FOTBAL  »  AMICALE  »  CFR CLUJ - ŞAHTIOR DONEŢK 3-3

Test cu 95 de milioane € » Aglomeraţie de vedete la amicalul CFR Cluj - Şahtior 3-3

Articol de - Publicat sambata, 06 septembrie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 05 septembrie 2014 22:33

După ce l-a învins pe Lucescu junior, Miriuţă a terminat la egalitate aseară cu trupa de Champions League al lui Lucescu senior.

De cîte ori n-am auzit sintagma "test util" atunci cînd o echipă de la noi întîlneşte un gigant din străinătate. E un termen atît de gol încît tinde să enerveze mai degrabă decît să se facă plăcut. Dar de această dată chiar şi-a avut sensul şi, pentru o clipă, şi-a recăpătat valoarea.

De acest lucru şi-au dat seama cei ce l-au văzut pe Ivanovski după ce a deschis scorul. Bucurie moderată? E doar un amical? Meciul nu are nici o miză? Nu şi pentru macedonean. Pentru el, întreaga bucurie de a fi fotbalist s-a concentrat în clipele de după gol.

A închis ochii, a încordat braţele şi a strigat de bucurie cît l-a ţinut glasul. La asta sînt bune astfel de meciuri: clipe unice trăite de jucători ce pot răsturna întregi sisteme de valori dintr-o dată. Chiar sînt "teste utile"!

Poezia împlinirii viselor s-a transformat în realitate pe arena clujeană. Trupa lui Il Luce l-a readus pe Ivanovski, cu tot cu ceilalţi CFR-işti, înapoi pe pămînt. Cum? 3 goluri pînă în minutul 50.

Între cîteva glume în portugheză cu brazilienii Şahtiorului, Guima a reuşit să îşi treacă şi el numele pe tabelă. Bijuteria serii a venit de la un brazilian, dar de la CFR. Christian a executat o lovitură liberă de la 30 de metri fix lîngă bară: 3-3!

Ce am învăţat din acest meci? Cînd fotbalul nu mai are atîta miză, ies la suprafaţă momentele ce ne-au făcut să ne îndrăgostim de fotbal. Chiar şi într-un amical.

7 convocaţi
Mircea Lucescu nu a putut să folosească şapte dintre cei mai buni jucători în amicalul contra celor de la CFR Cluj, aceştia fiind convocaţi la echipele naţionale ale ţărilor pe care să le reprezinte. Taras Stepanenko, VIaceslav Sevciuk, Iaroslav Rakiţki, Aleksandr Kucer, Andrei Piatov, Aleksandr Gladki, Ivan Ordet au fost chemaţi la prima reprezentativă a Ucrainei, în timp ce căpitanul Darijo Srna a fost convocat pentru meciurile Croaţiei din preliminariile Euro 2016.

"11" de 95 de milioane!
Trupa lui Mircea Lucescu, 69 de ani, Şahtior Doneţk, nu s-a putut baza pe mulţi jucători importanţi ai echipei, însă tehnicianul român a putut alcătui o echipă de start ce este cotată la 95 de milioane de euro! Cel mai valoros jucător este brazilianul Bernard, 21 de ani. Acesta a jucat pentru Brazilia la Campionatul Mondial din această vară şi este cotat la 20 de milioane de euro.

CFR Cluj - Şahtior Doneţk 3-3
Au marcat: Ivanovski (6), Guima (57), Christian (80) / Krivţov (15), L. Adriano (29), Bernard (49)

CFR Cluj: Felgueiras - Susici, Jaime, I. Rada, Camora - Monroy, Muniru - Deac, Jakolis, Jasvici - Ivanovski. Antrenor: Vasile Miriuţă. Au mai jucat: Vîtcă, Amadio, Christian, Guima, C. Ene, Fl. Costea, Tiago Lopes, Szilard, Larie, Al. Păun

Şahtior Doneţk: Kaniboloţki - Krivţov, Cigrinski, Volovik, Azevedo - Fernando, Fred - Douglas Costa, Alex Teixeira, Bernard - L. Adriano. Antrenor: Mircea Lucescu. Au mai jucat: Kuzamov, Ismaily, Marlos, Dentinho, Karp

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Uluitor! Ce apare în CV-ul lui Gigi Becali din Camera Deputaților » Distincția pe care și-a trecut-o + detaliul care îl va enerva la culme pe Talpan
Superliga
Uluitor! Ce apare în CV-ul lui Gigi Becali din Camera Deputaților » Distincția pe care și-a trecut-o + detaliul care îl va enerva la culme pe Talpan
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Superliga
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România:
Special
După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”


Comentarii (6)
juliusmad
juliusmad  •  06 Septembrie 2014, 11:23
Postat de bombon pe 06 Septembrie 2014, 10:38

Ciudat articol, ce se intampla in redactia GSP? Nicio ironie, nicio injuratura la adresa CFR-ului, sau i-ati lasat dedata asta doar pe distrusii aia de stelisti cu creieri de voma care comenteaza cu gabori?

doar frustratii ca tine au voie sa comenteze azi ;)

bombon
bombon  •  06 Septembrie 2014, 10:38

Ciudat articol, ce se intampla in redactia GSP? Nicio ironie, nicio injuratura la adresa CFR-ului, sau i-ati lasat dedata asta doar pe distrusii aia de stelisti cu creieri de voma care comenteaza cu gabori?

joker_28
joker_28  •  06 Septembrie 2014, 10:27

un meci facut de noi..................HAI CFR!!!!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează