Articol de GSP - Publicat miercuri, 01 iulie 2015 18:15
Fostul atacant al Stelei, Federico Piovaccari, și-a reziliat azi contractul cu Sampdoria, formație antrenată din această vară de Walter Zenga.
Atacantul de 30 de ani a marcat de 16 ori la Steaua în sezonul 2013-2014 și a cîștigat Supercupa și titlul.
În sezonul trecut acesta a evoluat sub formă de împrumut la Eibar, care nu s-a salvat de la retrogradare.
Piovaccari a prins 30 de meciuri în Spania pentru Eibar în toate competițiile, a marcat 6 goluri și a oferit o pasă decisivă.
Federico Piovaccari ar fi o soluție excelentă pentru Steaua, care este în căutarea unui atacant. Singurul impediment ar fi salariul, el avînd un contract foarte mare în Italia și dorind să continue pe aceeași linie. Are totuși avantajul că vine liber.
1,5 milioane de euroeste cota lui Piovaccari pe transfermarkt
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro