Articol de Mitică Docan - Publicat miercuri, 17 septembrie 2014 00:00 / Actualizat joi, 18 septembrie 2014 12:04
Azi, pe Eurosport, de la 19:30, Jens Voigt, 43 de ani, va încerca să doboare recordul orei în ciclism. Germanul va lua startul pe velodromul din Grenchen (Elveţia) şi va fi obligat să parcurgă în 60' mai mult de 49,700 kilometri, cît măsoară recordul din 2005, deţinut de cehul Ondrej Sosenka.
"Mă doare rău, mă doare foarte tare". Cînd Eddy Merckx a închis uşa vestiarului, s-a întins pe jos şi a început să suspine din cauza efortului, celălalt gigant din cameră, "Maître" Jacques Anquetil, om cu 5 Tururi ale Franţei în palmares, a sărit repede în ajutor. "Unde, ce te doare rău?". "Totul, oh, Doamne, mă doare totul". :S
În 1972, nimeni nu reuşise să îl îngenuncheze pe Eddy Merckx. Din contră, belgianul în vîrstă de 27 de ani avusese un sezon în care tocmai strivise concurenţa în Giro, Turul Franţei, Milano-Sanremo, Turul Lombardiei sau Liège–Bastogne–Liège.
Mai mult, în ultimele 5 săptămîni, "Canibalul" mestecase 22 de victorii din 33 de starturi, performanţă pantagruelică pentru un sport în care majoritatea favoriţilor ştiu că, oricît de bună le-ar fi forma, pot să treacă primii linia de sosire în maximum o zecime din cursele în care participă.
Acum, ce îl făcuse să izbucnească în lacrimi?
Ce este recordul orei
La suprafaţă, pare o probă primitivă. Ciclistul este pus în faţa întrebării simple: ce distanţă poţi parcurge în 60 de minute?
Primul răspuns a venit în 1876 şi a aparţinut americanului Frank Dodds, care a acoperit o distanţă de 26,508 kilometri, pe un velociped ce aducea mai mult cu o moară de lemn. 17 ani mai tîrziu, francezul Henri Desgrange, inventatorul Turului Franţei, a parcurs 35,325 km pe velodromul Bufallo Bill şi, odată deschisă cutia posibilităţilor, toată lumea a vrut să vadă ce e înauntru.
Deceniu peste deceniu, numele mari din sportul pe două roţi au considerat recordul orei o chestiune de onoare. Indicativ absolut al forţei unui campion, recordul a fost doborît de ciclişti legendari, precum Fausto Coppi sau Jacques Anquetil, ultimul fiind, probabil, cel mai mare contratimpist din istorie.
Momentul Eddy Merckx
Pe 25 octombrie 1972, pe un velodrom mexican aflat la 2.285 metri altitudine, Eddy Merckx a împins bariera orei la 49,408 km. Pe un Colnago construit în 200 de ore de muncă, în valoare de un milion de franci belgieni, echivalentul la 20.000 de dolari, cel mai mare ciclist din toate timpurile a trecut printr-un adevărat iad pînă a intersectat linia de sosire.
Pentru a face lucrurile şi mai interesante, regula jocului spune că, în timp ce se află pe velodrom, cicliştii nu sînt informaţi de distanţa pe care au acoperit-o sau pe care o mai au de acoperit.
Merckx a început prea rapid, s-a precipitat, a forţat inutil, s-a sufocat, după care a suferit inuman pentru a bifa recordul. Altitudinea a fost o idee proastă, poluarea nu a ajutat. "A fost cel mai greu lucru din viaţa mea, dar am luat partea leului", a explicat la final. (VIDEO cu un rezumat de 4 minute)
De ce e atît de greu recordul orei?
Fiindcă nu oferă timp de respiro. În ovalul parchetat, fără frîne pe ghidon, cicliştii sînt obligaţi să accelereze cînd ies din curbe, să înainteze invariabil. Nu există coborîri care să îţi permită să încetezi să dai din picioare, nu există trenă, nimic nu te ajută. Sau nu? :X
Pe 7 iulie 1933, Francis Faure a fost primul care a încercat să dribleze: a alergat 45,055 km, numai că a făcut-o pe o bicicletă orizontală, iar Uniunea Ciclistă Internaţională a reacţionat şi a retras recordul. După efortul marelui Merckx, conştienţi că au nevoie de orice secundă de avantaj, cicliştii au îmbunătăţit totul: de la mecanică, la biologie.
Haosul din anii '90
În ianuarie 1984, italianul Francesco Moser s-a folosit de transfuzii sanguine şi, în premieră, de o bicicletă cu roţi-disc pentru a traversa bariera de 50 de kilometri. Din punct de vedere al aerodinamicităţii, imaginaţia nu a cunoscut limite. Pe rînd, scoţianul Graeme Obree, englezul Chris Boardman, elveţianul Tony Rominger şi spaniolul Miguel Indurain au crescut miza. Între 1993 şi 1994, recordul orei a fost doborît de 7 ori în 14 luni.
Pe 6 septembrie 1996, Chris Boardman, britanicul îndrăgostit de contratimp, s-a folosit de poziţia "Superman", cu braţele ridicate nefiresc pe ghidonul ajutător înălţat, şi a împins graniţa la un nivel incredibil: 56,375 km! UCI s-a speriat şi a modificat rapid regulile. Recordul orei a fost resetat, readus la valoarea setată de Merckx.
Mai mult, acum, cicliştii au voie să atace recordul orei doar dacă se folosesc de aceleaşi condiţii ca şi belgianul din anii '70, fără bribrizuri aerodinamice exagerate.
Prin urmare, recordul lui Boardman a fost trecut în secţiunea proaspăt înfiinţată "Cel mai bun efort uman". Totuşi, încăpăţînat, Boardman a atacat şi recordul orei, pe o bicicletă normală, l-a bătut pe Merckx cu doar 10 metri, după care "nu am mai putut merge timp de 4 zile". :D
Apoi, au venit 20 de ani de beznă.
Jens Voigt vrea să reînvie tradiţia
În anii 2000, cînd epoca EPO a scos în faţă o generaţie lacomă în Marile Tururi, recordul orei a trecut în penumbră. Nici un rutier de calibru nu şi-a mai asumat turnirul, Lance Armstrong cu atît mai puţin. În 2005, necunoscutul ceh Ondřej Sosenka i-a "furat" lui Boardman recordul orei, pe un velodrom din Moscova, ducîndu-l la cît este astăzi: 49,700 kilometri. Ulterior, a picat un test antidoping.
Freamătul a revenit la sfîrşitul primului deceniu din mileniul 3. Unul dintre cei mai carismatici rutieri din plutonul profesionist, elveţianul Fabian Cancellara, omul de clasice cu abilităţile incredibile împotriva cronometrului, a scos în faţă bărbia ascuţită şi a lansat ipoteza unei încercări. Zvonurile s-au întins pe 5 ani, iar Bradley Wiggins, britanicul învingător în Turul 2012, s-a alăturat rapid.
"Shut up, legs!"
E greu să nu îl recunoşti pe Voigt în plutonul profesionist. În vîrstă de 43 de ani, neamţul şi-a început cariera pe vremea cînd compatriotul Jan Ullrich era considerat o mare speranţă. Sinucigaş de profesie, Voigt nu a excelat niciodată la contratimp, dar a demonstrat o imunitate extraordinară la durere, aventurîndu-se permanent în evadări mamut, menite eşecului.
Întrebat de televiziunea daneză, într-un Tur al Franţei în care a evadat în 6 etape consecutive, cum îşi face corpul să ignore suferinţa, Voigt a răspuns simplu: "Păi poruncesc: Shut up, legs!"
Voigt va reînvia interesul pentru singura probă în care Fausto Coppi se poate duela cu Fabian Cancellara, la 60 de ani distanţă. În această seară, de la 19:30, în direct pe Eurosport, recordul orei poate fi rescris.
E, totodată, ultima apariţie în ciclismul profesionist a lui Voigt. Merită să vă răpească o oră din viaţă!
Jens Voigt has switched to a 55x14 for his hour attempt, up from 54x14. Just got confirmation from Trek. 1 tooth bigger than Merckx.
— Caley Fretz (@CaleyFretz) September 17, 2014
)
)
)
)
)
)
