cordae nu mai formăm un cuplu. Nu este vorba de niciun fel de ură între noi, este o persoană minunată și un tată grozav. Sincer, sunt foarte bucuroasă că ne-am întâlnit deoarece fiica mea este cea mai mare binecuvântare și am putut învăța foarte multe din experiențele trăite împreună”, a fost mesajul postat de niponă, pe contul ei de Instagram.
Osaka are în palmares patru titluri de Grand Slam, fiind câștigătoare la Australian Open în 2019 și 2021.