INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DECLARAȚII

Angel Di Maria, devastat: "M-am gândit la retragere, soţia şi tatăl meu m-au întors din drum"

Foto: Guliver/Getty Images
Foto: Guliver/Getty Images

Articol de GSP - Publicat joi, 06 octombrie 2016 16:32

Deşi au trecut aproape patru luni de la înfrângerea din finala Copa America împotriva statului Chile (2-4 d.p.), Angel Di Maria resimte încă şocul pierderii trofeului.

Mijlocaşul argentinian al celor de la Paris Saint Germain a declarat că a fost la un pas de retragere la acel moment, fiind întors din drum de către familia sa: "Aceste lucruri rămân întipărite în minte, e foarte greu să le scoţi. A fost un moment dificil şi m-am gândit foarte serios să mă retrag din fotbal, dar soţia şi tatăl meu m-au întors din drum. Au fost aproape de mine când eram la un pas să ajung la psiholog", a declarat Di Maria.

Di Maria a vorbit şi despre colegul său de la naţională, Leo Messi, care a hotărât în cele din urmă să rămână la naţională, după ce anunţase iniţial că se retrage: "Am fost sigur că nu îşi va mai întoarce decizia de a renunţa, dar este bine că a rămas la lot. Probabil decizia pe care o anunţase atunci a fost luată la cald", a mai spus Di Maria.

Angel Di Maria face parte din lotul anunţat de selecţionerul Edgardo Bauza pentru meciurile din Preliminariile Campionatului Mondial, cu Peru şi Uruguay, din 6 şi 11 octombrie.

17 goluri77 meciuri are Angel di Maria la naţionala "pumelor", pentru care a debutat în 2008

(Remus Dinu)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
HAOS total la Rapid! Preferatul lui Șucu, izbucnire la adresa lui Șumudică: „Tu, care înjuri, ne ceri nouă respect?!”
Superliga
HAOS total la Rapid! Preferatul lui Șucu, izbucnire la adresa lui Șumudică: „Tu, care înjuri, ne ceri nouă respect?!”
Gigi Becali a anunțat cu cine ar vota dintre Călin Georgescu și Crin Antonescu: „Ne-am distrus definitiv, nu vezi ce hoț e?”
Stiri extrasport
Gigi Becali a anunțat cu cine ar vota dintre Călin Georgescu și Crin Antonescu: „Ne-am distrus definitiv, nu vezi ce hoț e?”
Avem planul de extindere al lui Dan Șucu pentru al treilea club din portofoliu! Numele-surpriză pe care-l vizează patronul de la Genoa și Rapid
Superliga
Avem planul de extindere al lui Dan Șucu pentru al treilea club din portofoliu! Numele-surpriză pe care-l vizează patronul de la Genoa și Rapid

Dan Șucu achiziționează al 3-lea club de fotbal! Vestea momentului: „Lucrăm pe mai multe planuri”

Stadioane, NU spitale! Suma COLOSALĂ pe care Guvernul României o investește în bazele sportive: cât 3 spitale regionale! » Sunt „540 de proiecte sportive în derulare”, bugetul CNI alocat fiind cât cel pentru Sănătate!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează