GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  AFACERE

Hagi, tun de 4.000.000 €

Articol de GSP - Publicat sambata, 06 februarie 2010 00:00

Vila lui Hagi din Constanţa, situată pe strada Vasile Pârvan, a intrat, contra sumei de 4.000.000 de euro, în posesia Ambasadei Republicii Populare Chineze în România. Imobilul va fi transformat în consulat pentru patru dintre judeţele estice ale României, Constanţa, Galaţi, Brăila şi Tulcea.

După ce au vizitat aproape 20 de case din Constanţa, asiaticii s-au hotărât să o achiziţioneze pe cea a fostului fotbalist, apreciindu- i arhitectura, zona în care este amplasată, dar şi faptul că a fost renovată complet în urmă cu câteva luni. Conform unui agent imobiliar constănţean, tranzacţia, ale cărei negocieri au durat mai multe luni, s-a concretizat contra sumei de 4.000.000 de euro.

S-a certat cu rudele soţiei din cauza vânzării
Consulatul a fost deschis oficial, joi, în prezenţa consulului general al Chinei la Constanţa, Wang Tieshan, al ambasadorului chinez în România, Liu Zengwen, a oficialităţilor locale dobrogene, dar şi a soţiei fostului fotbalist, Marilena Hagi. În vara anului trecut, posibila vânzare a acestei case învolburase apele în familia lui Hagi, presa constănţeană speculând că disensiunea ar putea duce la un divorţ răsunător. Părinţii Marilenei, cei care îi lăsaseră moştenire imobilul, erau afectaţi că acesta va fi înstrăinat de ginerele lor şi răciseră relaţiile cu acesta.l

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!
Superliga

Moment incredibil la penalty-uri în Atletico - Real Madrid: a alunecat în timpul șutului, iar golul a fost anulat, sub ochii lui Vassaras
Liga Campionilor
Moment incredibil la penalty-uri în Atletico - Real Madrid: a alunecat în timpul șutului, iar golul a fost anulat, sub ochii lui Vassaras
A venit decizia Comisiei de Disciplină în cazul FCU Craiova - FC Argeș » Reacția lui Adrian Mititelu
Liga 2

Trucul interesant prin care Adrian Cristea spune că seduce femeile: „Dacă faci asta, e jumătate cucerită”

În sfârșit! După 16 ani, au reluat lucrările la „colosul uitat” » Imagini de pe șantierul unui stadion unic

Comentarii (1)
 •  06 Februarie 2010, 15:37

si ce?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează