SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Mai greu pe tablou » După trei victorii în calificări, Adrian Ungur a fost eliminat în primul tur la Paris

Adrian Ungur a înfruntat ieri și vremea rea de la Paris // FOTO AFP
Adrian Ungur a înfruntat ieri și vremea rea de la Paris // FOTO AFP

Articol de - Publicat luni, 23 mai 2016 00:00

Sub un cer amenințător a început ieri cel de-al doilea turneu de Mare Șlem al anului. Ploaia a fost o prezență constantă la Roland Garros. Cu toate acestea, câteva meciuri au ajuns la deznodământ.

Printre ele și cel dintre Adrian Ungur, 204 ATP, și Igor Sijsling, 123 ATP. Ambii jucători au trecut prin calificări, cu diferența că românul a reușit să câștige trei meciuri, în timp ce olandezul a pierdut în turul al treilea, dar grație retragerilor el a ajuns pe grila principală din postura de lucky loser.

Pentru că a mai primit o șansă, Igor a profitat din plin de ea. A adunat energie și a luat primele două seturi, 6-1, 6-2. Timp în care românul aflat pentru a șaptea oară pe tabloul unui turneu de Mare Șlem nu și-a găsit ritmul. În partea a treia a revenit, a reușit să-i pună probleme lui Sijsling și să împingă în tie-break meciul.

Olandezul a fost din nou mai inspirat și s-a impus cu 6-1, 6-2, 7-6 (5). Pentru Adi, 31 de ani, se repetă povestea de la celelalte competiții de Mare Șlem.

Din cele șase participări anterioare, o singură dată a reușit să treacă de primul adversar. S-a întâmplat în 2012, la Roland Garros, când l-a învins pe David Nalbandian și apoi s-a înclinat în fața lui Roger Federer.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Darius Olaru, primul pe lista lui Fatih Terim » Giovanni Becali, veste de ultimă oră: „Ai acolo un protector, un om care iubește România”
Superliga
Darius Olaru, primul pe lista lui Fatih Terim » Giovanni Becali, veste de ultimă oră: „Ai acolo un protector, un om care iubește România”
Imagini ULUITOARE la Australian Open! Novak Djokovic, huiduit la Melbourne după ce s-a retras în semifinala cu Zverev
Tenis
Imagini ULUITOARE la Australian Open! Novak Djokovic, huiduit la Melbourne după ce s-a retras în semifinala cu Zverev
„Sper ca Nadia să nu se supere” » Adrian Năstase a scos la suprafață o poză cu Comăneci de acum 30 ani
Diverse
„Sper ca Nadia să nu se supere” » Adrian Năstase a scos la suprafață o poză cu Comăneci de acum 30 ani

Dispărut de aproape jumătate de secol » Nimeni nu l-a mai găsit pe eroul unicului succes românesc pe Camp Nou: „A marcat cu Barcelona și apoi a plecat. Era cleptoman”

Stadioane, NU spitale! Suma COLOSALĂ pe care Guvernul României o investește în bazele sportive: cât 3 spitale regionale! » Sunt „540 de proiecte sportive în derulare”, bugetul CNI alocat fiind cât cel pentru Sănătate!


Comentarii (1)
ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  23 Mai 2016, 12:20

...da ...a pierdut ...dar a luptat din rasputeri ...Respect Adrian Ungur !!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează