Articol de GSP - Publicat joi, 12 mai 2011 00:00 / Actualizat joi, 12 mai 2011 20:43
Marius Stan a declarat într-o conferinţă de presă, că un jucător de la Victoria Brăneşti i-ar fi spus că echipa ilfoveană a fost stimulată de către una dintre contracandidatele la titlu ale gălăţenilor.
"Un fotbalist care nu a făcut parte din lotul Victoriei la acel meci mi-a mărturisit că au jucat pe o stivă de cărămizi atât de mare cum nu mai văzuse vreodată. Şi nu e vorba de cărămizi de construcţie, vă daţi şi voi seama la ce se referea. Erau pachete!" :O , a afirmat Stan.
Oficialul gălăţenilor le-a şi dat o replică conducătorilor formaţiilor FC Vaslui şi Poli Timişoara , Adrian Porumboiu şi, respectiv Marian Iancu:
"Nu vorbesc niciodată de greşelile de arbitraj făcute în favoarea lor, scot în evidenţă doar pe cele în favoarea noastră încercând să ne scoată o campioană a favorurilor. Este un mod de a muta atenţia propriilor fani de la greşelile mari de management pe care le-au făcut şi vor să mintă lumea. Mare e frustrarea, dar trebuie să ştii şi să pierzi. Aşa-i în sport, există învingători şi învinşi.
Dacă vom pierde le voi strânge mâna celor de la Timişoara şi-i voi felicita pentru câştigarea campionatului. Trebuie să avem tăria asta în noi. Nu să vii şi să împroşti cu noroi. Ne-aţi auzit pe noi la meciul de la Timişoara dând cu noroi în arbitri sau în gazdele noastre şi aţi văzut ce greşeli imense s-au făcut acolo împotriva noastră", a mai comentat Stan în cadrul unei conferinţe de presă.
![Anunț BOMBĂ din Italia: „Cristi Chivu, noul antrenor al Parmei! Va conduce antrenamentul de mâine”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/05072024/5e55ddb6-901b-4116-a420-ef4b1d50a518.jpg?width=195&height=130)
![Momente uluitoare în Giulești! Șumudică, scandal cu suporterii după gol » Săpunaru a sărit să-l oprească: șocant ce a urmat la final](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17022025/81cb3803-05ba-4c08-9c6d-66f0cd24543f.png?width=195&height=130)
![Varga a revenit asupra propriilor declarații, la câteva ore după ce i-a transmis lui Dan Petrescu: „Plângăciosule, fă-ți bagajele!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/29042023/536112c8-8773-4b8b-8a9a-e1ba43d3f1da.jpg?width=195&height=130)