Articol de Mirela Neag - Publicat miercuri, 03 martie 2010 00:00
Agenţia de Investigaţii Media titrează pe site-ul www.agentia.org că "surse din cadrul PDL spun că preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport urmează să fie numită, de către premierul Emil Boc, actuala şefă a baschetului românesc, Carmen Tocală (foto), prietena foarte bună a fostului ministru Monica Iacob Ridzi."
Numele Carmen Tocală a mai fost vehiculat şi în iarna anului trecut, ca succesor al Sorinei Plăcintă, dar pînă la urmă a fost numită Doina Melinte, care are o calitate căreia preşedintelui FRB i-a lipsit: legitimaţia de membru PD-L.
Noua Autoritate, subordonată Ministerului Educaţiei, are o structură de conducere ce include, pe langă preşedintele cu rang de secretar de stat, doi vicepreşedinţi cu rang de subsecretar de stat şi un secretar general. Marţi, premierul Emil Boc a semnat ordinul de numire al lui Constantin Neagu în postul de secretar general al ANTS, cel care a ocupat acest post din momentul în care a fost înfiinţat MTS.
Pe de altă parte, alte surse din PD-L susţin însă că actualul şef al sportului, Doina Melinte, a primit toate asigurările din partea lui Emil Boc că va rămîne în funcţie.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro