Articol de Valentin Damian - Publicat duminica, 25 august 2013 00:00 / Actualizat duminica, 25 august 2013 19:35
Chiar dacă Lewis Hamilton a plecat din pole-position, Vettel l-a depăşit pe britanic încă din primul tur, cîştigînd categoric. Alonso rămîne în continuare fără victorie la Spa.
Spa-Francorchamps era un circuit favorabil lui Kimi Raikkonen. "Ice Man" a cîştigat de trei ori în Belgia (2005, 2007 şi 2009). Vettel, o singură dată (2011), Massa şi Button la fel (2008 şi, respectiv, 2012). Alonso? Niciodată!
Dacă sîmbătă, în timpul calificărilor, ploaia le-a dat bătăi de cap piloţilor, azi, nici o picătură nu a udat circuitul de la Spa, astfel că echipele şi-au ales strategii cu doar două opriri la boxe, nu toate, pentru că Button şi Grosjean, de pildă, s-au dus o singură dată să-şi schimbe pneurile.
Vettel şi Alonso, prea rapizi pentru Hamilton
În pole-position a plecat Lewis Hamilton. Britanicul n-a apucat să conducă plutonul pentru că la prima linie dreaptă Vettel l-a depăşit. Germanul a fost prea rapid pentru pilotul lui Mercedes, fapt pe care Hamilton, cu un pur fair-play britanic, l-a recunoscut la finalul cursei.
Vettel a mers perfect, la fiecare tur şi-a mărit avansul, iar victoria a fost una facilă. Campionul mondial nu a uitat la final să-şi mîngîie monopostul în semn de recunoştinţă.
După ce l-a scăpat pe Vettel în cîştigător, grija lui Hamilton a devenit Fernando Alonso. Spaniolul lui Ferrari, deşi a plecat de pe poziţia a 9-a a grilei, a ajuns repede în faţă.
După primul tur, Alonso era deja pe locul 5, iar în turul 4 se lupta pentru podium, după ce i-a depăşit pe rînd pe Button şi Rosberg. După primul schimb de pneuri, diferenţa dintre Hamilton şi Alonso s-a redus, iar schimbul de locuri a fost o chestiune de timp. Ca şi în cazul lui Vettel, britanicul a ridicat mîna la final, recunoscînd că şi Alonso a fost prea rapid pentru el.
Hamilton, liderul pole-position-urilor în 2013, cinci la număr, a trebuit să se apere şi de coechipierul său de la Mercedes, Rosberg, care a atacat la un moment dat ultimul loc al podiumului.
Raikkonen s-a depărtat de titlu
Dacă pînă acum circuitul de la Spa-Francorchamps era o mină de aur pentru Kimi Raikkonen, cu trei victorii aici, pentru finlandez cursa din 2013 va intra în categoria amintiri urîte. A plecat prost în cursă, coborînd de pe locul 8 pe 10, apoi şi-a revenit cu două depăşiri marca "Ice Man".
Pentru Kimi cursa din Belgia s-a terminat mai devreme, monopostul Lotus rămînînd fără frîne chiar în timpul unui duel cu Massa. Abandon pentru Raikkonen şi, implicit, ieşirea din lupta pentru titlul mondial. Tocmai acum finlandezul şi-a întrerupt seria de 27 de clasări care i-au adus lui şi echipei puncte în clasamente.
Urmează Monza peste două săptămîni, ultimul Grand Prix european din actualul sezon.
2 este cifra în dreptul victoriilor obţinute de Vettel în cariera lui la Spa-Francorchamps
31 de victorii a reuşit Vettel în Formula 1, cinci dintre acestea fiind reuşite în 2013 (Malaiezia, Bahrain, Canada, Germania şi Belgia)
Clasament cursă
1. Sebastian Vettel 1h23:42.196s (25p)
2. Fernando Alonso +16,8s (18p)
3. Lewis Hamilton +27,7s (15p)
4. Rosberg +29,8s (12p)
5. Webber +33,8s (10p)
6. Button +40,7s (8p)
7. Massa +53,9s (6p)
8. Grosjean +55,8s (4p)
9. Suttil +69,5s (2p)
10. Ricciardo +74,4s (1p)
Clasaţi: Perez, Vergne, Hulkenberg, Gutierrez, Bottas, van der Garde, Maldonado, Bianchi, Chilton
Abandonuri: Di Resta, Raikkonen, Pic
Clasament Piloţi
1. Vettel 197p
2. Alonso 151p
3. Hamilton 139p
4. Raikkonen 134p
5. Webber 115p
6. Rosberg 96p
7. Massa 67p
8. Grosjean 53p
9. Button 47p
10. di Resta 36p
Echipe
1. Red Bull 312p
2. Mercedes 235p
3. Ferrari 218p
4. Lotus 187p
5. McLaren 65p
6. Force India 61p
VRUUUM de Luminiţa Paul » Vis împlinit de puşti
Vettel a cîştigat din nou la Spa, titlul mondial cu numărul 4 îl bate deja pe umăr, anunţîndu-şi sosirea cu un zîmbet complice. Se gîndeşte oare germanul la începuturile lui în F1?
La acel an 2006 şi postura de al treilea pilot de la BMW Sauber pentru Marele Premiu al Turciei? A stat, pînă la urmă, două sezoane acolo, înainte de a se muta la Toro Rosso şi apoi la Red Bull. Acolo a avut botezul de foc al unei cariere începute la 19 ani în Marele Circ.
Poate cineva şi-a amintit asta acum cîteva zile, cînd a făcut o vizită la cartierul general din Hinwill al celor de la Sauber. Cineva în vîrstă de 17 ani, pe nume Serghei Sirotkin. Un puşti-pilot rus, care a avut ocazia să privească de foarte aproape lumea la care visează.
A învăţat chiar cum se manevrează volanul unei maşini de F1! Şi, cine ştie?, poate peste alţi cîţiva ani, cineva îşi va aminti de această coincidenţă. Pînă atunci însă, Vettel va fi adunat încă multe alte victorii.