Articol de Alexandru Răducanu, Cătălin Popescu - Publicat miercuri, 10 martie 2010 00:00
Peste trei luni, Rapid pierde o întreagă echipă din cauza contractelor şi a împrumuturilor expirate
După sezonul ăsta, potopul! Aşa gîndeşte George Copos. Patronul Rapidului ţinteşte titlul şi speră să facă rost de bani pentru a întări echipa, altfel, din vară, giuleştenii vor fi nevoiţi să folosească o echipă formată aproape în totalitate din fotbalişti proveniţi de la echipa secundă!
În pauza de iarnă, Rapid a adus 6 jucători: Varga, Bălan, Săpunaru, Ilie Iordache, Gauracs şi Ciz, însă contractele tuturor expiră la finalul acestui sezon. Primii 5 sînt împrumutaţi, iar uruguayanul a semnat doar pe patru luni. De asemenea, tot în vară Helder, venit în Giuleşti la începutul campionatului, va reveni la Nancy, deoarece Copos nu intenţionează să achite clauza de 1,2 milioane de euro pentru a-l transfera definitiv. Celor 7 li se adaugă Marius Constantin şi Cesinha, ale căror înţelegeri cu Rapidul expiră în iunie.
Un alt fotbalist care sigur nu va mai îmbrăca tricoul alb-vişiniu e Alexandru Ioniţă, transferat la Koln, unde a fost vîndut pentru aproape 2,5 milioane de euro. Nici Marinescu nu e sigur că va continua în Grant. Conducerea i-a transmis că nu mai intră în vederile antrenorului şi că ar fi mai bine să-şi găsească o altă echipă pentru a putea juca.
"Pentru noi, acest sezon e de «To be or not to be». Trebuie neapărat să avem rezultate, altfel ne va fi foarte greu să supravieţuim"
GEORGE COPOS, patron Rapid
2 jucători vor reveni la vară în Giuleşti: Radomir Djalovici (NK Rijeka) şi Urko Pardo (Olympiakos)
Se întorc doi
La vară, în Giuleşti, sînt aşteptaţi atacantul Radomir Djalovici (27 de ani) şi portarul Urko Pardo (27 de ani). Primul a fost împrumutat în Croaţia la Rijeka, iar al doilea în Grecia, la Olympiakos. Patronul Rapidului, George Copos, nu agreează revenirea celor doi, care cîştigă împreună aproape 500.000 de euro pe an!
"Transferaţi ilegal"
Patronul lui Poli Timişoara, Marian Iancu, e convins că Rapid va pierde meciul cu timişorenii la masa verde: "AMF a anunţat LPF în ziua meciului că jucătorii sînt încă ai Sportului, iar Liga le-a transmis celor de la Rapid. Cei doi nu au avut vize valabile la ora jocului!". Copos a replicat: "Nu face Iancu regulamentele. Totul e făcut legal, nu am nici o emoţie". O sursă a explicat pentru Gazetă: "Timişoara se foloseşte de o hîrtie care ulterior a fost anulată. Pînă la urmă transferurile au primit undă verde".
- Ştefan Mardare şi-a scos în sfîrşit ghipsul şi a intrat în programul de recuperare. Medicii consideră că mai are nevoie de cel puţin o lună pentru a reveni pe teren. Mardare a suferit o fractură în talpă în ianuarie şi a fost nevoit să stea două luni cu piciorul imobilizat.
- Rapid se va deplasa la Alba Iulia cu avionul. "Mergem cu Blue Air, sponsorul nostru. Vom ateriza la Sibiu sau Cluj. Vrem să ne întoarcem repede, ca să ne odihnim pentru meciul cu Astra, ce se va juca la mijlocul săptămînii viitoare", a explicat Copos.
- Adrian Iencsi acuză probleme musculare şi are şanse mici să poată evolua la Alba Iulia, duminică. Nici Marius Constantin nu e complet refăcut, astfel că Manea va miza probabil pe un cuplu de fundaşi centrali format din Fernandes şi Adi Iordache.
- George Copos, patron Rapid: "Atmosfera la noi e mult mai bună decît la Dinamo, e propice performanţei. Nu e nebunia din Ştefan cel Mare".
- Tibi Bălan nu mai vrea să fie împrumutat. "În aceste 3 luni, cît voi juca pentru Rapid, voi da totul, însă de la vară îmi doresc să am şi eu echipa mea. M-am săturat să fiu împrumutat. Sper să mă transfer definitiv", a zis Bălan pentru Adevărul.
ECHIPA NAŢIONALĂ
"Ne calificăm în 2016!"
Mircea Sandu e pesimist: "La ora actuală, nu avem valoarea să ne calificăm la Euro. E simplu să vrem, mai greu e să reuşim. Poate mergem în 2016, cînd se califică 24 de echipe". Răzvan Lucescu i-a răspuns: "Mi-am asumat responsabilitatea, am încredere că ne vom califica la Euro 2012". Selecţionerul pregăteşte viitoarea campanie cu un amical, România U23 - Italia U23, azi, pe Giuleşti, ora 14:00, transmis la TVR 2. (George Ştucan)
CFR CLUJ
Boloni, Rednic sau Fernandez
Andrea Mandorlini nu s-a prezentat ieri la antrenament şi are zilele numărate pe banca ardelenilor. Soarta italianului depinde de meciul cu Dinamo, iar pe lista posibililor înlocuitori sînt tehnicienii Mircea Rednic, Ladisalu Boloni şi Luis Fernandez. Dacă va fi demis, Mandorlini va primi 800.000 de euro! (Vali Şchiopu)
DREPT DE REPLICĂ
"Nu am zis aşa"
Institutul de Cercetări Alimentare şi directorul Gheorghe Mencinicopschi precizează că nu le aparţin mai multe pasaje din articolul publicat ieri de gsp, "Nu vă mai otrăviţi!". Acestea sînt: "Pui egal salam", "Puii din marile lanţuri industriale fac două săptămîni din ou şi pînă în raft. Sînt injectaţi cu atîtea lucruri încît sînt la fel de nocivi ca un salam. Substanţele din carnea de pasăre pot avea efecte la testele antidoping din sport", "E recomandată carnea de pasăre care a umblat pe pămînt şi a văzut lumina soarelui, nu aia crescută în baterii".
U Craiova. Presa din Australia a anunţat ieri că fundaşul stînga Joshua Rose (27 de ani) a semnat cu formaţia din prima ligă Central Coast Mariners. Fotbalistul la care oltenii au renunţat în iarnă se află în litigiu cu Universitatea pentru neachitarea unor drepturi băneşti.
U Craiova. "Consider că nu am jucat atît de rău încît să ne alegem doar cu un punct în trei etape. Pe Bărboianu nu sîntem supăraţi că a fost eliminat, am jucat şi pentru el cu Pandurii", a spus căpitanul Andrei Prepeliţă.
U Craiova. Bărboianu, despre eliminarea din minutul 30 al meciului cu Pandurii (0-0): "Le cer scuze tuturor pentru cartonaşul roşu pe care l-am încasat. Vreau să le mulţumesc colegilor pentru că m-au ajutat cînd eram cu moralul la pămînt".
U Craiova. Biletele pentru meciul cu FC Braşov programat sîmbătă, la Severin, se pun de azi în vînzare. Preţurile acestora sînt: 5 lei - peluze, 10 lei - tribuna a II-a, 15 lei - tribuna I, 30 lei - tribuna 0.
DNA. Adrian Mititelu şi Gheorghe Nedelescu au fost audiaţi din nou de procurorii anticorupţie în "cazul Solomon". "Am dat aceleaşi declaraţii", a spus Mititelu.
Ceahlăul. Nemţenii îl aşteaptă azi pe atacantul macedonean Krste Velkoski (22 de ani), care a jucat ultima dată la FK Metalurg, în ţara sa. Vîrful de 1,78 metri a marcat două goluri în 14 meciuri şi a fost monitorizat de antrenorul nemţenilor, Zoran Filipovici. (Eduard Apostol)
Poli Iaşi. Atacantul Valentin Badea va rata meciul cu Astra, de vineri, din cauza unei accidentări la genunchi. "Lucrurile nu sînt grave, dar am acumulări de lichid şi o mică probleme la ligamente", a spus Badea. (Ovidiu Minea)
Pandurii. Liviu Ciobotariu a copiat o metodă de încurajare a jucătorilor săi de la Pep Guadiola. Fotbaliştii au urmărit un montaj cu golurile marcate în tur iar pe fundal era imnul echipei.
Pandurii. "Sînt supărat deoarece nu o să mai prindem Craiova în situaţia de acum. Este inadmisibil ca atacanţii să nu marcheze! Trebuie să ne facem griji de retrogradare", a spus preşedintele Marin Condescu.
Astra. Ploieştenii au curăţat ieri terenul de zăpată pentru meciul de vineri, cu Poli Iaşi. Gazonul va fi moale la ora partidei.
Curtea de Argeş. Cei din conducere sînt îngrijoraţi că vor avea un teren impracticabil la meciul cu Pandurii. Sîmbătă, pe arena "Nicolae Dobrin" se vor disputa două partide. De la 11:00 va fi confuntarea FC Argeş-CS Otopeni, în Liga a II-a, iar de la 17:00 meciul Curtea de Argeş-Pandurii. (Cristi Marinescu)
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro