Articol de GSP - Publicat joi, 05 martie 2009 00:00
Deşi nu a semnat încă un acord cu UTA, aşteptînd rezilierea contractului cu Chirilă, Ionuţ Popa a stat pe banca tehnică ieri, la meciul amical cu Gloria Arad. "Popică" nu a dat foarte multe indicaţii, lăsîndu-l pe viitorul său secund, Dan Ţapoş, să o facă. Peste 300 de oameni s-au aflat ieri pe arena din Sega pentru a-l urmări pe Ionuţ Popa la primul său meci ca "dirijor" al "Bătrînei Doamne". Finanţarea echipei va fi asigurată de Sandu Ion, în vreme ce Marcel Coraş va ocupa funcţia de director executiv.
Copil la UTA
Fostul jucător al scoţienilor de la Hearts of Midlothian, Dumitru Copil (Atletico Arad), a debutat ieri la UTA, în amicalul cu Gloria Arad. A intrat în repriza secundă şi a dat pasa decisivă la golul lui Fritea. UTA a testat şi un jucător corean, Lee, care a fost folosit din primul minut, în linia de mijloc, dar şi pe nigerianul Afussi, atacant, ex-Ceahlăul. (Radu Romanescu - Arad)
Gloria Arad (III) - UTA Arad 2-2
Au marcat pentru UTA: Fritea (68), Pascariu (78)
UTA: Bujor - Toc, Mutulescu, Pascariu, Văsîie - Militaru, D.Mitu, Drida, Lee - Ghindaru, Ţucudean. Antrenor: Ionuţ Popa. Au mai jucat: Anania, Fritea, D. Copil, Leucuţa, Nădăban, Negru, Rada, Afussi.

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro