SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN

VIDEO Curg reacțiile după ce Qinwen Zheng s-a calificat în prima finală de Mare Șlem: „Este o poveste fantastică la acest Australian Open”

Articol de - Publicat joi, 25 ianuarie 2024 19:20 / Actualizat joi, 25 ianuarie 2024 22:01

Qinwen Zheng (21 de ani #15 WTA) s-a calificat pentru prima oară în finala unui turneu de Mare Șlem, ea trecând joi în penultimul act de Dayana Yastremska (23 de ani ♦ 95 WTA) cu 6-4, 6-4. Chinezoaica se va duela, sâmbătă, pentru trofeu cu Aryna Sabalenka.

Justine Henin, câștigătoare a 7 titluri de Mare Șlem, a făcut analiza meciului la Eurosport.

Este fantastic să vedem cât a progresat Zheng. În sfârșit, a ajuns într-o finală de Grand Slam și am văzut bucuria ei. Știm cât de greu este să fi favorită într-un astfel de meci și am simțit tensiunea ieri și puțin astăzi. A jucat doar un sfert de finală la US Open anul trecut. Nu este ușor să fii favorită, cum a fost ea astăzi, dar a reușit să se impună și este o poveste fantastică la acest Australian Open”, a spus aceasta.

„Se simte stabilitatea”

Apoi a detaliat ce i-a plăcut în meciul dintre Qinwen Zheng și Dayana Yastremska.

„Se vede că Carlos Rodriguez a lucrat cu ea la forehand. El încearcă să-i dezvolte jocul și să-i ofere cât mai multe arme. Nu e nevoie ca ea să rămână pe fundul terenului și se vede că încearcă să lovească mai des cu forehand-ul, ceva ce nu vedem des în circuitul feminin. 

A lucrat mult la coordonarea sa și la deplasare. Nu a jucat multe turnee de junioare și a petrecut timpul lucrând și dezvoltându-și jocul. Se simte stabilitatea pe care i-o oferă echipa și joacă un tenis diferit față de alte jucătoare”, a explicat Henin.

„S-a descurcat de minune! O evoluție impresionantă” » Concluziile experților după semifinala Aryna Sabalenka - Coco Gauff
AUSTRALIAN OPEN
„S-a descurcat de minune! O evoluție impresionantă” » Concluziile experților după semifinala Aryna Sabalenka - Coco Gauff

„Îi permite să joace tenis așa cum vrea ea”

Tim Henman, crede că finala Australian Open contra Arynei Sabalenka va arăta altfel decât această semifinală.

Finala va fi diferită, așa că nu știm niciodată cum va reacționa. Echipa ei a ajutat-o, iar jocul său de pe fundul terenului este atât de agresiv încât îi permite să joace tenis așa cum vrea ea. A lovit cu forehand-ul foarte precis, dar și variat. Nu a lovit puternic mereu, ci uneori a creat înălțime peste fileu. 

Mingile ei au căzut în 41% din cazuri aproape de linii, iar asta a făcut ca Yastremska să se deplaseze mult. A jucat cu puțin mai mult efect, ceea ce i-a permis să aibă o marjă de eroare”, a declarat fostul tenismen la Eurosport.

Și Mats Wilander, expert și comentator Eurosport, a vorbit despre semifinala care a decis ultima finalistă la Australian Open.

„Yastremska s-a luptat grozav în cel de-al nouălea ei meci aici. I-ar fi prins bine o zi liberă astăzi, dar s-a descurcat grozav. Nu eram sigur de deznodământ, însă Zheng probabil că a fost avantajată de faptul că a jucat două zile la rând. În circuitul WTA uneori joci patru zile la rând. Este greu să joci meciuri de două din trei seturi și să ai o zi întreagă liberă. Există un ritm cu care poate tinerele jucătoare nu sunt obișnuite”, a punctat Wilander.

Citește și:

Aspectul care a făcut diferența între Zverev și Alcaraz » Tenismenul german și-a expus tactica
Australian Open
Aspectul care a făcut diferența între Zverev și Alcaraz » Tenismenul german și-a expus tactica
Ce îi lipsește lui Carlos Alcaraz pentru a deveni o legendă precum Novak Djokovic sau Rafael Nadal? Explicația unui fost lider ATP
Australian Open
Ce îi lipsește lui Carlos Alcaraz pentru a deveni o legendă precum Novak Djokovic sau Rafael Nadal? Explicația unui fost lider ATP
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Stranieri
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (1)
Catalynn.15
Catalynn.15  •  25 Ianuarie 2024, 20:33

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează