Articol de GSP - Publicat luni, 07 mai 2012 00:00 / Actualizat duminica, 06 mai 2012 21:03
Ceahlăul a cîştigat fără emoţii duelul cu ultima clasată şi nemţenii sînt aproape siguri că vor continua în Liga 1 şi în sezonul următor.
Aproape 2.000 de nemţeni au preferat să-şi vadă favoriţii în locul unei plimbări prin parcurile din Piatra-Neamţ în cel mai călduros weekend din 2012. Şi au avut ce vedea. Băieţii lui Enache au încălzit mai greu motoarele şi prima fază periculoasă, semnată de Stana, a avut loc abia în minutul 20. Moldovenii au presat şi au marcat 11 minute mai tîrziu, după o fază fixă: acelaşi Stana a centrat perfect, iar Achim a profitat de apărarea de curtea şcolii a argeşenilor şi a şutat fără probleme în plasa lui Popescu.
Click aici pentru rezumatul VIDEO!
Repriza a doua a avut aceleaşi coordonate: Ceahlăul a rămas la cîrma partidei, iar Mioveni a preferat să se apere. Galben-negrii au punctat din nou, de această dată prin Cazan, aflat la primul gol în Liga 1, după un şut din interiorul careului, nefericitul Popescu fiind fără replică. Pînă la final putea înscrie şi căpitanul Dumitraş după ce a driblat apărarea debusolată a oaspeţilor, dar a fost blocat de Popescu.
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”