Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 martie 2021 08:31 / Actualizat miercuri, 03 martie 2021 09:37
Sorana Cîrstea (30 de ani) n-a început primul turneu de după Australian Open așa cum și-ar fi dorit. Numărul 67 mondial a pierdut fără drept de apel cu Nina Stojanovic (24 de ani, 95 WTA), scor 4-6, 0-6, în runda inaugurală a competiției de la Lyon.
Chiar dacă a părăsit repede turneul francez, blitz-urile au fost din nou ațintite pe Sorana Cîrstea. Dacă înainte de Australian Open a ajuns în centrul atenției din cauza incidentului cu antrenorul Adrian Cruciat, Sorana s-a remarcat altfel la Lyon.
În timpul partidei cu sârboaica Nina Stojanovic, Cîrstea a reușit un șpagat în stilul lui Novak Djokovic.
„Tenisul m-a învățat să trăiesc zilnic cu adrenalina, astfel încât, orice voi face în viață, voi căuta întotdeauna bătaia de inimă care să-mi facă sângele să clocotească”, a scris Sorana Cîrstea pe Instagram, imediat după eliminarea de la Lyon.
Sorana Cîrstea, înfrângere fără drept de apel în primul tur de la Lyon
Sorana Cîrstea (30 de ani, 67 WTA) a fost învinsă astăzi în primul tur al turneului de la Lyon. Jucătoarea noastră a cedat în două seturi în fața sârboaicei Nina Stojanovic (24 de ani, 95 WTA), scor 4-6, 0-6.
Cu excepția primei părți a meciului, partida s-a jucat într-o singură direcție. De la 3-3 în primul set, Sorana Cîrstea, care era favorită șase la turneul francez, a mai câștigat un singur game până la final! Stojanovic s-a impus clar, 6-4, 6-0, după o oră și 17 minute de joc.
Pentru prezența în primul tur la Lyon, Sorana Cîrstea va primi 2.157 de euro și un punct WTA.
VIDEO Sever Dron dezvăluie două momente neștiute cu Sorana Cîstea: „Poate fi dată ca exemplu!”
Citește și alte știri din tenis:
Înfrângeri dureroase la Lyon pentru Irina Bara și Mihaela Buzărnescu
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro