Articol de GSP - Publicat marti, 24 noiembrie 2015 17:52
Horia Tecău a donat un ventilator suport respirator, în valoare de 18.000 de euro, secţiei de neonatologie a Spitalului Judeţean Constanţa, în condiţiile în care în această regiune rata de mortalitate infantilă este mai ridicată decît media naţională.
”Înainte de turneul de la Wimbledon, am hotărît să mă implic mai mult pentru că este un sentiment minunat să joci meciuri de tenis, să cîștigi pe marile arene ale lumii, dar vă spun cu sinceritate nu se compară nici un sentiment cu acesta de a fi astăzi aici.
Primul lucru la care m-am gîndit au fost copiii și m-am interesat cum pot face mai bine acest lucru. Am cunoscut Fundația Salvați Copiii cu care am colaborat în trecut la alte evenimente, mi-a prezentat o serie de proiecte, iar acesta de a ajuta secția cu copiii născuți prematur m-a impresionat cel mai mult și am simțit că acești bebeluși au cea mai mare nevoie de o șansă în această viață”, a spus Horia Tecău, conform Mediafax.