Articol de Luminița Paul - Publicat marti, 16 aprilie 2024 19:40 / Actualizat marti, 16 aprilie 2024 20:02
Spaniolul Pedro Martinez, 26 de ani, ♦ 57 ATP, l-a învins pe compatriotul Carlos Taberner, venit din calificări, cu 6-1, 3-6, 6-3 și merge în runda secundă. El are o legătură specială cu România.
Pedro Martinez este unul din cei doi capi de serie care și-au câștigat meciurile din primul tur în ziua a doua a tabloului principal de la Țiriac Open, celălalt fiind portughezul Nuno Borges.
Ibericul l-a scos din cursă pe compatriotul său Carlos Taberner, 26 de ani, locul 352 mondial, venit din calificări, cu 6-1, 3-6, 6-3, în două ore și 40 de minute.
„Cred că am început foarte bine, am câștigat primul set, apoi în al doilea, lucrurile s-au complicat un pic, a fost strâns, 3-3, el a jucat bine, eu am greșit o minge, 6-3 pentru el. De acolo meciul s-a schimbat, am avut noroc că am putut câștiga până la urmă”, a declarat Martinez pentru GSP, în timp ce pedala bicicleta statică pentru a scăpa de acidul lactic în urma partidei de aproape 3 ore.
A fost a 11-a victorie asupra compatriotului său, care are și el trei izbânzi în meciurile lor directe. A contat acest lucru în meciul de azi? „Mereu cred că ajută un pic la ora partidei, ne cunoaștem foarte bine, eu pe el și el pe mine, dar fiecare meci trebuie jucat, nu contează ce a fost în trecut”, a punctat el.
Pedro Martinez, favorit 8 la Țiriac Open: „Nu e ușor de jucat, terenurile au multă zgură”
În ce privește acomodarea cu zgura bucureșteană, Pedro spune că „nu este ușor de jucat, terenurile au multă zgură, a fost și vânt zilele acestea, la început a fost bine, apoi lucrurile s-au complicat, dar până la urmă a fost OK, am câștigat”.
El vine după un concurs reușit, cel din turneul ATP 250 de la Estoril, acolo unde a atins a treia finală a carierei, cedând în fața lui Hubert Hurkacz, după ce în eliminase pe Casper Ruud în semifinale.
„Estoril a fost un turneu foarte bun, cred că am jucat foarte bine, nu am putut să câștig finala pentru că Hurkacz a servit foarte bine în acea zi, dar per total mi-a dat multă încredere”, a evaluat Martinez.
Pedro Martinez: „Îmi place România”
El nu se află pentru prima dată în România, a jucat de două ori, 2018 și 2019, în challengerul de la Sibiu, și ține minte foarte bine ce a făcut acolo.
„Prima dată când am fost la Sibiu am ajuns în semifinale, apoi am pierdut în turul întâi. Îmi place România. Fata care lucrează în casa părinților mei, a bunicilor, și familia ei sunt români. Cred că am un feeling bun cu românii, e ca și cum ar fi din familia mea, mereu sunt bine veniți”, a dezvăluit Pedro, care este născut în localitatea valenciană Alcira.
El urmează să-l înfrunte pe învingătorul dintre David Goffin și Miomir Kecmanovic, cei care au disputat ultimul meci azi de pe Terenul Central.
„Amândoi sunt jucători foarte buni, Goffin a fost Top 10, Kecmanovic are și el o carieră foarte bună, deși e mai tânăr. Va trebui să transpir ca să câștig, ca fi greu cu oricare dintre ei”, a accentuat Martinez.
Programul zilei a treia de la Țiriac Open
- Terenul Central, de la ora 11:00
- Nuno Borges, Reese Stalder (Por/SUA) - Marius Copil, Bogdan Pavel (Rom, WC)
- Nu înainte de ora 13:00
- Joao Fonseca (Bra, WC) - Radu Albot (Mol, q)
- Francisco Cerundolo (Arg, 1) - Federico Coria (Arg)
- Nu înainte de ora 17:00
- Thiago Seyboth Wilde (Bra) - Mariano Navone (Arg, 5)
- Terenul 1, de la ora 11:00
- Arthur Rinderknech (Fra) - Alejandro Tabilo (Chi, 4)
- Harri Heliovaara, Henry Patten (Fin/M.Br) - Francisco Cabral, Aleksandr Nedovyesov (Por/Kaz)
- Pedro Martinez, Alejandro Tabilo (Spa/Chi) - Nicolas Barrientos, Rafael Matos (Col/Bra, 4)
- Terenul 2, de la ora 11:00
- Gregoire Barrere (Fra, q) - Thanasi Kokkinakis (Aus)
- Lloyd Glaspool, Jean-Julien Rojer (M.Br/Ola) - Fabrice Martin, Denis Molchanov (Fra/Ukr)