Articol de GSP - Publicat sambata, 13 aprilie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 13 aprilie 2013 01:08
Mijlocaşul este motivat să se întoarcă rapid pe terenul de fotbal şi nu se gîndeşte la o posibilă retragere din cauza accidentării. Colegii săi vor să-i dedice eventualele reuşite din meciul de azi cu U Cluj, 21:30, Digi1 şi liveTEXT GSP.ro.
- Cătălin, te-ai speriat cînd ai aflat că accidentarea e gravă, avînd în vedere că ai 34 de ani?
- Nu m-am speriat pentru că eu am mai trecut prin aşa ceva pe vremea cînd evoluam în Spania, numai că la celălalt genunchi. Vîrsta nu prea contează la o astfel de accidentare pentru că, dacă voi face recuperarea ca la carte, nu voi avea probleme.
- Dar ţi-a fost teamă că ţi-ai putea încheia cariera din cauza acestei accidentări?
- Mă simt foarte bine după operaţie, doctorii mi-au transmis că refacerea ligamentului a fost o reuşită. Mai pot juca fotbal şi nu mă gîndesc la retragere, voi reveni şi mai puternic.
- Cînd vei putea începe antrenamentele?
- Totul depinde de cum reacţionează organismul la perioada de recuperare. Sper să revin cît mai repede, ceea ce ar însemna începutul sezonului următor.
- Accidentarea a survenit în urma unei contre cu Gabi Mureşan, te-a sunat să vadă cum te simţi?
- Nu, dar nici nu cred că are de ce să mă sune ori să-şi ceară scuze pentru că a fost o contră normală la centrul terenului. Din păcate, eu am avut ghinion deoarece m-a prins cu piciorul pe pămînt şi întins. Nu a fost nimic intenţionat.
23 de meciuri din 24 a bifat Cătălin Munteanu în acest sezon, ratînd doar partida cu CS Severin (4-2), cînd a fost suspendat
ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO
"Nu-s mercenar"
Cornel Ţălnar s-a liniştit: "Am avut discuţii cu domnul Negoiţă toată săptămîna, mi-a spus clar să nici nu mă gîndesc să plec, el mi-a garantat că se va menţine contractul de un an şi jumătate, sută la sută. Cred în cuvîntul dumnealui, ţin să-i mulţumesc pentru că mi-a oferit aceste garanţii. Eu sînt dinamovist cu suflet, n-am venit la Dinamo ca mercenar şi nu fac meseria doar pentru bani. Îmi vine să-mi iau cîmpii cînd aud că vine ba Lucescu, ba Popescu, ba nu mai ştiu eu cine ca să nu mai dau nume".
"Cîinii" tineri
Absenţele roş-albilor strică strategia în linia mediană, astfel că Ţălnar se gîndeşte la o inovaţie: să-l aducă pe Curtean în zona centrală, iar pe stînga are de ales între puştii Steliano Filip, 18 ani, şi Dorin Rotariu, 17 ani. Ţălnar a studiat oportunitatea la antrenamentele săptămînii, iar Filip e favorit să fie titular.
Inbox
- Negoiţă despre Alexe: "Nu ştiu care este preţul lui real, în tot cazul nu e ieftin deloc. Şi nu şi-l permite nimeni din România, nici nu pleacă el la altă echipă în Liga 1".
- Anghelache: "Dinamo e pe primul loc în România în ceea ce priveşte salariile, întrucît sînt plătite la zi, pînă la ultimul om". "Cîinii" sînt în cursa pentru primul bonus: 4.000 de euro de om dacă bat U Cluj şi Pandurii, 2.500 de euro dacă scot 4 puncte din aceste două partide.
- Jucătorii au făcut front comun lîngă Ţălnar. "Este omul care ne-a redat bucuria de a juca fotbal", a spus Curtean.
- Luchin: "Steaua să se bucure primăvara şi vara asta că e pe locul 1, de la anul nu-i va mai fi atît de uşor! Cred că şi Dinamo poate intra în calculele pentru titlu, în sezonul viitor".
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro