Articol de Emanoil Ursache - Publicat joi, 25 ianuarie 2024 11:59 / Actualizat joi, 25 ianuarie 2024 14:36
Alexander Zverev (locul 6 ATP) a explicat tactica pe care a ales-o pentru a obține succesul surprinzător în sferturile Australian Open împotriva lui Carlos Alcaraz (locul 2 ATP).
Tenismenul german știa deja că nu are nicio șansă în fața spaniolului, dacă îl lasă să conducă meciul, considerându-l cel mai bun din lume în momentele în care impune ritmul jocului.
Tactica germană a funcționat
Prin urmare, Zverev a ales să preia inițiativa, mutare ce s-a dovedit a fi câștigătoare și care i-a asigurat prezența în penultimul act al „Openului Vesel”.
„Am complicat lucrurile puțin, da, dar tot meritul îi revine lui. Simt că a început să joace cel mai bun tenis al său când era condus cu 5–2 în al treilea set. Am avut un început perfect. Am pus presiune pe el, nu i-am dat timp și am jucat foarte agresiv.
Am simțit că îi scot racheta din mâini. Dar, sincer, nu e nimic altceva de făcut împotriva lui. Pentru că dacă îl lași să preia controlul asupra jocului, să stabilească ritmul, devine imbatalbil. Când gestionează meciul, este cel mai bun din lume. A trebuit să iau meciul în propriile mâini și cred că am făcut-o bine.”, a declarat Alexander Zverev, la conferința de presă organizată la finalul partidei.
VIDEO Rezumat » Alexander Zverev trece de Carlos Alcaraz și ajunge în semifinalele Australian Open
Alexander Zverev (26 de ani și 6 ATP) s-a calificat pentru a doua oară în semifinalele turneului de la Melbourne, după ce l-a învins pe Carlos Alcaraz (20 de ani și 2 ATP) cu 6-1, 6-3, 6-7 (2), 6-4 în trei ore și cinci minute.
Semifinalele la simplu masculin au prins contur complet după ce s-a disputat miercuri și partida dintre Alexander Zverev și Carlos Alcaraz.
Germanul în vârstă de 26 de ani a reușit să domine primele două seturi și a condus cu 5-2 în al treilea, servind chiar pentru a închide partida în minimum de seturi.
Dar spaniolul a reușit să prelungească confruntarea, însă nu a găsit inspirația pentru a întoarce meciul în favoarea sa. Zverev, care a servit magistral, s-a impus după trei ore și cinci minute cu 6-1, 6-3, 6-7 (2), 6-4.
„Când ești aproape de victorie, creierul tău începe să lucreze și nu tot timpul în direcția cea bună, însă mă bucur că am reușit să merg până la capăt. Am luptat mult în setul al patrulea și sunt fericit că am terminat meciul acolo”, a spus Zverev, la finalul jocului.
Zverev s-a calificat în a șaptea semifinală de turneu de Mare Șlem, el reușind să treacă doar o dată de această fază, în 2020, la US Open. La Melbourne se va duela pentru un loc în ultimul act cu Daniil Medvedev, un jucător pe care-l cunoaște extrem de bine.
Germanul și rusul s-au întâlnit până acum de 18 ori, cu Medvedev câștigând 11 partide, însă niciuna dintre acestea nu s-a desfășurat în cadrul unui turneu de Mare Șlem. „M-a bătut de m-a uscat”, a spus Zverev despre Medvedev, la interviul de pe teren.
Semifinalele la simplu masculin se dispută vineri, în cealaltă urmând a se înfrunta Novak Djokovic și Jannik Sinner.