SPORTURI  »  VOLEI  »  LIGA CAMPIONILOR

Alba Blaj a pornit cu dreptul în grupele Ligii Campionilor » Victorie spectaculoasă în fața campioanei Poloniei + „Setul al treilea a fost cheia”

Alba Blaj, bucuria de după victorie Foto CEV +12   FOTO
Alba Blaj, bucuria de după victorie Foto CEV

Articol de - Publicat joi, 09 noiembrie 2023 13:21 / Actualizat joi, 09 noiembrie 2023 13:42

Volei Alba Blaj a disputat în deplasare prima partidă din grupa E a Ligii Campionilor, reușind să se impună după 113 minute intense în fața lui LKS Commercecon Lodz cu 3-1 (25-23, 19-25, 31-29, 25-17)

Atât de așteptatul meci de debut în grupe la actuala ediție a competiției supreme europene a adus public dedicat în Sala Sporturilor din Lodz. Iar jucătoarele au livrat un spectacol pasionant, dominat în bună măsură de Alba Blaj.

Jucătoarele antrenate de Stevan Ljubicic au avut un start bun de partidă, conducând aproape continuu într-un prim set în care au avut constant 2-3 puncte în față. Chiar dacă adversarele au revenit și au avut un scurt moment la conducere, 19-18, ardelencele au reușit un finiș puternic, cu 4 puncte la rând și 25-23.

Actul secund le-a aparținut gazdelor, care au controlat jocul și s-au impus cu 25-19. Tocmai de aceea actul următor a căpătat o importanță deosebită.

+7 FOTO

Setul al treilea a fost cheia meciului

Setul al treilea, întins pe 36 de minute, a fost decisiv pentru soarta meciului. Cele două echipe s-au aflat pe rând la conducere, însă Volei Alba Blaj a ajuns prima la punctul 20 (20-18), gazdele reușind apoi egalarea (21-21). De aici s-a mers umăr la umăr până la final.

LKS Commercecon Lodz a ratat primele trei mingi de set, apoi a fost rândul campioanei României să rateze două oportunități, din nou gazdele au avut ocazia să facă 2-1, pentru ca, în final, Volei Alba Blaj să fructifice o nouă minge de set, 31-29. Emoții la cote maxime!

Cheia a fost setul al treilea pentru că apoi forța lor de joc și energia s-au diminuat și noi am profitat de acest lucru”, a declarat la finalul partidei căpitanul Nneka Onyejekwe la EuroVolley TV.

Apoi, în actul al patrulea, Alba a revenit la un joc compact și s-a impus clar, 25-17.

18 punctea reușit rusoaica Bogumila Biarda de la Alba, ea fiind desemnată MVP-ul meciului. Din echipa campioanei României s-au mai remarcat Katarina Jovic, 15 puncte, și căpitanul Nneka Onyejekwe, 10

Un rol important a avut și coordonatoarea Lea Deak, evoluția ei fiind decisivă în seturile 3 și 4. Cele mai multe puncte în acest meci, 22, au fost realizate de Valentina Diouf de la echipa gazdă.

Urmează campioana Franței

În celălalt meci al grupei, Volero Le Cannet a învins, pe teren propriu, SC Prometey Dnipro, cu scorul de 3-0 (25-20, 25-22, 25-20).

În etapa a doua a grupei E, Volei Alba Blaj o va întâlni pe campioana Franței, Volero Le Cannet. Meciul va avea loc în Alba Blaj Arena, miercuri, 15 noiembrie, de la ora 18:00.

Citește și: 

CSM București și CSM Lugoj au câștigat acasă în Challenge Cup » Șanse mari pentru calificarea în „optimi”
CHALLENGE CUP
CSM București și CSM Lugoj au câștigat acasă în Challenge Cup » Șanse mari pentru calificarea în „optimi”
U-BT Cluj a învins campioana campionilor mondiali » Asistența din Polivalentă a bătut recordul stagional din Eurocup
Eurocup
U-BT Cluj a învins campioana campionilor mondiali » Asistența din Polivalentă a bătut recordul stagional din Eurocup
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Andrea Compagno, pe picior de plecare din China! Fostul atacant de la FCSB și FCU Craiova, pregătit de revenire
Campionate
Andrea Compagno, pe picior de plecare din China! Fostul atacant de la FCSB și FCU Craiova, pregătit de revenire
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nationala
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Ninsori la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB » Cum arată terenul cu 9 ore înaintea restanței din Superliga
Superliga
Ninsori la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB » Cum arată terenul cu 9 ore înaintea restanței din Superliga

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează