Articol de David Marinescu - Publicat vineri, 12 mai 2023 19:36 / Actualizat vineri, 12 mai 2023 19:52
Sorana Cîrstea (33 de ani, #34 WTA) a avut o mare nemulțumire pe durata primului set al partidei cu Jelena Ostapenko (25 de ani, locul 20 WTA), din turul secund al turneului de la Roma. Jucătoarea din România a fost deranjată de starea terenului de pe „Grandstand”.
La cel de-al doilea „changeover” din setul inaugural, Sorana s-a dus direct la arbitrul de scaun, pe care l-a tras la răspundere pentru condițiile de joc existente. Cîrstea a catalogat terenul drept „de nejucat” (unplayable, în engleză) și, vizibil iritată, a chemat supervizorul turneului.
Ieșirea Soranei i-a nedumerit pe spectatori, ba chiar și pe experții de pe Twitter. Nici celebrul jurnalist Jose Morgado nu a înțeles ce reclamă, mai exact, jucătoarea din România.
Cirstea calls the supervisor at 2-3 in her match against Ostapenko. Couldn't quite understand what's going on...
— José Morgado (@josemorgado) May 12, 2023
Meciul a continuat, iar Sorana a pierdut primul set, 3-6. A revenit și a trimis partida în decisiv, însă a fost surclasată de Ostapenko în setul trei.
Citește și alte știri din tenis:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!