SPORTURI  »  ATLETISM  »  CORUPŢIE ÎN SPORT

Sportivă condamnată la 3 luni de închisoare pentru tentativă de corupţie

Articol de GSP - Publicat vineri, 26 iunie 2009 00:00

Austriaca Lisa Hitthaler, care s-a retras din activitatea competiţională după ce a fost suspendată pentru dopaj, a fost condamnată vineri la 3 luni de închisoare pentru că a încercat să mituiască angajaţii unui laborator antidoping, informează AFP.

Triatlonista a fost depistată pozitiv cu EPO la data de 22 martie 2008, iar justiţia a demonstrat că a încercat să ofere angajaţilor unui laborator din Seibrsdorf suma de 50.000 de euro pentru a falsifica o contraexpertiză a probelor sale.

În timpul procesului, sportiva de 25 de ani a recunoscut că a mai încercat acest lucru şi chiar a reuşit să falsifice alte două teste antidoping.

În luna martie a anului 2008, atleta a recunoscut că s-a dopat şi a dezvăluit şi numele celui care i-a furnizat substanţa interzisă, acesta fiind nimeni altul decât Stefan Matschiner, fostul manager al ciclistului Bernhard Kohl, cel care a fost la rândul său implicat într-un scandal de dopaj. Sportiva a fost suspendată atunci 6 ani (doi ani pentru dopaj şi 4 ani pentru tentativă de corupţie), dar pedeapsa sa a fost redusă ulterior la doar 18 luni. Cu toate acestea însă, sportiva s-a retras din activitate.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Mircea Lucescu a anunțat convocările preliminare pentru „dubla” cu Cipru și Lituania » O mare surpriză: prima selecție la națională
Nationala
Mircea Lucescu a anunțat convocările preliminare pentru „dubla” cu Cipru și Lituania » O mare surpriză: prima selecție la națională
Medaliata cu argint de la Jocurile Olimpice i-a lăsat muți de uimire! A venit cu o rochie transparentă la „Săptămâna modei”
Altele
Medaliata cu argint de la Jocurile Olimpice i-a lăsat muți de uimire! A venit cu o rochie transparentă la „Săptămâna modei”
Singurul fotbalist pe care Gică Hagi nu vrea să îl vândă: „Construiește echipa în jurul lui!” » Ar fi refuzat oferta de la Rapid
Superliga
Singurul fotbalist pe care Gică Hagi nu vrea să îl vândă: „Construiește echipa în jurul lui!” » Ar fi refuzat oferta de la Rapid

Povestea de film a unui fotbalist născut la Aiud, ajuns antrenor la Galatasaray, Dinamo Tbilisi și Lokomotiv Moscova! » A dispărut după singurul meci la care a asistat Stalin în tribune și se spune că ar fi fost executat

Medaliata cu argint de la Jocurile Olimpice i-a lăsat muți de uimire! A venit cu o rochie transparentă la „Săptămâna modei”


Comentarii (1)
 •  26 Iunie 2009, 23:21

Baietzi, triatlonul nu-i atletism!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează