SPORTURI  »  TENIS  »  BRD NĂSTASE-ŢIRIAC TROPHY

FOTO Un italian la Bucureşti » Adriano Panatta va fi vedeta meciului demonstrativ de la BRD Năstase-Ţiriac Trophy

Adriano Panatta pe cînd ocupa poziţia de căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis a Italiei // Foto: Reuters +8   FOTO
Adriano Panatta pe cînd ocupa poziţia de căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis a Italiei // Foto: Reuters

Articol de , - Publicat vineri, 19 aprilie 2013 00:00

În 2013, noul star este italianul Adriano Panatta, care îşi va etala calităţile alături de Ilie Năstase, Mansour Bahrami şi Andrei Pavel, sîmbătă, 27 aprilie, de la ora 18:00.

Meciul demonstrativ a devenit desertul cel mai gustat la BRD Năstase-Ţiriac Trophy în ultimii şapte ani. Indiferent de numele celor care au jucat pe zgura de la Arenele BNR, Centralul a fost mereu plin. Oamenii dispuşi să rîdă, dar şi să privească tenis din alte vremuri. Yannick Noah, Henri Leconte, Mats Wilander şi John McEnroe au fost stelele care s-au prezentat şi distrat la Bucureşti

Anul acesta, în distribuţia deja celebrului "4 Stele Pline De Energie" vor fi prezenţi Ilie Năstase, Mansour Bahrami, Andrei Pavel şi special guest star-ul Adriano Panatta, fost numărul 4 mondial şi învingător la Roland Garros în 1976. Italianul care are multe amintiri alături de Ilie Năstase, cîştigînd patru turnee de dublu împreună şi disputînd unul împotriva celuilalt zece partide la simplu.

Mai mult, Panatta a cîştigat primul său trofeu chiar împotriva românului. "Atunci Ilie era numărul unu mondial. M-a iertat că l-am învins, sîntem şi acum buni prieteni. E un tip special, foarte drăguţ cu o inimă mare", spune italianul în vîrstă de 62 de ani. El vine să joace la Bucureşti chiar cînd turneul BRD Năstase-Ţiriac Trophy celebrează cariera lui Năstase şi cei 40 de ani de cînd acesta a devenit primul lider mondial pe 23 august 1973.

Alături de cei doi prieteni vor fi Mansour Bahrami, iranianul care nu a lipsit în ultimi ani de la distracţia de pe zgură. El este inventatorul "punctului imaginar", atunci cînd jucătorii participă la un schimb fără minge. I se spune "Omul din spatele mustăţii", poate ţine într-o mînă 21 de mingi, este maestru la lovituri printre picioare şi cîteodată poate prinde mingea în buzunar. Un adevărat entertainer.

Andrei Pavel s-a retras din tenisul profesionist în 2009 şi tot de atunci şi pentru el demonstrativul a devenit o obişnuinţă. Un pic timid la prima participare, el a prins gustul acestor spectacole. Dovada? Faptul că participă şi acum la evenimentul care atrage spectatori cu miile. Show-ul va avea loc în acest an, sîmbătă, 27 aprilie, de la ora 18:00, iar preţul unui bilet este de 35 de lei valabil pentru toată ziua, cînd se vor desfăşura semifinalele de simplu, dar şi finala de dublu.

INFORMAŢII UTILE DESPRE BRD NĂSTASE-ŢIRIAC TROPHY

Tecău avansează
Horia Tecău s-a întors în această săptămână pe terenurile de tenis, după ce o lună jumătate a fost nevoit să aibă grijă de gamba la care s-a accidentat înaintea turneului de la Indian Wells. Primul meci l-a jucat ieri, la Monte Carlo. El şi partenerul său, Max Mirnîi, s-au calificat în sferturile de finală ale primului turneu de Masters pe zgură, după ce au trecut de perechea Ivan Dodig/Radek Stepanek (Cro/Ceh) cu 6-2, 6-2. În turul următor perechea româno-bielorusă va întîlni azi un dublu spaniol format din Fernando Verdasco şi David Marrero. Săptămîna viitoare, Horia şi Max vin la BRD Năstase Ţiriac Trophy din postura de principali favoriţi la cîştigarea trofeului.

Fognini stîrneşte vîlvă
Dintre jucătorii înscrişi pe tabloul principal de la Bucureşti, doar Fabio Fognini a rămas în cursă la Masters-ul 1000 de la Monte Carlo, de zilele acestea. Italianul a mai furnizat o surpriză, după victoria din primul tur asupra compatriotului Andreas Seppi, cap de serie 15. Ieri, Fabio, finalist în 2012 la BRD Năstase Ţiriac Trophy, l-a eliminat într-un meci unidirecţional pe al 6-lea jucător al lumii, cehul Tomas Berdych, cu 6-4, 6-2, calificîndu-se în "sferturi". Tot ieri au pierdut în Principat Jurgen Melzer, campionul de la Bucureşti 2006, 3-6, 0-6 în faţa lui Jo-Wielfried Tsonga, şi Florian Mayer, învingătorul din 2011, la Grigor Dimitrov, 2-6, 4-6.

568329-premii-brd.jpg

Bilete şi abonamente
Biletele si abonamentele s-au pus în vînzare pe www.eventim.ro, în reţeaua Eventim (Vodafone, Germanos, Librăriile Humanitas, Cărturesti etc.) şi sînt disponibile la Arenele BNR, între orele 10:00-18:00.

Intrarea este liberă pentru publicul larg in perioada 20-21 aprilie, iar preşcolarii, elevii, studenţii şi bunicii beneficiază de acces liber şi între 22-25 aprilie, în limita a 1.500 de intrări pe zi.

Fanii îşi pot achiziţiona şi un abonament pentru toate zilele turneului, BRD TennisPass, care costă 120 de lei şi care oferă un discount de 40 lei faţă de preţul total al biletelor cumpărate separat şi acces rapid prin fast lane BRD.

568330-bilete-abonamente.jpg

Soare şi cald
Pentru perioada 22-28 aprilie, meteorologii au prognozat o vreme cu temperaturi normale şi fără precipitaţii însemnate. Maxima va oscila între 20-22 de grade Celsius, iar noaptea nu va coborî sub pragul de 10 grade. Cerul va fi mai mult senin, cu şanse reduse de ploaie.

BRD Năstase Ţiriac Trophy
Categoria: ATP World Tour 250
Organizatori: McCann Bucharest şi Média-tique Sport Division
Director turneu: Dumitru Hărădau
Trofeu: "Năstase-Ţiriac Trophy"
Loc de desfăşurare: Bucureşti, Arenele BNR – Str. Dr. Lister 35
Perioada: 20-28 aprilie
Suprafaţa de joc: Zgură
Premii: 410.200 €
Minge oficială: Dunlop Fort
Hotel oficial: Howard Johnson Grand Plaza Bucharest

Favoriţii turneului
1. Gilles Simon (Fra)    13 ATP
2. Andreas Seppi (Ita)    18 ATP
3. Mihail Iujnîi (Rus)    27 ATP
4. Florian Mayer (Ger)    30 ATP
5. Fabio Fognini (Ita)    32 ATP
6. Jurgen Melzer (Aut)    36 ATP
7. Horacio Zeballos (Arg)    40 ATP
8. Viktor Troicki (Ser)        45 ATP

PAGINI OFICIALE
Website: www.brd-nastase-tiriac-trophy.ro
Facebook: www.facebook.com/brdnastasetiriactrophy
Twitter: www.twitter.com/nastasetiriac
Youtube: www.youtube.com/nastasetiriactrophy

Români la turneul bucureştean

Victor Hănescu
8 participări
Cea mai bună performanţă - finală (2007)

Adrian Ungur
3 participări
Cea mai bună performanţă - turul 2 (2010, 2011)

Marius Copil
4 participări
Cea mai bună performanţă - turul 2 (2009, 2011, 2012)

Horia Tecău
8 participări
Cea mai bună performanţă - cîştigător (2012)

Alte performanţe ale românilor: Andrei Pavel - semifinale (1996, 2002, 2005), cîştigător la dublu (1998, cu George Cosac); Adrian Voinea - semifinale (1998); Răzvan Sabău - semifinale 2003; Dinu Pescariu - sferturi (1993, 1996); Ion Moldovan - sferturi (1996);

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marius Șumudică, atac către rivalele din Superliga: „Noi nu folosim injecții, știu că există echipe care apelează la alte metode de recuperare”
Superliga
Marius Șumudică, atac către rivalele din Superliga: „Noi nu folosim injecții, știu că există echipe care apelează la alte metode de recuperare”
Soția titularului incontestabil de la Rapid a făcut senzație în tribune la Rapid - Hermannstadt! Cu cercel în nas și haină de blană, a atras toate privirile
Superliga
Soția titularului incontestabil de la Rapid a făcut senzație în tribune la Rapid - Hermannstadt! Cu cercel în nas și haină de blană, a atras toate privirile
Cutremur în Superliga! Fotbalistul liderului U Cluj, prins DOPAT cu o substanță interzisă » A cerut de urgență rezilierea contractului
Superliga
Cutremur în Superliga! Fotbalistul liderului U Cluj, prins DOPAT cu o substanță interzisă » A cerut de urgență rezilierea contractului

Se poate bate mingea pe Lună? » Interviu cu astronomul Adrian Șonka: „Cineva a dus o crosă de golf în spațiu și a lovit mingea. Nu a mai văzut-o niciodată”

Bucureștiul, împânzit cu mesajele „Ion Țiriac, candidat la președinția României” » Ce se ascunde, în realitate, în spatele demersului


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează