Articol de GSP - Publicat marti, 23 aprilie 2013 00:00 / Actualizat marti, 23 aprilie 2013 12:26
Tomas Berdych nu este un jucător care să îşi facă prieteni la conferinţele de presă, cehul fiind recunoscut pentru faptul că vorbeşte deschis şi fără menajamente de fiecare dată cînd este întrebat despre un subiect sensibil.
Eliminat devreme la Monte Carlo Masters, Tomas Berdych a abordat problema paşapoartelor biologice şi a sistem de monitorizare a locaţiei în care se regăsesc jucătorii. Conform sistemului de monitorizare, jucătorii sînt obligaţi să declare unde sînt în fiecare zi şi să se pună la dispoziţia comisarilor antidoping, veniţi din partea Federaţiei Internaţionale de Tenis, pentru o oră.
Într-un interviu pentru Reuters, Berdych a explicat: "Nu sînt deloc mulţumit de sistem! Trebuie să declari în fiecare zi unde eşti, iar eu am făcut deja asta de trei-patru ani. În schimb, în tot acest timp, ei mi-au făcut doar două teste! Deci, de ce trebuie să le spun în permanenţă unde sînt, dacă ei vin doar de două ori în patru ani? Sistemul e un dezastru complet! Orice vor schimba la el, va fi bine!"
Tenisul a fost acuzat de multe ori de lipsa controalelor riguroase antidoping. În 2011, ITF şi Agenţia Mondială Antidoping au făcut 21 de teste de sînge în afara competiţiilor pentru a detecta EPO, transfuzii şi alte substanţe interzise. Pe lîngă acestea, au mai fost efectuate alte 2150 de teste în timpul competiţiilor, dintre care marea majoritatea au fost de urină.
Roger Federer şochează: "Doar naivii cred că tenisul este curat! Faceţi mai multe teste"
Şi Roger Federer a acordat un amplu interviu pentru CNN în care a discutat şi problema dopingului în tenis. Marele campion elveţian crede că şi în tenis sînt mulţi jucători care se dopează: "Doar naivii cred că tenisul este curat. Cred că tenisul trebuie să facă mai multe, mereu am luptat pentru mai multe teste. Trebuie să ne asigurăm că integritatea va rămîne şi că fanii nu se vor îndrepta către alte sporturi din cauză că nu mai au au încredere.
Mai multe teste de urină, mai multe teste de sînge, orice. Poate ţii eşantioanele pentru o perioadă mai lungă şi te poţi întoarce să îi pedepseşti pe cei vinovaţi. Jucătorii trebuie speriaţi dacă trişează. Unii jucători o fac din greşeală, dar tot trebuie să plăteşti", a spus Roger Federer.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro