Articol de Cristi Preda (foto) - Publicat vineri, 12 august 2016 00:25
Echipa feminină de spadă a României a cucerit medalia de aur după ce a învins în finală reprezentativa Chinei, scor 44-38.
Fetele au condus încă de la început meciul și după primul releu, Ana Maria Popescu avea să ne aducă primul punct. În releul doi Simona Pop și Xu Anqi au terminat la egalitate, 4-4, însă următorul releu a fost câștigat categoric de Simona Gherman, 4-2.
Primul releu pierdut de fetele noastre a fost cu Sun Yujie, când chinezoaica a încheiat cu scrul de 3-1. Imediat după aceea a reintrat în joc Ana Maria Popescu, care a făcut instrucție cu Hao Jialu și i-a luat 4 tușe, deși românca a resimțit ceva dureri la picior.
Pe planșă a intrat apoi campioana Europei, Simona Gherman, care a început foarte bine și a terminat releul învingătoare, 7-5 și ducea scorul la general la 21-14.
Loredana Dinu a debutat și ea în această finală împotriva rezervei chineze Hao Jialu pe care a învins-o la limită cu 3-2. Înaintea ultimului asalt, chinezoaicele și-au mai trecut și ele în cont o victorie, 9-6 în fața Simonei Gherman, dar pe planșă avea să intre Ana Maria Popescu.
Jucătoarea noastră a punctat în stil de campioană olimpică și a făcut să sune imnul României în Brazilia!
Aceasta-i prima medalie câștigată de România la această ediție a Jocurilor Olimpice de la Rio.
FINALĂ: ROMÂNIA - CHINA 44-38
Ana Maria Popescu - Sun Yujie 1-0
Simona Pop - Xu Anqi 4-4
Simona Gherman - Sun Yiwen 4-2
Simona Pop - Sun Yujie 1-3
Ana Maria Popescu - Hao Jialu 4-0
Simona Gherman - Xu Anqi 7-5
Loredana Dinu - Hao Jialu 3-2
Simona Gherman - Sun Yujie 6-9
Ana Maria Popescu - Xu Anqi 14-13
SEMIFINALE: ROMÂNIA - RUSIA 45-31
S. Gherman - T. Logunova 3-1
S. Pop - V. Kolobova 6-3
A.M. Popescu - L. Șhutova 4-3
S. Pop - T. Logunova 5-3
S. Gherman - L. Șutova 5-3
A.M. Popescu - V. Kolobova 3-7
S. Pop - L. Șutova 9-7
A.M. Popescu - T. Logunova 5-2
S. Gherman - V. Kolobova 5-2
În acest ciclu olimpic, Rusia și România s-au întâlnit de 7 ori, cu România câștigând de 4 ori, ultimul meci fiind la CM de la Buenos Aires 2016, România impunându-se cu 45-40.
"sferturi": România - SUA 24-23
A.M.Popescu - C.Hurley 7-8 (1-0 în ”tușa decisivă”)
A.M.Popescu - K.Hurley 3-1
S. Pop - C. Hurley 4-3
S. Gherman - K.Holmes 0-0 (românca a renunțat la duel, pentru a conserva avantajul echipei noastre)
S. Pop - K. Hurley 4-5
A.M.Popescu - K.Holmes 0-0 (românca a renunțat la duel)
S.Gherman - C.Hurley 2-0
S. Pop - K.Holmes 0-2
S.Gherman - K.Hurley 3-4
În proba individuală, Ana Maria Popescu-Brânză a fost eliminată în optimi de Choi Injeong, din Coreea de Sud. Simona Gherman și Simona Pop au fost eliminate după primul tur.
Totul despre Olimpiadă: rezultate + program complet + statistici --> rio2016.GSP.ro
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro