INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  CEHIA

Cehii acţionează mai rapid ca noi! » "Trebuie să oprim căderea naţionalei!"

Milan Baros, Baros, Cehia
Milan Baros, Baros, Cehia

Articol de GSP - Publicat joi, 15 octombrie 2009 00:00

Preşedintele Federaţiei de Fotbal a Cehiei (CMFS), Ivan Hasek, a declarat, joi, că trebuie luate măsuri radicale pentru combaterea declinului cu care se confruntă prima reprezentativă şi întreg sistemul competiţional din ţara natală, informează AFP. Declaraţiile Hasek vin la o zi după ce naţionala Cehiei a ratat calificare la Cupa Mondială din 2010.

"Căderea este evidentă la toate nivelurile, iar primul nostru obiectiv este să o stopăm. O întinerire a primei reprezentative este indispensabilă şi trebuie să le acordăm o şansă tinerilor avizi de succes.

Din păcate, regresul este vizibil nu numai la nivelul echipei naţionale, dar şi la nivelul campionatului autohton.
Va trebui să ne canalizăm toată energia şi inteligenţa pentru a găsii soluţii salvatoare", a spus preşedintele CMFS, care, începând din luna iulie, a îndeplinit inclusiv funcţia de selecţioner interimar. 

Finalistă la EURO 1996 şi semifinalistă la Campionatul European din 2004, Cehia a remizat, miercuri, pe teren propriu, scor 0-0, cu Irlanda de Nord, şi a terminat pe poziţia a 3-a în Grupa a 3-a preliminară, în spatele Slovaciei şi Sloveniei.

Cele mai mari şanse pentru a prelua postul rămas vacant după interimatul lui Hasek le are secundul acestuia, Michal Bilek, fost jucător şi antrenor la Sparta Praga.

Sursă: NewsIn

Preşedintele Federaţiei de Fotbal a Cehiei (CMFS), Ivan Hasek, a declarat, joi, că trebuie luate măsuri radicale pentru combaterea declinului cu care se confruntă prima reprezentativă şi întreg sistemul competiţional din ţara natală, informează AFP. Declaraţiile Hasek vin la o zi după ce naţionala Cehiei a ratat calificare la Cupa Mondială din 2010.

"Căderea este evidentă la toate nivelurile, iar primul nostru obiectiv este să o stopăm. O întinerire a primei reprezentative este indispensabilă şi trebuie să le acordăm o şansă tinerilor avizi de succes.

Din păcate, regresul este vizibil nu numai la nivelul echipei naţionale, dar şi la nivelul campionatului autohton. Va trebui să ne canalizăm toată energia şi inteligenţa pentru a găsii soluţii salvatoare", a spus preşedintele CMFS, care, începând din luna iulie, a îndeplinit inclusiv funcţia de selecţioner interimar. 

Finalistă la EURO 1996 şi semifinalistă la Campionatul European din 2004, Cehia a remizat, miercuri, pe teren propriu, scor 0-0, cu Irlanda de Nord, şi a terminat pe poziţia a 3-a în Grupa a 3-a preliminară, în spatele Slovaciei şi Sloveniei.

Cele mai mari şanse pentru a prelua postul rămas vacant după interimatul lui Hasek le are secundul acestuia, Michal Bilek, fost jucător şi antrenor la Sparta Praga.

Sursă: NewsIn

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Uluitor! Ce apare în CV-ul lui Gigi Becali din Camera Deputaților » Distincția pe care și-a trecut-o + detaliul care îl va enerva la culme pe Talpan
Superliga

Nedumerit, Rotaru are o întrebare pentru Dan Șucu: „Cine e? Nevasta sau amanta?”

Ionel Ganea s-a dus după Cristiano Ronaldo în Laponia » Imagini inedite cu fostul fotbalist
Special

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”

Comentarii (7)
 •  15 Octombrie 2009, 23:07
Postat de pe 15 Octombrie 2009, 22:19

oricum noi nu avem jucatori ca ai cehilor, nu avem cum reconstrui

Sa iasa Nasu in fata cu strategiile FRF pe termen scurt si lung. Sa-si asume raspunderea ptr. realizarea acestora. Credeti ca vrea? Nu, nu vrea, fiindca este cel mai PARSIV om din tara.

 •  15 Octombrie 2009, 22:48
Postat de stream pe 15 Octombrie 2009, 22:37

Iar la noi, marele Mircea Sandu a declarat: "Ce tot vreti atatea calificari?!" ... In Romania, nocturnele s-au stins demult.

asta e realitatea:|

stream
stream  •  15 Octombrie 2009, 22:37

Iar la noi, marele Mircea Sandu a declarat: "Ce tot vreti atatea calificari?!" ... In Romania, nocturnele s-au stins demult.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează